Stolojan: Salariile bugetarilor ar putea creşte cu până la 18%, în 2011

Salariile bugetarilor ar putea creşte cu 16 până la 18 procente, în 2011.

Prim-vicepreşedintele PDL, Theodor Stolojan, a declarat la Europa FM că Guvernul se gândeşte la o creştere a fondului de salarii din sistemul bugetar. Stolojan admite că majorarea nu este una mare, însă a precizat că valoarea se încadrează în limita convenită cu Fondul Monetar Internaţional.

„Şi în 2011 continuă procesul de reducere a personalului din sectorul public şi în consecinţă, cele două obiective pe care şi le-a propus Guvernul, pe de-o parte de a reduce fondul de salarii la personal, pe de altă parte, de a disponibiliza resurse mai multe pentru investiţii publice, nu se poate realiza de la 1 ianuarie, aşa cum s-a gândit. Şi atunci s-a ajuns la o formulă, în prezent, în care se asigură per total o creştere a fondului de salarii la cei rămaşi, care să ne asigure încadrarea în cele 39 de miliarde de lei, limită agreată cu Fondul Monetar Internaţional, dar nu la nivelul a 25% pe total, ci, din câte am reţinut, sunt încă în lucru undeva la 16-18%”, a declarat Theodor Stolojan.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.