Guvernul a atacat la Curtea Constituțională Legea pentru acordarea unui stimulent de risc pentru personalul din învățământ în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-COV 2.
Potrivit legii, beneficiază de un stimulent de risc în cuantum de 2000 de lei lunar, pentru personalul didactic și în cuantum de 1500 de lei lunar, pentru personalul didactic auxiliar și personalul nedidactic.
„Stimulentul de risc se acordă pe durata desfăşurării cursurilor aferente anului şcolar/universitar pe perioada stării de alertă/stării de urgență, proporţional cu timpul în care îşi desfăşoară fizic activitatea în cadrul unităţilor de învăţământ în prezența antepreşcolarilor/preşcolarilor/elevilor/studenţilor”, conform legii.
De asemenea, Executivul a sesizat CCR cu privire la Legea privind respingerea Ordonanței de urgență a Guvemului nr. 166/2020 pentm modificarea Legii nr. 173/2020 privind unele măsuri pentru protejarea intereselor naționale în activitatea economică.
@ Jardan Durais- vorbesti ca să nu taci. Dascălii, în marea lor majoritate, au fost pnl-isti , taranisti, apoi pdl-isti si acum si usr-sti, cel putin in Ardeal. Asa ca Jardaine mai macină si alte seminte ca de cele de busuioc si arpacas ne-am saturat. Nu uita cand mergi la moara sa-ti pui si dantura. Poate se ia curentul sau se taie apa si molfaitul e o tehnica mult uzitată de postacii de grădină de casa cu 3 etaje si perspective de mansarda.
Ps. Intelectualii de azi sunt mândria voastră. Au totul pe tava, mai puțin dragostea fata de elev si student. Asta si explică analfabetismul functional. Și sti ce Nu mai au: cultura generala, spirit civic si verticalitate. A, uitasem. Nu mai au timp din cauza meditațiilor in masa.
ca ai luat-o pe aratura, am avut profesori excelenti, lor le datorez o gandire atat sintetica dar si analitica, este adevarat ca am prins si ”modernismul” cu testare la biologie, dar a fost singura profa cu deficiente din cei trei de biologie l-am apreciati pe primul de la care am invatat botanica si azi mai stiu cateva familii de plante. Au fost niste pasionati si niste profesionisti nu cred ca azi mai exista astfel de profesori…
CCR a ajuns un clan (Clanul Dornenilor) cu sarcina sa faca tot ce poate sa sustina PSD,juri ca e TVR !
Daca PNL dupa parlamentare apuca la putere ,nu numai ca pensiile speciale trebuie desfiintate dar CCR trebuie adus cu picioarele pe pamant,sa decida doar in chestiuni de principiu referitor la neconstitutionalitate,nu in viata de zi cu zi a Romanilor!iar Avocata Popoului trebuie trimisa la baie,sa se umfle in continuare..
Profesorasii … Pana in dec.89 a injurat la greu omul care a incercat sa ridice Romania!Dupa 89 s-a complacut cu „revolutionarii”,cu puii de cominternisti,cu javrele fostei Securitati,de la Vladica la Opinca sa fure tot,inclusiv instalatiile de irigat (4 milioane de ha) si dalele de beton de prin grajdurile CAP-urilor..
De la Brancoveanu ,nu au mai existat romani adevarati,demni si patrioti,poate Maresal,poate Tovarasul,in rest ZERO!Astia suntem,probabil genetic avem caracteristicile slugilor!
Asa cum ungurii adevarati se nasc cu „pata mongola’oricat ar incerca ei sa para europeni,asa noi ne nastem „cu caciula in mana”,slugarnici..
Uite ca aici sunt de acord cu betivul Șică. Pt ce stimulente? Riscul exista la toti cetatenii, nu doar la putorile care nu sunt in stare sa predea o lectie online! Elevii sunt umiliți sa stea in custile alea din plastic si cu masca la gura!Sa stea si ei la fel.