Sugestie pentru redresarea Basarabiei

Într-o societate slab dezvoltată economic și social

De (R.C.)
Sugestie pentru redresarea Basarabiei

Într-o societate slab dezvoltată economic și social

Într-o societate slab dezvoltată economic și social ca cea de peste Prut, partidele de dreapta nu pot avea succes deoarece măsurile de austeritate necesare punerii pe picioare sau a stabilizării unei economii practic inexistente, nu sunt acceptate de o populație care dorește exclusiv măsuri sociale.

Ajutorul prin aderarea la UE, foarte trâmbițat și așteptat după recentele victorii la mustață ale Referendumului și alegerii președintei Maia Sandu, trebuie privit în mod realist.

1. Integrarea în UE, cu o serie de avantaje, este doar o stare de perspectivă foarte îndepărtată, dată fiind diferența economică și socială incompatibilă cu media din țările membre ale UE.

2. Uniunea Europeană va acorda Kievului cu prioritate și prioritar ajutoare pentru refacere.

3. Pentru un Chișinău lipsit de orice fel de resurse, inclusiv ale forței de muncă, vor fi acordate doar ajutoare de „peticire”, de subzistență care nu țin loc de plan sustenabil de dezvoltare economică și socială.

4. Problemele sociale vor fi tratate superficial de UE fără să țină seama de profilul populației, prin aceasta creind o falie între populația plecată și cea rămasă, cum s-a văzut la actualele alegeri și, implicit, o creștere a ostilității, ce poate fi exploatată, mai ales etnic, dintre diverse pături ale societății.

5. Soluția integrării europene și mai ales a nivelării mai rapide și mai uniforme a condițiilor socio-economice se poate realiza EXCLUSIV prin integrarea / unirea cu România, compatibilitățile fiind aproape perfecte.

6. Realizarea unui „,”front unit al dreptei” este o utopie atâta timp cât în Basarabia nu există nici mediul ideologic propice, nici structura socio-economică și nici masa critică populară.

7. Existența componentelor etnice în Basarabia, crează condițiile pentru stabilirea unui front unit românesc care, pe de o parte va trebui să reziste asaltului forțelor rusofile sprijinite de Rusia, iar pe de altă parte să lucreze pentru „integrarea românească” în vederea stabilirii rapide a unui mediu socio-economic stabil.

8. Departe de a constitui imixtiune în treburile unei țări aflate în pragul colapsului pe toate planurile, implicarea și sprijinul României sunt absolut necesare și trebuie să devină fundamentul politicii forțelor unite românești din Basarabia, în caz contrar, presiunea Rusiei putând să se materializeze inclusiv printr-o fărâmițare teritorială suplimentară.

Cele de mai sus pot constitui o bază de analiză și de pornire pentru realizarea unei platforme de pe care Frontul unit românesc din Basarabia să-și lanseze campania pentru parlamentarele din 2025.

Mircea Popescu

Distribuie articolul pe:

7 comentarii

  1. Cel mai bine este ca fiecare , si România si R.Moldova să-și vadă de strachina lor. România nu este Germania Federală si R. Moldova nu este RDG. O Unire fără o finanțare consistentă ar însemna un eșec istoric.Nu avem nevoie de așa ceva nici unii, nici ceilalți.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.

@2025 Cotidianul.ro. Toate drepturile rezervate