„Statele UE care nu au recunoscut Kosovo ar trebui să-şi schimbe poziţia cât mai rapid”

Cele cinci state membre ale Uniunii Europene care nu au recunoscut încă independenţa Kosovo ar trebui să-şi schimbe poziţia cât mai curând posibil, acest lucru fiind extrem de important, a declarat premierul kosovar Hashim Thaci, aflat în vizită la Washington, relatează agenţia de presă Tanjug.

În cadrul unei dezbateri organizate de Centrul pentru Studii Strategice şi Internaţionale din capitala SUA, Thaci a apreciat că Bruxellesul trebuie să facă mai mult pentru a convinge ţările respective (România, Spania, Grecia, Slovacia şi Cipru) să-şi schimbe poziţia în sensul recunoaşterii Kosovo ca stat independent.

El a adăugat că autorităţile din Kosovo nu vor permite organizarea de către Serbia a alegerilor locale pe teritoriul kosovar.

Întrebat dacă el consideră că sârbii din Kosovo se simt în siguranţă ţinând cont de faptul că, la 15 luni după lansarea unei anchete privind traficul cu organe umane, nu există nicio informaţie privind rezultatele, şi avându-se totodată în vedere atacurile comise împotriva bisericilor ortodoxe din Kosovo, Thaci a afirmat că autorităţile de la Belgrad vor să distrugă imaginea Kosovo.

”Multe acuzaţii s-au făcut la adresa mea, dar ele nu au dus la nimic. Nimeni nu poate schimba independenţa unui Kosovo care a suferit un genocid”, a mai menţionat Thaci.

Săptămâna trecută, Parlamentul European a adoptat o rezoluţie în care afirmă că ar saluta recunoaşterea independenţei Kosovo şi de către România, Spania, Grecia, Slovacia şi Cipru, după ce celelalte 22 de state din UE au făcut deja acest lucru.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.