Audiențe în dorul lelii

„Spovedesc“ electoratul pe unde le vine

Indiferent de rangul lor, ca să fie cât mai convingători în ochii electoratului care le-a girat funcțiile prin votul acordat, aleșii fac abuz de originalitate, pe care își permit să o împingă până dincolo de granițele ridicolului. Dacă nu prea reușesc să soluționeze problemele stringente ale societății, pentru că au prerogative preponderent de ordin legislativ, atunci, senatorii și deputații au găsit o nouă formulă să le închidă gura cârcotașilor – audiențele.

Mai nou, unii aleșii s-au decis să părăsească incintele birourilor parlamentare a căror menire principală este acordarea de audiențe și să se arate disponibili, direct pe stradă, pentru trecătorii cu chef de vorbă. În ciuda deciziei de a „lua pulsul“ națiunii pe la colțurile de stradă, politicienii nu renunță la sediile birourilor parlamentare pe care le au în județul reprezentat în Parlamentul României. Altfel spus, nu fac niciun fel de economii, ci mai mult parade de intențiile lor, care se vor a fi bune.

Senatorul Fălcoi  parlamentează cu strada

Senatorul USR de Timiș, Nicu Fălcoi, va ține audiențele în stradă, la Timișoara. El a cerut deja autorizație pentru prima întâlnire cu cetățenii urbei. Prima audiență în stradă i-a fost autorizată alesului de către municipalitate la intrarea în Parcul Central. În locul respectiv este dislocat un echipaj al mascaților de la Poliție de ceva vreme. Senatorul USR, Nicu Fălcoi, spune că îi așteaptă pe toți cei interesați la o discuție despre probleme de interes pentru Timișoara și Timiș. „Deși am solicitat autorizare pentru amplasarea cortului în care voi susține audiențele în Piața Victoriei, sperând că voi obține un loc situat în proximitatea clădirii Operei, pentru a fi cât mai accesibil tuturor cetățenilor, am primit din partea Primăriei Timișoara autorizație doar pentru zona de la intrarea în Parcul Central“, se plânge parlamentarul. Deși ieșit din comun, gestul senatorului nu este o premieră în România. Înainte ca primarul Devei, Mircia Muntean, să fie trimis după gratii, viceprimarul orașului, Cosmin Mareș, lansa o nouă modă în domeniul audiențelor. Mareș a ieșit cu biroul și directorii din primărie prin oraș, imediat după Paște. Audiențele în aer liber au fost susținute în diferite zone ale capitalei județului Hunedoara, după orele de program, la un birou improvizat, ce era mereu mutat.

Puterea și opoziția,  băgate la înghesuială

Doi parlamentari de Timiș, deputatul Marian Gheorghe Cucșa (ALDE) și Cornel Mircea Sămărtinean (PMP), își vor deschide, vrând-nevrând, cabinete parlamentare la Lugoj. Chiar dacă stârnește râsul oricui, reprezentantul puterii și cel al opoziției vor activa în același spațiu. Cele două cabinete parlamentare vor funcționa într-un apartament de bloc din Piața I.C. Drăgan. La propunerea primarului Francisc Boldea, consilierii lugojeni le-au repartizat celor doi parlamentari, în vederea închirierii, câte unei cote de ¼ din imobilul unde a funcționat fostul sediu al PNL Lugoj, respectiv suprafața de 14/56 de metri pătrați, pentru organizarea și funcționarea birourilor parlamentare ale acestora. „Contractul de închiriere ce va avea ca obiect închirierea imobilului cu respectarea prevederilor legale privind închirierea spațiilor destinate sediilor partidelor politice, pe durata exercitării mandatului de parlamentar. Cheltuielile ocazionate de reabilitarea, funcționarea și amenajarea imobilului ca birou parlamentar vor fi suportate de chiriaș“, se menționează în cele două hotărâri adoptate de către Consiliul Local Lugoj.

Birou parlamentar la mall

Deputatul USR Iulian Bulai și-a deschis cel de-al doilea cabinet parlamentar, la Piatra Neamț, în incinta Mall Forum Center. Useristul mai are un alt birou în centrul orașului Roman. Parlamentarul a solicitat Primăriei Piatra Neamț un spațiu cu o suprafață de 35 mp, pe o perioadă de un an, cu un preț de închiriere de 2,64 lei/mp pe lună, așa cum este prevăzut printr-o hotărâre a Consiliului Local. Cel de-al doilea cabinet al său a fost amenajat la etajul al treilea al mall-ului. Potrivit legii, „autoritățile publice locale și prefecturile sunt obligate să sprijine autorizarea și funcționarea cabinetelor parlamentare ale deputaților și senatorilor, prin asigurarea de spații pentru sedii, procurarea mobilierului necesar, inclusiv prin împrumut de folosință sau închiriere“. Deputatul USR declara că își dorește ca fiecare dintre cabinetele sale să fie „un fel de club al oamenilor care vor să discute politică“. Iulian Bulai a ajuns deputat din partea USR în urma redistribuirii voturilor.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Anca Toader 86 Articole
Author

1 Comentariu

  1. Si e de rau asta ? Macar sa-i vedem si pe burtosii ceilalti in starda.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.