„Statul paralel” al lui Hillary Clinton

Hillary Clinton contestă legitimitatea scrutinului prezidenţial desfăşurat în SUA în anul 2016 şi cere constituirea unei comisii independente, numindu-l pe preşedintele Donald Trump „naiv” şi „marionetă” a Moscovei, informează site-ul Axios.com, citat de Mediafax.

„Există numeroase semne de întrebare privind legitimitatea” scrutinului prezidenţial din anul 2016 din cauza ingerinţelor Rusiei şi eforturilor de blocare sistematică a voturilor, afirmă fostul candidat democrat la prezidențiale într-un interviu acordat revistei Mother Jones.

„Ingerinţele Rusiei reprezintă unul dintre factorii care au influenţat major rezultatul alegerilor. Ruşii au utilizat informaţii false ca arme, în cadrul unei campanii pentru dezinformare încununată de succes prin care nu doar că au fost influenţate voturile, ci a fost determinat şi rezultatul”, afirmă Hillary Clinton, învinsă de Donald Trump în scrutinul prezidenţial desfăşurat în Statele Unite în 2016.

Eforturile politicienilor republicani de îngreunare a participării la vot – prin aplicarea unor noi măsuri de identificare a alegătorilor, prin reducerea perioadelor de vot şi prin înregistrarea votanţilor – „au contribuit la rezultatul scrutinului”, adaugă Hillary Clinton.

Aceste manevre au beneficiat de mai puţină atenţie decât interferenţele Rusiei, dar ar fi avut efecte asupra rezultatelor scrutinului. Potrivit unui studiu realizat de Institutul Tehnologic Massachusetts (MIT), peste un milion de americani nu au putut vota în 2016 deoarece au întâmpinat probleme la sistemul de înregistrare sau la secţiile de vot. Hillary Clinton a pierdut alegerile la o diferenţă totală de doar 78.000 de voturi în statele Michigan, Pennsylvania şi Wisconsin.

„În câteva locuri, mai ales în Wisconsin, cred că aceste probleme au avut un impact fundamental asupra rezultatului”, a spus Hillary Clinton.

„Nu avem o metodă prin care să contestăm sistemul de vot. De aceea, eu pledez de mult timp pentru constituirea unei comisii independente care să cerceteze în detaliu ce s-a întâmplat”, a subliniat Hillary Clinton. Referindu-se la iniţiativa unor congresmeni democraţi de a cere iniţierea procedurii pentru demiterea preşedintelui Donald Trump, Hillary Clinton a subliniat că deocamdată nu este necesar acest lucru. „Încă este prematur; mai întâi trebuie să continuăm investigaţiile”, a explicat Hillary Clinton.

Întrebată dacă apreciază în continuare că Donald Trump este „marioneta” Rusiei, Clinton a răspuns: „Da”.

„Nu pot înţelege cum preşedintele Statelor Unite, pe fondul tuturor preocupărilor referitoare la integritatea alegerilor, se poate întâlni cu Vladimir Putin (n.red. – preşedintele Rusiei) şi să spună: «Ei bine, mi-a spus din nou că nu au fost deloc ingerinţe». Nu pot crede că este atât de naiv. Cred că speră ori se aşteaptă ca noi ceilalţi să fim naivi sau ca măcar oamenii care îl susţin să fie naivi. Dar acesta a fost un atac cibernetic grav împotriva Statelor Unite”, a insistat Hillary Clinton.

După întrevederea pe care a avut-o recent cu Vladimir Putin, Donald Trump a declarat că are încredere atât în serviciile de informaţii americane, cât şi în preşedintele Rusiei: „Dacă să cred sau nu (că au avut fost ingerinţe ruse – n.red.), eu sunt de partea serviciilor noastre secrete (…). Dar de fiecare dată când mă întâlnesc cu el (Vladimir Putin -n.red.) şi îmi spune «nu am făcut aşa ceva», eu chiar îl cred când îmi spune acest lucru”.

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2
Alexandru Visan 3297 Articole
Author

9 Comentarii

  1. Ce mai aiureaza femeia asta care a ajuns la o varsta, a fost Prima Doamna a SUA timp de 8 ani alaturi de sotul sau, Presedintele Bill Clinton, a fost scula de scula atatia ani pe vremea Presedintelui Obama ? CE MAI VREA … ???

  2. Saaaraca Hilara, iar s-a indopat cu narcotice si acum delireaza. Sitemul de vot bun sau rau cum a fost el a fost uniform pentru toti si nediscrimainatoriu. Asta s-a votat, asta a iesit. Trump are initiative bune pentru americani, ar trebui sprijinit nu sabotat, desi unele dintre ele nu convin conspiratorilor ocultei din care face parte si batrana Hilara (caraghioasa).

  3. cea mai tare armata din lume, cum da onorul la o femeie, de 70 de ani si mica si cred ca nu stie -nici cum se da onorul!!!!!!, etc.
    ar fii de groaza, pentru america,

    au nevoie de un om tanarrrr

    foarte tanar-lasati familiarismele in pace,
    de 24 de ani –america este condusa de mediocrii–(au zis altii–nu eu), de aia a ajuns in halul asta.

    24 de ani
    faceti o rubrica -cu ce a facut bun -primul-clinton si apoi buchs, si apoi obama, care-si plimba trupul prin casa alba, parca era la baschet.
    Cate razboaie a avut obama??

  4. Auzi, mamaie, da’ de unde stii matale cu cine ar fi votat aia despre care zbieri din toti bojocii ca nu au fost lasati sa voteze ? Vad ca ai uitat ca anglo-saxonii au fost cei care au inventat termenul de „fair play” …

  5. Madam Otrava. Ea stie ce-nseamna, în SUA, serpii care-i ies din gura. Vrajitoarea nu vrea decât înrautatirea si mai drastica a relatiilor internationale. Cine le-a vândut rusilor 20% din rezervele de uranium ale tarii? Cine, madam Otrava? Individa, de parca n-ar fi trait-n SUA si n-ar fi vazut, n-ar fi auzit ce scria mass-media americana la data alegerilor. Otrava. Criminala de razboi. Specialitatea familiei, de altminteri. Si-a lui Bush-Obama.

    • Acum iti dau dreptate. Serpoaica asta e plina de venin din cel mai letal. A facut zob Orientul apropiat si Nordul Africii, e crimnala de razboi. Consecinta a fost invazia musulmana asupra Europei pe care a planuit-o impreuna cu Soros si cu laureatul crimelor de razboi pentru pace, Barak Obama.

  6. Ca la noi ! Daca nu esti cu Soros esti calificat de „alogeni” drept… rusofil !

  7. Batrana asta nefasta si imbibata cu venin impotriva intregii lumi, traieste intr-o lume paralela, are mintile compet ratacite. Cine sta sa asculte delirul ei?

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.