Studenţii acuză Ministerul Educaţiei de manipulare şi ignoranţă

Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR) acuză Ministerul Educaţiei de manipulare şi igoranţă în problema reprezentării lor în consiliile de administraţie ale universităţilor şi la decizia de alegere a rectorilor. Reacţia ANOSR vine după ce reprezentanţii ministerului le-au recomandat studenţilor din Galaţi, care au organizat în 17 februarie o manifestaţie de protest, să […]

De cotidianul.ro - Autor

Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR) acuză Ministerul Educaţiei de manipulare şi igoranţă în problema reprezentării lor în consiliile de administraţie ale universităţilor şi la decizia de alegere a rectorilor. Reacţia ANOSR vine după ce reprezentanţii ministerului le-au recomandat studenţilor din Galaţi, care au organizat în 17 februarie o manifestaţie de protest, să […]

Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR) acuză Ministerul Educaţiei de manipulare şi igoranţă în problema reprezentării lor în consiliile de administraţie ale universităţilor şi la decizia de alegere a rectorilor.

Reacţia ANOSR vine după ce reprezentanţii ministerului le-au recomandat studenţilor din Galaţi, care au organizat în 17 februarie o manifestaţie de protest, să citească Legea educaţiei.

„Este limpede că studenţii au o reprezentare minimală de 25%, rămânând la latitudinea fiecărei universităţi ca numărul acestora să fie mai mare”, au afirmat reprezentanţii ministerului.

Studenţii consideră că „este inadmisibil ca ministerul să răspundă în acest mod, prefăcându-se că a uitat despre problema reală semnalată”.

În plus, ANOSR solicită ministerului să răspundă public la întrebările dacă studenţii mai au 25% în decizia modalităţii de desemnare a rectorului şi în consiliul de administraţie. În opinia lor, conform noii legi a educaţiei, puterea studenţilor nu reprezintă 25% din totalul celor care votează şi abia dacă depăşeşte 5% în anumite universită?i.

În privinţa modalităţii de alegere a rectorului, ANOSR oferă drept exemplu Universitatea de Vest din Timişoara, unde, cu 790 profesori titulari şi 38 studenţi reprezentanţi, puterea de vot a acestora din urmă este de doar 4,6%.

Cazuri similare ar fi Universitatea A.I. Cuza din Iaşi (823 profesori titulari, 75 studenţi reprezentanţi, 8.35% puterea de vot a studenţilor) şi Universitatea Tehnică din Cluj (707 profesori titulari, 40 studenţi reprezentanţi, 5,35% puterea de vot a studenţilor).

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.