Ambasadorul Statelor Unite la ONU, Nikki Haley, a respins duminică acuzațiile Iranului privind responsabilitatea Washingtonului și a aliaților săi din Golf pentru atacul comis sâmbătă în cursul unei parade militare desfăşurate în oraşul iranian Ahvaz, transmite Reuters.
„A înțeles că oamenii protestează, toți banii care ajung în Iran sunt investiți în domeniul militar, regimul și-a oprimat proprii oameni pentru mult timp și are nevoie să își dea seama de unde a pornit totul”, a declarat Nikki Haley.
„Poate să ne învinovățească oricât. Tot ce trebuie să facă este să se uite în oglindă”, a adăugat aceasta.
Preşedintele Iranului Hassan Rouhani a acuzat duminică Statele Unite că vor să creeze insecuritate în Iran, la o zi după atentatul de la parada militară, soldat cu 29 de morți.