Prim-vicepreşedintele PDL Theodor Stolojan a declarat, marţi, că modalitatea de alegere a prim-vicepreşedinţilor, validată prin noul statut, prezintă un deficit de democraţie, el arătând că în Convenţia Naţională, dacă partidul îşi schimbă opinia, se poate schimba ceva."Noi am avut o dezbatere în PDL şi unii dintre noi am susţinut alegerea individuală a prim-vicepreşedinţilor, dar a prevalat alegerea în formula înscrisă în statut. Şi vechiul statut conţinea o prevedere asemănătoare, preşedintele executiv al partiului era ales cel care semna al doilea moţiunea câştigătoare. Acum în loc de preşedinte executiv avem patru prim-vicepreşedinţi", a spus Stolojan.
El a arătat că acest sistem de vot s-a extins şi la nivelul secretarului general, dar aceasta a fost procedura care a prevalat în discuţiile din partid.
"Mai avem o posibilitate, dacă membrii partidului se răzgândesc, la Convenţia Naţională a partidului, şi pentru că alegerile care se desfăşoară la nivel local nu sunt împiedicate de această problemă, putem avea o dezbatere, din nou, în partid, vizavi de afirmaţiile făcute de preşedintele ţării", privind votul uninominal şi pentru prim-vicepreşedinţi, dacă partidul îşi schimbă părerea, a mai spus Stolojan pentru Mediafax.
Theodor Stolojan a declarat că a pledat în partid pentru votul individual, plecând nu neapărat de la considerentele interne ale partidului, ci pentru că PDL susţine votul uninominal, iar "a introduce în partid un alt sistem de vot ridică semne de întrebare".
"Este un deficit de democraţie care există, chiar dacă e relativ mic, dar există. Deocamdată, situaţia sau ceea ce a rezultat din votul colegilor noştri se află în statut", a spus el.
Stolojan a menţionat alegerea în sistem uninominal a vicepreşedinţilor şi a secretarilor executivi, deşi "prim-vicepreşedinţii depind de cel care candidează la preşedinţia partidului, pentru că el stabileşte cine vor fi cei cinci".
"Noi am avut nişte criterii şi ideea a fost că este complicat ca din votul a 1.800 de participanţi, să zicem, să rezulte patru inşi care să reprezinte viitorul partidului, pentru că aceste criterii pe care le-am discutat se refereau la faptul ca aceşti oameni să fie de mare potenţial pentru partid", a mai spus Stolojan.