SRI a abandonat verificarea celor care vin din China

Un număr de 845 de oameni care s-au întors din China au fost verificați de Serviciul Român de Informații (SRI), a spus vicepreședintele Comisiei de control SRI, Marian Cucșa.

„Audierea a două persoane din cadrul SRI, o persoană de la Apărarea Constituției și o persoană de la Analiză și Prognoză. Partea bună este că nu avem cazuri confirmate în acest moment de coronavirus în România. Ne-au trimis în scris și au făcut și o prezentare despre ce a însemnat coronavirus și de când au avut ei informații și care sunt pașii pe care i-au urmat de atunci. Ne-au adus la cunoștință că în perioada 15 – 25 ianuarie au verificat 825 de persoane care au venit de pe teritoriul chinez. De atunci nu au mai verificat persoane, că nu li s-a mai solicitat”, a afirmat vicepreședintele Comisiei de control SRI, despre audierea reprezentanților SRI pe situația privind coronavirus.

Conform sursei citate, au existat trei întâlniri de situații de urgență la care au participat și reprezentanți ai SRI.

„Prima a fost în 27 ianuarie, a doua în 2 februarie și ultima aseară”, a mai spus Cucșa.

Klaus Iohannis a anunțat că va convoca ședința CSAT miercuri, de la ora 14.00, unde vor fi discutate măsurile luate în contextul coronavirului și strategia pentru combaterea unei epidemii la nivel național.

Președintele Klaus Iohannis a declarat, luni seara, că situația în Italia a generat și generează multă îngrijorare, mai ales în rândul românilor, astfel că, în acest context, a decis să convoace CSAT.

Vicepreşedintele Comisiei SRI, Marian Cucșa, a declarat că e doar o chestiune de timp până când coronavirusul va ajunge în România, acesta precizând că pericolul este la frontierele terestre, feroviare și maritime.

Marian Cucşa a declarat, într-o conferință de presă, că în unele aeroporturi nu sunt respectate măsurile de control, însă pericolul este la frontierele terestre, feroviare şi maritime, deoarece nu există personal specializat şi substanţe necesare pentru identificarea virusului.

„Dacă ne uităm la evoluţia virusului, trebuie să fim pregătiţi şi noi pentru această epidemie. (…) Din păcate, nu cred că vom scăpa de pătrunderea pe teritoriul României”, a spus vicepreședintele Comisiei SRI.

Doi reprezentanţi ai Serviciului au fost audiaţi mai bine de o oră, iar concluzia este că România are nevoie inclusiv de o legislaţie pentru achiziţionarea medicamentelor.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

7 Comentarii

  1. DSP-ul Chinez (si restul autoritatilor) a identificat 641,742 persoane care au avut contact cu pacientii confirmati, 87,902 sunt sub supraveghere medicala… iar noi ne-am oprit la 870 la SRI, la nivel de DSP/MAI nici macar nu se vorbeste despre persoanele care au fost in contact cu suspectii din carantina.
    Stati linistiti la locurile voastre, ca avem 4000 de paturi pentru carantina, si 90 (noua zeci) de locuri la Terapie Intensiva izolata in toata tzara.

  2. @parere
    pentru ca acest virus in cel mai „negru” caz afecteaza si omoara doar rasele asiatice , iar cazurile de morti in zona Occidentala au fost doar cetateni asiatici… De multe ori acest coronavirus NU este diagnosticat corect din cauza unei rate de eroare intre 40-60% -O simpla gripa este asociata incorect cu acest virus ,iar oamenii varstnici sau cu afectiuni stim ca pot muri si de o simpla gripa. E o cacialma care va fi speculata de cei interesati !

  3. Păi cică după modelul românesc unde sri verifică cetățenii veniți din China,s-au luat și americanii de la FBI..Unde nu verifică pe nimeni de covid-19..Că cică n-ar fi traba lor..

  4. SRI are acum preocupari muuult mai importante:
    -Guvernarea PNL se clatina
    -Iohannis a dat-o [rau] in bara cu Orban-premier, cu anticipatele si cu CCR.
    -Nu se mai intrevad niciun fel de mariri de pensii si alocatii.
    Jele mare si munca multa pe baietii cu ochii albastri, ptr manipularea in continuare a orbetzilor care ii sustin pe acesti iresponsabili si ptr a le mentine tonusul ridicat…..[Leo]

  5. „…nu au mai verificat persoane, că nu li s-a mai solicitat”, a afirmat vicepreședintele Comisiei de control SRI”

    Acesta este un raspuns pentru cretini.

    Cu alte cuvinte, nu se ocupa de siguranta cetatenilor acestei tari numai daca li se solicita? Serios?! Daca intervin fara sa li se solicite, incalca legea? Dar in protocoalele ilegale cu cei din justitie cine le-a solicitat fie parte? Iata dovada ca nu sunt interesati de soarta cetatenilor Romaniei.
    La ce ne mai foloseste atunci acest mamut bugetofag daca se dovedeste a fi un parazit? Ei au fost infiintati, ca institutie, pentru Romania sau cumva ei considera ca cetatenii acestui tari exista pentru a-i servi pe ei?

  6. Jam Tangan ; citisem ca serviciile „alea” din „alte tari” au chiar departament de epidemiologie care functioneaza nu de azi,de ieri ;la noi,epidemiologii nu numai ca sunt extrem de putini,dar si care sunt nu au o viata prea buna ; ei,bine ca avem chirurgi puzderie (desi,daca ar fi cum se spune pe la altii,poate daca ar fi mai multi epidemiologi,n-ar mai fi nevoie de atatia chirurgi;da’asa e omul :scump la tarate si ieftin la faina)

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.