Sunt români răniți în atentatele de la Bruxelles

UPDATE Ministerul Afacerilor Externe a anunțat, marți noapte, că a fost identificat un al patrulea cetățean român rănit în atentatele de la Bruxelles.

„Acesta este minor și se află în prezent sub îngrijiri într-o unitate spitalicească, asistat de un membru al familiei”, precizează MAE, într-un comunicat.

Potrivit sursei citate, echipa consulară mobilă din cadrul Ambasadei României s-a deplasat la spitalele din Bruxelles, pentru a le acorda cetățenilor români răniți asistența necesară în astfel de cazuri.

Trei cetățeni români au fost răniți marți în atentatele care au avut loc la Bruxelles, a anunțat anterior Ministerul Afacerilor Externe.

Ministerul Afacerilor Externe transmite – printr-un comunicat de presă primit la redacţie – că, potrivit informaţiilor deţinute la acest moment, există confirmarea faptului că trei cetăţeni români au fost răniţi în atentatele care au avut loc astăzi, 22 martie, la Bruxelles. Dintre aceştia, doi cetăţeni români se află în spital, iar unul a fost deja externat.

Consuli din cadrul ambasadei României la Bruxelles urmează să îi viziteze pe cetăţenii români spitalizaţi, se mai arată în comunicat.

Ministerul Afacerilor Externe precizează că, inclusiv prin intermediul Ambasadei României în Regatul Belgiei, este în legătură permanentă cu autorităţile locale, și că depune în continuare toate eforturile pentru a verifica dacă printre persoanele afectate se află şi alţi cetăţeni români şi este pregătit să acorde asistenţa consulară necesară.

MAE reamintește faptul că a pus la dispoziția cetățenilor români precum şi rudelor acestora următoarele contacte telefonice ale Ambasadei României în Regatul Belgiei +32 (0)2 347 5338, +32 (0)2 345 0040, +32 (0)2 344 1658, apeluri redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, precum şi telefonul mobil de urgenţă al secţiei consulare a misiunii diplomatice de la Bruxelles +32(0)2 344 0854.

Bruxelles-ul a fost paralizat marți dimineață de mai multe explozii puternice în ceea ce par a fi atacuri teroriste coordonate. Atacurile, care au avut loc în aeroportul Zaventem și în cel puțin o stație de metrou, s-au soldat cu numeroase victime.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Eugenia Solomon 1416 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.