
Curtea Supremă a Statelor Unite a decis ridicarea restricţiilor impuse corporaţiilor de a sponsoriza mesaje publice cu caracter electoral, hotărâre în care preşedintele Obama vede o victorie uriaşă pentru marile companii petroliere şi grupurile de interese, care dobândesc o influenţă şi mai mare în procesul decizional. Într-o decizie recentă şi foarte disputată, doar cinci din cei nouă judecători pronunţându-se în favoarea ei, Curtea Supremă a Statelor Unite a decis ridicarea restricţiilor impuse corporaţiilor, sindicatelor şi organizaţiilor non-guvernamentale de a sponsoriza mesaje publice cu caracter electoral. Restricţia în cauză data din 1990, când Curtea Supremă (în cazul Austin vs Michigan Chamber of Commerce) impunea limitarea sponsorizărilor corporative pentru candidaţi. Mai mult, aceeaşi restricţie era întărită şi de o lege (Legea McCain-Feingold) datând din 2002, care prevedea că unei corporaţii îi este interzis să folosească fonduri proprii pentru a finanţa mesaje electorale în favoarea sau împotriva unui candidat sau partid. Aceasta era menită să limiteze influenţa, deja foarte mare, pe care corporaţiile o aveau în procesul electoral.
Considerând că această restricţie reprezintă o limitare a libertăţii de exprimare garantate de Primul Amendament al Constituţiei Statelor Unite, Curtea, prin majoritatea alcătuită din cei cinci judecători conservatori, a deschis practic drumul sponsorizărilor nelimitate din partea corporaţiilor pentru candidaţii agreaţi.
Preşedintele Barack Obama, într-o declaraţie de presă, şi-a exprimat îngrijorarea şi dezamăgirea faţă de atitudinea Curţii, care reprezintă în fapt „o uriaşă victorie pentru marile companii petroliere, marile bănci, companii de asigurări şi alte grupuri de interese puternice” care pot avea acum o influenţă şi mai mare în procesul decizional. Similar, cei mai mulţi lideri ai democraţilor şi comentatori din zona de centru-stânga au criticat motivaţia Curţii, considerând că dreptul la liberă exprimare nu trebuie să fie tratat egal în cazul corporaţiilor, ci doar între indivizi. În cuvintele democratului Rush Holt, această decizie oferă marilor companii nu doar dreptul la liberă exprimare, ci şi „un gigant megafon” în faţa căruia vocea cetăţenilor nici nu mai poate fi auzită.
De cealaltă parte, liderii marcanţi ai republicanilor (o excepţie notabilă fiind fostul candidat la preşedinţie John McCain) au considerat decizia ca fiind una bine-venită, John Boehner numind-o “o măreaţă victorie pentru Primul Amendament”, care garantează libera exprimare pentru oricine, chiar şi pentru corporaţii. În măsura în care implicarea companiilor este transparentă, poporul american va fi în situaţia de a decide liber şi în cunoştintă de cauză, consideră politicianul republican.
Decizia vine într-un context delicat, în care sunt dezbătute legi cu consecinţe decisive pentru unele dintre marile corporaţii din Statele Unite. Reforma sistemului de sănătate şi pachetul de legi privind emisiile de carbon, amândouă printre priorităţile preşedintelui Obama, ar putea afecta interesele unor corporaţii foarte puternice precum cele energetice sau cele de asigurări. De aceea, unii comentatori consideră că această nouă pârghie oferită corporaţiilor poate influenţa în mod disproporţionat procesul decizional, distorsionând astfel votul electoratului şi democraţia americană.
Într-un sondaj de opinie realizat de Washington Post-ABC News, în jur de 80% din respondenţi şi-au exprimat dezacordul faţă de această decizie a Curţii Supreme. Mai mult, această atitudine pare să meargă dincolo de partizanatul politic, întrucât atât alegătorii republicani, cât şi cei democraţi par a fi în egală măsură împotriva deciziei, temându-se că implicarea directă a corporaţiilor în susţinerea sau atacarea unor candidaţi poate afecta calitatea democraţiei.
Fii primul care comentează
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.