Stadiul la care Belgia a diminuat nivelul de alertă

Ministerul Afacerilor Externe îi informează – printr-un comunicat de presă primit la redacție – pe cetăţenii români care se află, tranzitează sau doresc să se deplaseze pe teritoriul Regatului Belgiei că Organismul belgian de coordonare pentru analiza ameninţărilor (OCAM) a decis revenirea la nivelul de alertă gradul 3 (din 4), ceea ce înseamnă că există o ameninţare „serioasă, posibilă şi credibilă”.

Metroul din Bruxelles este funcțional, cu restricții pe anumite magistrale şi a fost întărit sistemul de pază în stații, cu ajutorul militarilor belgieni; încă se efectuează controale de securitate aleatorii. Circulaţia rutieră se desfășoară în condiţii de fluiditate.

Aeroportul Zaventem rămâne închis cu certitudine până duminică, 27 martie 2016, cu probabilitatea de prelungire până cel puțin marți, 29 martie 2016.

Gara Schuman / Bruxelles rămâne, momentan, închisă.

Compania aeriană belgiană Brussels Airlines operează zboruri de pe aeroporturile din Anvers şi Liège.

Totodată, se menţine linia telefonică de urgenţă, cu număr de apelare 1771 de pe teritoriul belgian. Pentru apelurile din afara Belgiei, rămâne valabil numărul de telefon de urgenţă +32 78 15 1771.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginii de Internet www.mae.ro şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care se deplasează în străinătate au la dispoziţie aplicaţia „Călătoreşte în siguranţă” (disponibilă gratuit în „App Store” şi „Google Play”), care oferă informaţii, sfaturi de călătorie şi posibilitatea de a fi alertaţi, în cazul în care apar situaţii speciale.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Eugenia Solomon 1416 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.