
Relaţiile dintre Washington şi Moscova, când foarte reci, când normale, când cordiale (cum se zice că ar fi fost zilele trecute, în cadrul întâlnirii din SUA dintre preşedinţii Obama şi Medvedev), sunt tulburate din când în când de mari scandaluri de spionaj. În mod curios ori deloc întâmplător, adesea ele izbucnesc în preajma, în timpul sau după o întâlnire bilaterală la cel mai înalt nivel.
Cam aşa au stat lucrurile acum, când, la nici o săptămână după ce preşedintele rus, Dmitri Medvedev, vizitase SUA, prilej cu care, în ultimul an, avusese a treia întâlnire cu şeful Casei Albe, Barack Obama, 11 prezumtivi spioni în favoarea Moscovei au fost reţinuţi în mai multe oraşe americane şi în Cipru. Afacerea fiind foarte „caldă”, lipsesc încă multe detalii, dar, cu siguranţă, ele nu vor întârzia să iasă la iveală, ştiut fiind cât de scormonitoare este presa americană. În fine, să notăm că, totuşi, există multe ziare care, comentând episodul, se întrebă dacă avem de-a face cu o bandă de amatori sau cu superagenţi? Întrebarea nu este deloc lipsită de logică, dat fiind felul în care au fost dezvăluite lucrurile într-o primă instanţă.
…Un agent dublu mergând într-o maşină Jaguar, care lasă urme de cretă pe o cutie de scrisori pentru a comunica cu legătura sa; un rus găsit mahmur pe o bancă susţine că a fost drogat de CIA; o femeie foarte sexy printre spionii reţinuţi; o alta, ziaristă reputată, dar cunoscută pentru pasiunea ei pentru…F idel Castro şi revoluţia lui, ş.a.m.d. Sunt detaliile unor poveşti cu şi despre spioni, care dovedesc că atare istorii cu superagenţi, adevărate ori nu, nu au dispărut odată cu Războiul Rece. Pe urmă, noul episod nu face decât să lungească o lungă listă de acest gen din care se inspira Jan Fleming, creatorul lui James Bond, sau cunoscutul romancier John le Carré.
Primele dezvăluiri despre cei 11 spioni reţinuţi zilele trecute par mai curând un produs al propagandei anticomuniste a anilor ’50 din SUA. Remarca îi aparţine agenţiei Associated Press, şi nu presei moscovite, care sublinia că este vorba de ruşi care, în majoritatea lor, treceau drept cupluri obişnuite ce-şi cultivau relaţiile sociale şi profesionale pentru a încerca să obţină secrete. Dintre ei, 10 au compărut joi în faţa unor tribunale din Virginia, Boston şi New York, pentru a cere punerea în libertate sub cauţiune, lucru care s-a şi întâmplat pentru şapte. Un al 11-lea a reuşit să scape în Cipru, unde fusese arestat. Este Christopher Robert Metsos, un canadian de 54 de ani, arestat pe aeroportul Larnaca, pe când să pregătea să ia un avion spre Budapesta. El era subiectul unei alerte roşii emise de Interpol. Eliberat sub control judiciar de un judecător cipriot, a dispărut ulterior, probabil prin zona cipriotă-turcă, dar fără să ia cu el laptopul, pe care acum îl reclamă autorităţile americane.
Totuşi, cum remarca ziarul „New York Times”, singurul lucru care lipseşte în cursul a peste un deceniu de operaţiuni este: ce secrete s-au transmis efectiv în Rusia? „Misiunea lor, scrie ziarul citat, era de a strânge bârfe despre lumea politică, chiar dacă aceasta ar fi fost mai eficientă dacă s-ar fi navigat pe Internet. Niciuna dintre cele 11 persoane nu este acuzată de spionaj, întrucât, în toţi aceşti ani, ele n-au fost surprinse niciodată trimiţând informaţii clasificate Moscovei”. Dar cine sunt cei 10 reţinuţi pe sol american?
My name is Chapman. Anna Chapman
Dacă ar fi să dăm crezare autorităţilor americane, Anna Chapman, reţinută pe teritoriul SUA, lucra pentru spionajul rus şi ar fi fost „faţa” acestei reţele. Ca şi ceilalţi nouă, a fost trimisă să se infiltreze, iar, după o lungă perioadă, la momentul oportun, să transmită informaţii susceptibile să intereseze Centrala din Moscova. Povestea este deci clasică. Pentru a realiza acest lucru, trebuia să fie o femeie strălucitoare, să ajungă în cercuri înalte, după ce, evident, se integrase perfect şi parvenise pe scara socială, acolo unde avea cele mai mari şanse să cunoască persoane din lumea politică şi economică americană. Spre a realiza acest proiect de agent „undercover”, trebuia în mod obligatoriu să-şi facă o legendă solidă, să fie credibilă, rămânând extrem de discretă. Evident, asta scrie în manuale, pentru că, la faţa locului, lucrurile nu au stat chiar aşa. Mai ales că, potrivit autorităţilor americane, tânăra înnebunită după noutăţi tehnologice şi specialistă în start-up (firme în faza de lansare – n.n.) a lăsat în urma ei o mulţime de urme pe Internet: un profil Facebook demn de o divă, interviuri, video, fotografii…
Fostul ei soţ susţine că numele ei de fată este Anna Kuştcenko. Vizibil dotată, 28 de ani, divorţată, ambiţioasă şi foarte atrăgătoare ca femeie, avea toate datele pentru a reuşi. Într-o convorbire cu o conaţională, ea îşi povesteşte drumul parcurs de la Londra la New York şi dă sfaturi avizate tinerilor antreprenori ruşi. Unele dintre fotografiile ei, publicate pe Facebook, ne arată o imagine a acestei tinere cu faţă de un copil rus de la ţară care se transformă la finalul clişeelor într-un fel de femeie fatală pe net… Potrivit actului de acuzare, ar fi comunicat prin Internet cu colegii săi agenţi ruşi. După arestare, unul dintre prietenii săi, ziarist la publicaţia moscovită „Kommersant”, a postat câteva semne de întrebare pe un zid. Anna Chapman, pe care el a cunoscut-o la New York, la puţină vreme după ce sosise în SUA, februrie 2010, este una şi aceeaşi persoană cu cea care a fost arestată într-o spectaculoasă operaţiune a FBI? Se spune că un agent FBI i-ar fi întins o cursă într-o cafenea din New York. Ziarul englez „The Guardian” scrie că tatăl ei ar fi fost diplomat în Ministerul de Externe rus, dar presa americană, citându-l pe fostul soţ, spune că el era, de fapt, agent KGB. În fine, din goana de senzaţional ori ştiind adevărul, unele publicaţii au asemuit-o cu celebra spioană Mata Hari, sau, pornind de la numele ei, au făcut un fel de adaptare după felul în care se prezenta vestitul agent 007: „Menea zavut (numele meu este – n.n.) Chapman. Anna Chapman”…
Mihail Semenko
Ca şi Anna, Mihail este un spion al Internetului. A lăsat urme aproape peste tot pe net: profil pe Facebook, unde a pozat în faţa unui monument al soldaţilor morţi în lupte; blog pe care se prezintă drept un expert în politica economice a Chinei etc. Dar cea mai bună bază de lucru rămâne contul Linkedin (el a pozat de data asta în faţa Casei Albe); s-a aflat că, din martie 2009, organiza călătorii personalizate, îndeosebi spre Rusia. Procurorul susţine că, spre deosebire de alţi colegi, nu folosea o identitate falsă, dar comunicările sale clandestine cu un reprezentant al Guvernului de la Moscova şi primirea de bani lichizi de la un agent al Serviciului de Informaţii Externe rus au însemnat activităţi secrete.
Juan Lazaro şi Vicky Pelaez
Se spune că au fost oamenii de extremă stânga din grup. Este vorba de soţ şi soţie, peruani, care trăiau de peste 20 de ani la Yonkers (New York) şi despre care mulţi se întreabă dacă nu aveau convingeri comuniste. El era profesor, iar ea ziaristă la cotidianul newyorkez de limbă spaniolă „Diario de la Prensa”. Înainte de a ajunge în SUA, Vicky, 55 de ani, era o ziaristă foarte cunoscută în Peru. A devenit editorialistă la „El Diario”, în 2000, unde avea o cronică săptămânală, în care critica permanent sistemul. A plecat din Peru după ce dobândise un nume în televiziune, mai precis la canalul Frecuencia Latina, unde stilul ei agresiv a făcut-o celebră. În 1985, numele său era pe buzele tuturor concetăţenilor după ce fusese răpită de gruparea comunistă Tupac Amaru, pe ai cărei lideri îi intervievase. Numai că, după eliberare, conducerea canalului TV a dat-o afară, acuzând-o că şi-a înscenat răpirea. Ulterior a emigrat în SUA. Fiul său i-a caracterizat arestarea drept „ridicolă”. „Mama abia vorbeşte engleza. Iar ea vorbea şi rusa?”, s-a întrebat el retoric. Joi, Vicky Pelaez a fost eliberată pe cauţiune.
Cât îl priveşte pe Juan Lazaro, el a ţinut un curs asupra vieţii politice din America Latină, după care a fost disponibilizat. Potrivit unora dintre foştii săi elevi, el denunţa războiul din Irak şi pe cel din Afganistan şi, în schimb, saluta virtuţile sistemului educativ din Cuba. RFI susţine că, după arestare, a recunoscut că lucra pentru Moscova şi că avea o identitate falsă. Spionajul rus ar fi cel care i-a plătit casa din New York. Juan pretinde că Vicky ar fi transmis informaţii SVR în contul său.
Donald Howard Heathfield şi Tracey Lee Ann Foley
Cuplul trăia la Cambridge, în statul Massachusetts, şi are doi copii în vârstă de 16, respectiv 20 de ani, care frecventează o şcoală bilingvă. Donald, 48 de ani, pretinde că este din Montreal, Canada, dar se pare că a furat identitatea unei persoane decedate, care a murit în 1962, arată „Boston Globe”. Este un tip sociabil, cu umor şi accent foarte pronunţat. Cunoaşte foarte bine Parisul, pentru că, în realitate, ar fi francez. Donald Heathfield a frecventat prestigioasa „Kennedy School” din Harvard, unde a obţinut licenţa în 2000. Printre colegii săi de clasă s-a aflat şi Felipe Calderon, actualul preşedinte al Mexicului. Prezumtivul spion rus îşi cultivă cu mare grijă prietenii.
Soţia lui, Tracey Lee Ann Foley, 47 de ani, este funcţionară într-o agenţie imobiliară. Pe site-ul de pe Internet, ea explică faptul că a avut şansa să viziteze cu famila o mare parte din Europa. În cazul cererii lor de eliberare condiţionată, tribunalul din Boston se va pronunţa pe 16 iulie.
Richard şi Cynthia Murphy
Cei doi, soţ şi soţie, au paşapoarte americane, iar în anii ’90 s-au instalat la Montclair (New Jersey). Au două fete, de 7, respectiv 11 ani. Cynthia este consultant financiar, iar soţul ei este un casnic împătimit. În documentul depus la tribunalul din Manhattan este descris ca un ins ce şi-a ratat misiunea de a se infiltra în cercurile puterii. În 2010, Centrala de la Moscova i-a cerut Cynthiei Murphy să încerce să obţină o funcţie care să-i permită să contacteze surse din sânul Guvernului american (…); dar Murphy s-a temut că i s-ar putea cere prea multe detalii asupra parcursului său profesional.
Michael Zottoli şi Patricia Mills
Acest cuplu a trăit în Seattle, după care s-a mutat în Virginia, unde a fost arestat odată cu ceilalţi opt. Ambii au un puternic accent rus. Michael, soţul, a lucrat la o antrepriză de teleconferinţe, unde s-a lansat adesea în diatribe antiamericane, aşa cum scrie „Seattle Times”. Potrivit procurorului, după arestare, atât el, cât şi Patricia au recunoscut că aveau identităţi false şi că, de fapt, erau cetăţeni ruşi. Zottoli a mărturisit că adevăratul lui nume este Mihail Kuţik şi că tatăl lui trăieşte în Rusia. În fine, Patricia a povestit că este tot rusoaică, adevăratul ei nume fiind Natalia Pereverzera, iar părinţii ei şi fratele sunt în Rusia. Cei doi vor rămâne după gratii întrucât judecătorii au apreciat că ar putea fugi orcând.
Aceştia ar fi superspionii care fac să se zguduie din temelii relaţiile ruso-americane. După cum rezultă din fişele făcute de ziare pe baza datelor oferite de poliţie, avem de-a face, de regulă, cu nişte famiili terne, care şi-au construit ani la rând acest statut, fără să iasă prin ceva în evidenţă. Excepţie face cuplul din Peru, dar aici apare o întrebare interesantă: spionajul rusesc, cunoscut pentru profesionalismul lui, s-a încurcat cu stângişti aflaţi oricum în vizorul FBI-ului?
În fine, dacă, la început, Rusia n-a comentat afacerea, acum ea a recunoscut prezenţa unor cetăţeni de-ai săi printre cei 11 arestaţi iniţial, dar neagă că ei ar fi acţionat împotriva intereselor americane.
La rândul ei, presa moscovită a comentat afacerea. Astfel, ziarul „Moskovski Komsomoleţ” a rezumat cu ironie scandalul, scriind că felul cum l-a dezvăluit FBI-ul aminteşte de perioadele de vârf ale Războiului Rece. „S-ar putea spune că atmosfera acestei poveşti este inspirată de un thriller de spionaj din secolul trecut. Totul se află aici: un schimb de sacoşe oranj într-o staţie de metrou, documente de identitate împrumutate de la un canadian decedat, bani dispăruţi în subsol, la New York, şi cerneală invizibilă… Trebuie adăugate, evident, gadgeturi noi, în spiritul lui James Bond. De exemplu, mijloace de comunicare ultimul răcnet.”
„Dincolo de orice poveste cu detectivi descrisă de FBI, trebuie să aflăm lucrul cel mai important: suspecţii au putut aduce prejudicii serioase securităţii SUA?”, se întreba „Kommersant”. Ziarul citat a adăugat: „Spre deosebire de majoritatea scandalurilor de spionaj rus din ultimii 15 ani, în cazul prezentat acum de FBI se menţionează doar câteva episoade ce pot fi considerate la nevoie că merită să li se dea atenţie. Acest scandal este inconsistent şi inutil”, conchide el.
Întrebându-se cine profită de acest scandal, „Gazeta.ru” arată cu degetul spre cei ce „se opun politicii externe a administraţiei Obama, pentru care Rusia reprezintă un inamic natural, un adversar cu care trebuie jucat, dar, în niciun caz, nu trebuie luat totul de la început. Nu pot fi calificaţi conservatori, căci aceştia din urmă sunt tradiţional izolaţionişti. În schimb, neoconservatorii au un temperament expansionist mesianic. Şi este clar că operaţiunea FBI le convine în cel mai înalt grad”.
Revenind la prezumtivii spioni, să precizăm că, oricum, nu se ştie ce informaţii sensibile au putut transmite la Moscova, dar acuzaţiile ce li s-au adus arată, cel puţin în acest moment, că nu au adus prejudicii securităţii naţionale americane. Ca urmare, gazetari avizaţi de peste Ocean scriu că ei ar putea primi maximum cinci ani de închisoare. Prin comparaţie, să reamintim că cei doi mari agenţi ai Rusiei, care, după 1990, au bulversat total relaţiile dintre Washington şi Moscova, Aldrich Ames şi Robert Hanssen, au fost condamnaţi la detenţie pe viaţă, după ce au dezvăluit secrete de primă mână, inclusiv multe nume de spioni remarcabili şi, în plus, au fost activi ani buni de zile.
Fii primul care comentează
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.