”Stare de urgenţă pentru 12 luni” la Genova

„Vom decreta, de asemenea, o zi de doliu naţional, urmează să stabilim ziua pentru a coincide cu funeraliile victimelor”, a spus primul ministru italian Giuseppe Conte.

”Stare de urgenţă pentru 12 luni” la Genova

„Vom decreta, de asemenea, o zi de doliu naţional, urmează să stabilim ziua pentru a coincide cu funeraliile victimelor”, a spus primul ministru italian Giuseppe Conte.

Primul ministru italian Giuseppe Conte a anunţat miercuri instituirea unei ”stări de urgenţă pentru 12 luni” la Genova, în urma prăbuşirii marţi a unei porţiuni din viaductul Morandi al autostrăzii A10, în apropiere de acest oraş, accident soldat cu cel puţin 39 de morţi, relatează AFP .

„Am auzit cererea preşedintelui regiunii şi am decretat starea de urgenţă pentru 12 luni”, a declarat Conte presei, după o reuniune extraordinară la Genova a Consiliului de Miniştri.

„Am deblocat, pentru aplicarea primelor intervenţii, cinci milioane de euro din fondul naţional pentru situaţii de urgenţă”, a precizat el. „Este o primă măsură a guvernului în faţa acestei tragedii”, a comentat preşedintele Consiliului de miniştri.

„Vom decreta, de asemenea, o zi de doliu naţional, urmează să stabilim ziua pentru a coincide cu funeraliile victimelor”, a spus el.

Distribuie articolul pe:

1 comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.