Statele occidentale nu au convins Rusia că în Siria s-au folosit arme chimice

Informaţiile prezentate de statele occidentale în legătură cu presupusa folosire a armelor chimice în Siria nu au convins deloc Rusia, a declarat luni şeful diplomaţiei de la Moscova, Serghei Lavrov, citat de AFP şi EFE, potrivit Agerpres.

‘Ni s-au arătat câteva imagini în care nu există nimic concret: nici hărţi, nici nume, nici dovezi că probele au fost culese de profesionişti. Ceea ce ne-au arătat în trecut şi mai recent partenerii noştri americani, cât şi britanicii şi francezii nu ne convinge absolut deloc’, a spus Lavrov într-un discurs rostit la prestigiosul Institut de relaţii internaţionale de la Moscova. El mai critică şi faptul că în documentele prezentate nu se face referire la îndoielile serioase emise de numeroşi experţi cu privire la imaginile cu presupusul atac chimic, care pot fi văzute pe internet.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.