Fostul director al Fondului Monetar Internaţional (FMI) a căutat compania a două angajate ale hotelului Sofitel din Manhattan, cu o zi înainte de presupusa tentativă de viol asupra unei cameriste, potrivit unei surse din poliţie apropiată anchetei, relatează CNN, potrivit realitatea.net
În timp ce o recepţioneră îl conducea pe Strauss-Kahn la apartament, după înregistrarea la hotel, acesta i-a cerut să rămână „pentru nişte şampanie”, potrivit sursei, dar recepţionera le-a spus investigatorilor că l-a refuzat.
Ulterior, potrivit aceleiaşi surse, Strauss-Kahn a sunat-o, din apartamentul său, pe o altă recepţioneră, pentru a o întreba dacă vrea să i se alăture, pentru a bea ceva împreună, după program. Ca şi prima recepţioneră, aceasta a refuzat invitaţia directorului FMI. „L-a descris ca pe un flirt”, a declarat sursa citată.
Detalii suplimentare încep să apară, din interviurile poliţiei cu personalul hotelului, despre contactele pe care le-ar fi putut avea angajaţii hotelului cu clientul, înainte de presupusa agresiune sexuală.