”Steadfast Defender”. Cel mai mare exercițiu NATO de la Războiu Rece a început

Exerciţiul militar „Steadfast Defender”, cea mai mare

De L.V.
”Steadfast Defender”. Cel mai mare exercițiu NATO de la Războiu Rece a început

Exerciţiul militar „Steadfast Defender”, cea mai mare

Exerciţiul militar „Steadfast Defender”, cea mai mare simulare de război organizată de Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) de la sfârşitul Războiului Rece, a început miercuri la Norfolk, în Virginia, Statele Unite.

USS Gunston Hall, o navă americană de transport şi debarcare, a părăsit miercuri portul pentru o traversare a Atlanticului către Europa, a anunţat alianţa militară într-un comunicat, potrivit News.ro.

USS Gunston Hall va fi urmată de o navă canadiană înainte de sfârşitul lunii, a precizat NATO.

În jur de 90.000 de militari vor lua parte la manevrele Steadfast Defender 2024 ce se vor desfăşura până în luna mai, a indicat joi comandantul suprem al forţelor aliate în Europa (SACEUR), generalul american Chris Cavoli.

Vor fi implicate peste 50 de nave – de la portavioane la distrugătoare -, peste 80 de avioane de luptă, elicoptere şi drone şi cel puţin 1.100 vehicule de luptă, printre care 133 de tancuri şi 533 de vehicule de luptă de infanterie, potrivit NATO.

Cavoli a spus că manevrele vor exersa punerea în execuţie de către NATO a planurilor sale regionale stabilite la summitul din 2023 de la Vilnius, primele elaborate de Alianţă de decenii, detaliind cum ar răspunde unui atac al Rusiei.

Anunţul de joi al NATO nu menţionează Rusia, însă principalul său document de strategie identifică acest stat drept ameninţarea cea mai semnificativă şi directă pentru securitatea membrilor NATO.

‘Steadfast Defender 2024 va demonstra capacitatea NATO de a desfăşura rapid forţe din America de Nord şi alte părţi ale alianţei pentru a consolida apărarea Europei’, a afirmat NATO.

Consolidarea se va realiza în cadrul unui ‘scenariu de conflict simulat ce ar apărea cu un adversar de aproape acelaşi calibru’, le-a spus Cavoli reporterilor la Bruxelles după o reuniune de două zile a şefilor de Stat Major.

Ultimele exerciţii de amploare similară au fost Reforger – în timpul Războiului Rece, în 1988, cu 125.000 de participanţi – şi Trident Juncture în 2018, cu 50.000 de participanţi, potrivit NATO.

 

Distribuie articolul pe:

22 comentarii

  1. matrioska L.V , nu-ti plac anumite comentarii ? Inseamna ca esti” macacul ” lui@ qwe.Deci jegul asta @ qwe si @ MarelescUrs pot sa jigneasca o natiune si voi ” BLM” ne cenzurati pe noi ?Tansformati Cotidianul in ” Elore” si ati rezolvat problema .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.