Șumudică: ”Aici vorbim de ură de rasă”

Șumudică a acuzat un personaj din anturajul echipei FCSB care în timpul partidei s-ar fi poziționat în…

De (V.N.)
Șumudică: ”Aici vorbim de ură de rasă”

Șumudică a acuzat un personaj din anturajul echipei FCSB care în timpul partidei s-ar fi poziționat în…

Antrenorul Rapidului, Marius Șumudică, a vrut să retragă echipa  de pe teren la partida cu FCSB, scor 3-3 în prima etapă a play-off-ului Superligii, în momentul în care galeria echipei gazdă a scandat injurii la adresa etniei rromilor.

”Da, am vrut să opresc jocul. Am vrut să opresc jocul, fiindcă orice accept, am fost insultat, am fost înjurat, n-am răspuns. Cred că puteți să vedeți, n-am răspuns. Nici nu m-am întors către ei, i-am lăsat. Sunt rivalități, înțeleg. La un moment dat n-am făcut niciun gest. S-au pus în spatele meu acolo, mi-au desenat chipul meu… Nici nu știu ce era… E treaba lor. Nu bag în seamă. N-am intrat în niciun conflict, nici nu le-am răspuns. Nu mă interesează. La momentul respectiv am vrut să opresc jocul, fiindcă orice accept, și cred că aici sunt federația sau liga, care ar trebui să se autosesizeze, fiindcă asta este ură de rasă. Nu există, este rasism. Acest cântec, eu am vrut să opresc jocul. Norocul lor că era mingea în teren. Eu am vrut să opresc jocul și să scot echipa de pe teren. Eu am vrut să opresc jocul cu orice risc. Scoteam echipa de pe teren, îi țineam acolo și cu orice risc, indiferent ce se întâmplă. Aici vorbim de ură de rasă, despre ce vorbim? Sunt cetățenii acestei țări. Cred că în fiecare galerie, la fiecare fani ai unei echipe există rromi. Dar aceste scandări nu-și iau rostul. Cred că e deja prea mult. Orice accept, dar lucrul ăsta nu o să-l accept niciodată și o să-mi apăr echipa, fiindcă nu mi se pare normal să jignești în asemenea hal. Dar probabil că vor exista oameni care se vor autosesiza”, a adăugat Șumudică.

Totodată, Șumudică a acuzat un personaj din anturajul echipei FCSB care în timpul partidei s-ar fi poziționat în spatele porții echipei Rapid și i-ar fi înjurat pe jucătorii giuleșteni.

”Și nu vreau să trec peste acest subiect și să mai spun că există un domn pe care îl cunosc foarte bine și știu că face parte din stafful FCSB-ului. Sunt imagini și o să vă arăt. A stat în spatele porții noastre și i-a înjurat non-stop pe jucătorii mei, în spatele porții mele, oameni din stafful lor. Acest domn se numește Pitu. Este un domn care face parte din stafful FCSB-ului și care a venit după meci, a mai avut și nerușinarea să vină după meci și să-și arăt scuze că asta e rivalitate, nu știu ce, după ce a stat în spatele porții lui Aioani, lipit de plasă și mi-a jurat jucătorii. Este inacceptabil că un om din staff… Eu n-aș face așa ceva”, a mai spus Șumudică.

FCSB și Rapid București au terminat la egalitate, 3-3 (1-1), duminică seara, pe Arena Națională din Capitală, într-un derby spectaculos desfășurat în prima etapă a fazei play-off a Superligii de fotbal.

Daniel Bîrligea (29), Juri Cisotti (55) și Florin Tănase (90+3) au înscris pentru FCSB, în timp ce golurile echipei Rapid au fost reușite de Denis Ciobotariu (40, 83) și Alexandru Dobre (70).

FCSB a ajuns la 15 meciuri fără înfrângere în campionat, 9 victorii și 6 egaluri. Rapid are două egaluri și un eșec în ultimele trei etape.

Distribuie articolul pe:

8 comentarii

  1. In realitate s-a jucat la pariuri unde era scris EGAL, nu era in stare Sumudica sa retraga echipa sa strice aranjamentul pre stabilit la casele de pariuri, ca zbura de la Rapid
    Un campionat fals cu meciuri trucate

  2. „Domnule” STRAULESTI, iarasi aberezi! „Am vrut sa opresc meciul” zice … STRAULESTI!!! Pai, tu nu poti … „opri meciul”! Tu, poti cere sau poti sa initiezi actiuni care sa duca la … oprirea meciului! Meciul poate fi oprit numai de … persoanele mandatate de lege(regulament!) Dar, probabil fiind sambata, inainte de duminica, ai fost iarasi pe la pomeni si ai mai scurs ceva pahare. halbe, etc! Ca pe la „beraria” lui BOCCIU, am auzit ca tu esti „jandarmul” care aduna paharele, halbele, etc si le scurgi pentru ati satisface … „pohta”! RUSINE!

  3. Ce aveti cu galeria,ultrasii si huliganii,ei sunt pepiniera si trambulina viitorilor politicieni si oameni de stat.

  4. Asta aplica metodele progresistilor europeni. Ce treaba au cei din teren cu se scandeaza cei din tribune? Politia sa-si faca datoria cu cei care striga iar fotbalistii si antrenorul sa-si vada de jocul lor.

  5. Suñtem echipa mare si mancam bataie de la 3 zero in sus. Mai luom si 4 zero. Dumnezeu a dat cu crucea in capul lui Becali dupa ce Becali a tradat si a trecut de partea satanistilor.

  6. În loc să acuzi, mai bine uită-te la comportamentul tău și gândește-te că poate de aceea reacționează oamenii așa.

  7. Ha, ha! Fiderația!? E di-ai voșt’i… O struțo cam(ar)ilă steli-rapi-dinamovistă!…Dicăt s-asist la “meciur’le” vuast’e mai ghine coc niște alivenci…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.