Summit de adio al statelor suverane

Al treilea summit al ultimei şanse pentru euro îşi propune să anuleze una dintre cele două atribuţii suverane rămase statelor euro – politica bugetară. Mai rămân armatele naţionale, după ce, în ultimele decenii statele au renunţat la politica tarifară şi la moneda naţională. Motivaţia ţine de prezervarea puterii economice şi prosperităţii de care ultimele generaţii de vest-europeni s-au bucurat.

Se are în vedere introducerea unor sancţiuni automate pentru statele euro care depăşesc deficitul bugetar de 3%, supravegherea şi chiar amendarea politicii bugetare ale statelor euro, introducerea, în 2012 a unui Mecanism European de Stabilitate mai performant decât actualul Fond European pentru Stabilitate Financiară, secătuit de împrumuturile pentru Grecia, Portugalia şi Irlanda, totul printr-o puţin probabil o modificare a Tratatului UE până în martie 2012.

Cum se va renunţa la suveranitatea bugetară

Anularea suveranităţii bugetare a fost iniţiată deja prin crearea aşa-numitului Pact Euro Plus, invocat de preşedintele Traian Băsescu. Ungaria nu a aderat, pentru că a dorit să-şi păstreze propria politică de taxare, Cehia nu a făcut-o pentru că nu a dorit atingerea suveranităţii, iar Suedia pentru că a dorit să-şi păstreze sistemul de negociere colectivă a condiţiilor de muncă ale angajaţilor. România şi alte patru state non-euro au aderat, până acum, la pactul Euro Plus, care presupune creşterea vârstei de pensionare, eliminarea indexării salariilor. Beneficiile pot fi vizibile doar pe termen lung şi ţin de intrarea României într-un „club select”. Pactul prevede şi penalizarea statelor care depăşesc deficitul bugetar de 3% din PIB şi datoria publică de 60% din PIB şi supravegherea politicilor bugetare ale statelor.

Ceea ce actualul summit îşi propune este alegerea între două soluţii. Prima este adâncirea prevederilor acestui pact, astfel încât Comisia Europeană să poată decide modificarea bugetelor statelor şi să controleze politica bugetară a statelor care încalcă prevederile Pactului. A doua variantă este cea franco-britanică: includerea în constituţiile naţionale a prevederilor de mai sus, pentru a permite astfel Curţii Europene de Justiţie şi Curtilor de Justiţie naţionale să poată respinge orice proiect de buget care nu respectă noile reguli. Planul Merkel-Sarkozy mai cere ca zona eutro să aibă reguli comune în materie de legislatie financiară, piaţa muncii, taxe pe tranzacţii financiare, utilizarea fondurilor europene.

Cum şi când se va modifica legislaţia care ne guvernează?

Anularea suveranităţii bugetare se va face prin modificarea tratatului de la Lisabona, care guvernează acum UE, iar liderii reuniţi la Bruxelles vor trebui să decidă calea acestei modificări. Pentru a scăpa atât de opoziţia Marii Britanii şi aliaţilor ei, cât şi anevoiasa cale a modificarii tratatelor prin votul a 27 de parlamente naţionale, Bruxellesul a propus doar modificarea protocolului 12 al Tratatului de la Lisabona, care defineşte rolul statelor în gestionarea deficitului bugetar şi a datoriei publice. Aceasta cale presupune doar un vot în Consiliul European.

Calea mai amplă presupune modificare unor articole ale Tratatului de la Lisabona şi votul parlamentelor naţionale, şi chiar a referendumurilor.

Termenul propus de Germania şi Franţa pentru modificarea tratatelor este luna martie 2012, caz în care analiştii estimează că se va începe cu o modificare interguvernamentală a tratatului, în paralel cu cea parlamentara, care va dura mult mai mult.

„Şantajul” britanic şi jongleriile Bruxelles-ului

Oficialii germani s-au arătat iritaţi de iniţiativa Comisiei Europene de a supune discuţiilor, în cadrul summit-ului, a introducerii euro-obligaţiunilor. Aceasta ar presupune ca Grecia sau Portugalia să emită obligaţiuni în numele celorlalte state euro-Germania şi alte state stabile (Afranta, Austria sau Olabnda). Dobânda ar fi mai mică pentru Grecia, însă ea ar creşte sensibil pentru Germania. Berlinul a refuzat categoric această varianta de ieşire din criza euro.

Comisia Europeană doreşte ca Mecanismul European de Stabilitate, care va începe să lucreze în 2012, sa aiba atributiile unei bănci, cu un capital de 500 de miliarde de euro sau chiar o mie de miliarde, în cazul în care la summit se va ajunge la un acord. Din nou, Berlinul se opune acestei soluţii, la fel ca şi celei prin care Banca Centrală Europeană să devină creditorul statelor aflate în criză.

Berlinul mai acuză şi „şantajul” Marii Britanii. Londra conduce tabăra statelor care se opun planului Merkel-Sarkozy. Departe de a fi un eurosceptic, premierul David Cameron se confruntă cu opoziţia erosceptică din cadrul propriului partid conservator (81 de parlamentari au cerut organizarea unui referendum privind apartenenţa Marii Britanii la UE) şi va trebui să se întoarcă de la Bruxelles cu o serie de concesii oferite Londrei. Cameron cere, în primul rand ca ţara să fie exclusă de la aplicarea noilor reguli privind piaţa financiară.

Mai grav este ca Marea Britanie poate atrage de partea sa şi alte ţări eurosceptice, care nu fac parte din zona euro, cum ar fi Suedia sau Cehia.

Viitoarea UE

Indiferent de şicanele britanice şi de alternativele propuse de Bruxelles, noua UE va fi una franco-germană, „cu concepte germane şi o retorica franceză, cu sigiliul lui Merkel şi pompa şi morga lui Sarkozy”, după cum scrie El Pais. Londra nu a avut niciodată un cuvânt greu de spus în politica UE, cu atât mai puţin în zona euro, din care nu face parte. Europa va fi una a statelor euro, „împreună cu cele care încă nu sunt acolo dar vor să intre la un moment dat, şi a ţărilor care nici nu sunt acolo, nici nu sunt aşteptate, la fel ca înainte de aderarea Marii Britanii, când exista o puternică Asociaţie European a Liberului Schimb (AELS), alternativă pentru pe atunci protecţionistele comunităţi europene”, scrie El Pais. Moscova a lansat o alternativă şi a făcut chiar o invitaţie Bulgariei în Uniunea Eurasiatică.