
Modul în care s-au exprimat unii sindicalişti în ultimele două zile, chiar dacă au adus în premieră sloganuri de genul „Jos Băsescu!” şi „Jos dictatorul!”, nu face decât să vină în ajutorul tezelor catastrofale pentru români ale lui Traian Băsescu.
Am să vă prezint două secvenţe. Una văzută la televizor, cealaltă, rezultatul unui experiment făcut de mine miercuri şi joi. Prima. A auzit cineva de Ardeal Roşog? Sunt convins că nu şi nimeni nu a pierdut nimic dacă nu îl ştie pe acest personaj. L-am „descoperit” într-un reportaj tv de la manifestaţia sindicală de joi din faţa Palatului Victoria. Omul este vicepreşedinte al FEN, un sindicat din învăţământ. Vorbeşte puţin (mai mult, de fapt) agramat – cum naiba a ajuns un individ care nu stăpâneşte bine limba română lider de sindicat în învăţământ, nu prea pricep – şi are soluţii pentru ieşirea din criză. Pe care le exprimă în numele unor oameni pe care-i reprezintă. Ce propune dom’Ardeal? Păi cei 300 din topul celor mai bogaţi oameni din ţară să doneze 10% din averea lor; toţi cei care s-au îmbogăţit prin fraudă să doneze 10% din averea lor. Parcă am mai auzit la cineva chestia asta cu îmbogăţitul prin fraudă. Dar nu de la cineva din mediul judiciar. Parlamentarii să renunţe la maşină, şofer şi secretară, „pentru că oricum nu fac legi bune şi se uită la filme porno”. Şi chestia asta cu parlamentarii care „nu fac legi bune” parcă am mai auzit-o. De la acelaşi cineva. Un cineva care de ani buni face tot posibilul să demonizeze Parlamentul, un cineva pentru care toţi cei care au acumulat averi sunt nişte corupţi. Un cineva pe care îl cunoaşteţi cu toţii. Traian Băsescu. Nu ştiu cine i-a băgat în cap lui Ardeal Roşog ideile acestea de sorginte pur comunistă, dar ştiu că Traian Băsescu, instalat comod într-un fotoliu în cabinetul său, i-a savurat declaraţia dată reporterului unei televiziuni de ştiri.
Păi, bine, măi nea Roşog, şoferul ăla şi secretara parlamentarului nu sunt şi ei nişte oameni ai muncii ca şi tine? A, dacă spuneai că parlamentarii trebuie să muncească mai mult, cei care chiulesc sau se uită la firme porno – dar nu vorbi la modul general, individualizează – trebuie să-şi revizuiască atitudinea, era altceva. Dar aşa nu ai făcut decât să le cânţi în strună celor la adresa cărora zici că protestezi. Şi care o să te dea şi exemplu. Una este să ceri demisia unui ministru, demisia unui guvern sau a unui preşedinte pentru acţiunile lor grave şi păguboase pentru cetăţeni şi alta să propui măsuri populist-comuniste. Din păcate, Ardeal Roşog nu este singurul care gândeşte aşa. Zilele trecute, „highlanderul” sindicalismului postdecembrist, Bogdan Hossu, spunea că trebuie umblat la drepturile de autor. Adică exact ideea promovată cu ceva timp înainte de guvernanţi. Care credeau că impozitând drepturile de autor se răzbună pe ziarişti. Când au înţeles că de fapt se „răzbună” şi pe actori, artişti plastici, muzicieni etc. au renunţat la idee. Dar când vine un tartor al sindicatelor cu o astfel de propunere, ce mai pot zice guvernanţii decât „să fie primit”?
A doua secvenţă. Miercuri şi joi, exact când protestele din faţa Palatului Cotroceni erau la apogeu, am făcut, dus-întors, câte patru drumuri cu troilebuzul şi autobuzul între Grădina Botanică şi Apaca. Am vrut să aflu cum comentează „poporul” ceea ce vedea în faţa Preşedinţiei. Surpriză mare. Deşi în mijloacele de transport în comun utilizate jumătate dintre călători erau pensionari, iar ceilalţi nu păreau că fac parte din categoria posesorilor de jeep, comentariile au lipsit cu desăvârşire. Toţi se uitau pe fereastră la protestatari, după care îşi vedeau de treaba lor sau de discuţiile cu cunoştinţele din autobuz sau troleibuz. Ba nu, mint. Două-trei comentarii ale unor pensionari tot au existat. Dar nu se refereau la proteste, ci la faptul că „era mai bine pe vremea lui Ceauşescu” (placa asta am auzit-o şi când nu protesta nimeni) sau că „nu de supermarketuri aveam noi nevoie” (asta este o noutate, dar cum cel care a spus-o era tipul de om care înainte de decembrie 1989 se aproviziona de la magazinul de partid din sectorul 6 nu m-a surprins). Cum nu m-a surprins nici exprimarea că „ar fi fost un dezastru dacă ieşea altcineva preşedinte şi aducea ruşii în ţară”. Fraza asta o aud de două-trei ori pe zi la buticul din colţul blocului meu sau pe stradă, în ultimele zile, semn că agitatorii de profesie au fost reactivaţi. De ce v-am relatat despre experimentele mele de miercuri şi joi? Pentru a vă confirma ceea ce mulţi dintre dumneavoastră deja aţi intuit. Şi anume că liderii de sindicat sau de asociaţii de pensionari nu mai beneficiază de credibilitate. Pentru că mulţi dintre aceşti lideri au fost în trecutul mai apropiat sau mai îndepărtat duplicitari, pentru că au utilizat doar jumătăţi de măsură. Pentru că nu ştiu să pună în mod real piciorul în prag, acum, când plătitorii lor de cotizaţii chiar trebuie apăraţi. Dar cel mai grav este că – probabil – involuntar le fac jocul celor la adresa cărora protestează.
Fii primul care comentează
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.