Stoltenberg aprobă operaţiunea Kursk

Jens Stoltenberg a salutat, de asemenea, „angajamentul clar al Germaniei de a…

De (R.C.)
Stoltenberg aprobă operaţiunea Kursk

Jens Stoltenberg a salutat, de asemenea, „angajamentul clar al Germaniei de a…

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat că aprobă ofensiva ucraineană din regiunea Kursk din Rusia, invocând dreptul Ucrainei de a se apăra.

„Soldaţii, tancurile şi bazele militare ruseşti sunt ţinte legitime în conformitate cu dreptul internaţional”, a justificat şeful Alianţei Nord-Atlantice,  într-un interviu acordat ziarului german Die Welt, citat de AFP.

Dreptul la autoapărare al Ucrainei, care a fost invadată de Rusia în urmă cu mai bine de 900 de zile, „nu se opreşte la graniţă”, a spus Jens Stoltenberg.

Începută în august, spre surprinderea tuturor, această contraofensivă „nu a fost planificată cu NATO, iar Alianţa nu a jucat niciun rol”, a adăugat el.

Dar organizaţia va continua să sprijine Ucraina cu livrări de arme şi echipamente, „vitale” pentru a contracara invazia rusă, a mai precizat el.

Jens Stoltenberg a salutat, de asemenea, „angajamentul clar al Germaniei de a rămâne cel mai mare donator militar al Ucrainei în Europa şi al doilea la nivel mondial”.

Săptămâna trecută, guvernul german a fost criticat puternic pentru ajutorul militar acordat Ucrainei, care va fi redus în 2025.

Cancelarul Olaf Scholz a negat orice dezangajare a ţării sale, care are a doua cea mai mare contribuţie după Statele Unite, dând asigurări că Kievul va continua să primească echipamentele militare de care are nevoie armata sa.

În ciuda acestei ofensive în regiunea Kursk, Moscova continuă să câştige teren constant în regiunea ucraineană Doneţk, care rămâne epicentrul luptelor.

Armata rusă a revendicat vineri capturarea a trei noi sate: Novojelan şi Kostiantinivka, în regiunea Doneţk, şi Sinkivka, în regiunea Harkov.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a recunoscut miercuri o situaţie „extrem de dificilă” pentru armata sa în apropiere de Pokrovsk, un important centru logistic de care soldaţii ruşi se află acum la mai puţin de zece kilometri distanţă.

Distribuie articolul pe:

39 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.