Spectacolul „Pinocchio”, reprogramat

Unul dintre cele mai apreciate spectacole de balet pentru copii, „Pinocchio”, regizat de Valentin Stoica și pus în scenă de Teatrul Muzical Ambasadorii, nu se va mai juca sâmbătă, 29 ianuarie 2022, și duminică, 30 ianuarie 2022, din motive medicale care vizează starea de sănătate a unuia dintre soliști.

Reprezentațiile spectacolului „Pinocchio” au fost reprogramate sâmbătă, 12 februarie 2022, de la ora 18:00, și duminică, 13 februarie 2022, de la ora 11:00, și vor avea loc la Sala Mică a Palatului Național al Copiilor.

Spectacolul de balet ”Pinocchio” este inspirat din una dintre cele mai îndrăgite cărţi pentru copii – “Aventurile lui Pinocchio”, de Carlo Collodi.

Spectacolul vine ca o învățătură adresată celor mici, aflați încă la începutul vieții, un material didactic și educativ care servește familiei, de la mic la mare. Publicul se va cu întâlni personaje pozitive și negative, care împreună alcătuiesc intrigi, tensiuni și momente pline de umor, ce îl conduc, în chip nevăzut, spre maturitate pe tânărul Pinocchio. Pinocchio suntem noi, în fiecare clipă a vieții noastre și astfel, privindu-i drumul inițiatic, redescoperim, printre vechile amintiri sau poate printre cele mai recente, trăiri asemănătoare” declară Valentin Stoica, regizorul și coregraful spectacolului.

Coregrafia descrie o lume a marionetelor, muzica subliniază gestica și motricitatea lumii teatrului de păpuși, cu dorința de a fascina și de a atrage inimile copiilor spre o lume aparte. Textele alese să conducă acțiunea spectacolului conțin tâlc și ușoare nuanțe de umor, cu intenția de a dăscăli, fără asprime, prin puterea pildelor prezente. Spectacolul aduce culoare, muzică voioasă, costume hazlii, personaje pestrițe și un mesaj pe măsură, ce se lasă descoperit abia la final.

Regia și coregrafia spectacolului poartă semnătura lui Valentin Stoica, iar scenografia este creația Vioricăi Petrovici.

Dau viață personajelor: Ana Mihai (Pinocchio), Octavian Iuga (Geppetto), Bogdan Șerban (Moș Cireașă/ Doctor/ Jandarm/Copil), Octavian Ene (Greierele), Alis Gheorghe (Zâna), Daniel Goliță (Cotoiul), Alexandru Mălăeru (Vulpoiul), Remus Tegzeș (Copacul fermecat/ Copil/Păpușă), Doru Farmazon (Fitil/Mănâncă Foc)), Sergiu Neamțu (Jandarm/ Copil), Jennifer Dumitrașcu, Camelia Cuzub (Doctori/ Copii), Monica Andreea Cuhartz, Claudia Iagăr, Carmen Mărgărit, Silvia Ionașcu, Natalia Dragomir (Copii/ Păpuși/Albinuțe).

Biletele pot fi achiziționate online, de pe platforma Ticketstore.ro

Partener oficial: Negro 2000

Parteneri media ai evenimentului : Agerpres, Itsy Bitsy, Radio România Cultural, Ultima Oră, Spotmedia, Revista Femeia, București Business.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

1 Comentariu

  1. Nici nu era necesar acest spectacol. La noi Pinocchio se joaca incontinuu de 32 de ani.
    Cel putin in ultimii 12 ani n-a fost zi sa nu-l vedem..

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.