Cei şapte candidaţi aflaţi în cursa electorală pentru funcţia de primar al municipiului Baia Mare au început de sâmbătă campania electorală, potrivit prevederilor legale, potrivit Agerpres.
În cursa electorală pentru funcţia de primar al municipiului Baia Mare candidează următorii: Cătălin Cherecheş- USL, Mihai Pătraşcu- PDL, Petru Tomoioagă- Partidul Verde, Ciprian Cherecheş- PRM, Doru Dăncuş – PNŢCD şi independenţii Mircea Dolha şi Vasile Vlaşin.
Alegerile vor avea loc pe 8 mai, însă primăria municipiului Baia Mare n-a reuşit să aloce din bugetul local fonduri pentru organizarea scrutinului, deşi Consiliul local a decis marţi (19 apr.) să aloce din bugetul destinat salariilor din instituţie fondul necesar alegerilor, aproximativ 300.000 de lei.
Prefectul judeţului Maramureş, Sandu Pocol, a atacat în contencios administrativ decizia consiliului local ca fiind nelegală, astfel încât primarul interimar Istvan Ludescher (UDMR ) a reunit consiliul şi a cerut anularea deciziei de finanţare a alegerilor.