Start la Bac: Un singur candidat cu temperatura peste 37,3 grade

Un număr de 134.831 de candidaţi au fost prezenţi, luni, la proba la Limba şi literatura română din cadrul examenului de Bacalaureat, informează Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC).

3.643 de candidaţi au absentat.

Un singur candidat a avut temperatura peste 37,3 grade Celsius, iar acesta va susţine examenul în etapa specială, care se va desfăşura în data de 6 iulie.

Totodată, 46 de candidaţi s-au aflat în izolare, iar alţi 5 – în carantină/spitalizaţi.

„Pentru tentativă de fraudă au fost eliminaţi 85 de candidaţi. Drept consecinţă, aceştia nu mai au dreptul de a participa la următoarele două sesiuni ale examenului de Bacalaureat”, anunţă MEC.

Următoarele probe se vor desfăşura conform următorului calendar:

– marţi, 23 iunie – Limba şi literatura maternă

– miercuri, 24 iunie – proba obligatorie a profilului

– joi, 25 iunie – proba la alegere a profilului şi a specializării

Pentru a fi declarat promovat, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească următoarele condiţii, cumulativ:

* recunoaşterea/echivalarea tuturor probelor de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale;

* susţinerea tuturor probelor scrise şi obţinerea notei 5 (cel puţin) la fiecare dintre acestea;

* obţinerea mediei 6 (cel puţin) la probele scrise.

Primele rezultate vor fi afişate marţi, 30 iunie, până în ora 12,00.

„În conformitate cu prevederile art. 5 şi ale art. 6 din Regulamentul UE 2016/679 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor – RGPD), precum şi cu solicitarea Autorităţii Naţionale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, Ministerul Educaţiei şi Cercetării va publica rezultatele elevilor obţinute în urma susţinerii examenelor naţionale cu anonimizarea numelui şi a prenumelui”, afirmă MEC.

Contestaţiile pot fi depuse atât în format fizic, cât şi electronic în 30 iunie, în intervalul orar 16,00 – 19,00, şi pe data de 1 iulie, în intervalul orar 8,00 – 12,00. În acest caz, al depunerii contestaţiilor, candidaţii completează, semnează şi depun/transmit electronic şi o declaraţie-tip în care se menţionează faptul că au luat cunoştinţă că nota acordată ca urmare a soluţionării contestaţiei poate modifica, după caz, nota iniţială prin creştere sau descreştere. Pentru candidaţii minori, declaraţia-tip este semnată şi de către părinţii/reprezentanţii legali ai acestora.

Rezultatele finale vor fi anunţate duminică, 5 iulie.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.