Stimulente și premii ilegale, la Primăria Cluj

Camera de Conturi Cluj a constatat că s-au făcut plăți nelegale de peste 13,5 milioane de lei reprezentând drepturi salariale acordate în 2017, la Primăria Cluj-Napoca, fiind vorba, în special, de stimulente sau premii, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Drepturi salariale acordate necuvenit

Potrivit raportului Camerei de Conturi Cluj, prezentat pe site-ul Curții de Conturi a României, au fost efectuate plăți nelegale pentru ore prestate în afara programului normal de lucru sau în zilele de sărbători legale, repaus săptămânal şi în alte zile în care nu se lucrează.

”La nivelul Unității Administrativ Teritoriale (UAT) Cluj-Napoca au fost efectuate plăți nelegale reprezentând drepturi salariale acordate necuvenit tuturor angajaților din aparatul de specialitate al primarului, prin includerea în salariul de bază a unor stimulente, în condițiile în care unii angajații ai entității nu aveau atribuții și nu au contribuit la administrarea creanțelor fiscale, suma depășind 7 milioane de lei. De asemenea, au fost plătite nejustificat din bugetul local, drepturi de personal, reprezentând premii și respectiv ore prestate în afara programului normal de lucru, sau în zilele de sărbători legale, repaus săptămânal şi în alte zile în care, în conformitate cu legea, nu se lucrează, plăți care exced cadrului legal aplicabil, în sumă de 1,39 milioane de lei”, se arată în documentul citat.

Instituţiile identificate

În raport se menționează și faptul că, în anul 2017, până la aplicarea Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, au fost efectuate plăți nelegale reprezentând drepturi salariale acordate necuvenit angajaților Serviciului Public de Interes Local pentru Administrarea Parcărilor, Serviciului Public pentru Administrarea Obiectivelor Culturale, Direcției de Asistență Socială şi Medicală, Centrului Bugetar de Administrare Creșe Cluj-Napoca prin includerea în salariul de bază a unor stimulente, în condițiile în care angajații entității nu aveau atribuții şi nu au contribuit la administrarea creanțelor fiscal, în sumă de 5,1 milioane de lei.

Purtătorul de cuvânt al Primăriei Cluj-Napoca, Oana Buzatu, a declarat, marți, corespondentului MEDIAFAX că raportul Camerei de Conturi Cluj va fi analizat, iar în măsura în care există concluzii care nu sunt în concordanță cu punctul de vedere al instituției, se va acționa procedural.

Principalele probleme

Raportul Camerei de Conturi Cluj mai relevă că, în anul 2017, prejudiciile aduse bugetelor locale din județul Cluj sunt în cuantum estimat de peste 33 milioane de lei fiind cauzate în principal de nerespectarea prevederilor legale privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, nerespectarea prevederilor legale referitoare la modul de atribuire și de administrare a contractelor de achiziții publice, nerespectarea prevederilor legale referitoare la acordarea si decontarea finanțărilor nerambursabile, nerespectarea prevederilor legale privind acordarea și justificarea utilizării subvențiilor, nerespectarea prevederilor legale în acordarea și justificarea avansurilor pentru achiziții de bunuri, servicii și lucrări, efectuarea unor plăți pentru bunuri și servicii în lipsa unor documente justificative legal întocmite, efectuarea de plăți pentru produse/lucrări/servicii neexecutate/nerecepționate în cantitatea facturată și plătită, utilizării neeconomicoase și ineficiente a fondurilor publice.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

2 Comentarii

  1. Lasa sa stie si clujenii pentru cine au iesit ei in strada,de fapt.Si cate minuni or mai fi si pe la ei,pe la capitala baso-iohanistilor „cinstiti”,si nu le stiu ei…inca.

  2. Majoritatea cu picatura si clujenii cu bascula. Pic,pic,pic,pan’n-o ramanea nimic…de recuperat sau pedepsit! O zicatoare din bătrâni:”pestele de la cap se impute”,vedeti ce dara si putoare este in urma inegalităților comise in ultimii 10-15 ani?

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.