Ofertele financiare variate îi determină tot mai des pe români să contracteze împrumuturi pentru orice. Pe lângă mașini și case, creditele pentru electrocasnice, mobilă și vacanțe sunt deja obișnuite. Mai nou, costurile piperate ale tratamentelor stomatologice pot fi acoperite prin rate lunare.
Adrian Mitroi, doctor în finanțe, profesor de economie comportamentală la ASE București, crede că fenomenul este binevenit, înseamnă un nivel de trai mai ridicat, o seriozitate mai mare a românilor care își plătesc datoriile conștiincios și au câștigat încrederea instituțiilor de creditare.
Cotidianul: Domnule profesor, explicați-ne fenomenul, care a luat în ultimul timp amploare, acela al contractării de credite pentru aproape orice, de la electrocasnice și mobilă până la vacanțe și tratamente stomatologice.
Adrian Mitroi: Aceasta indică o schimbare în bine în societatea românească. Eu, ca profesor de investiții personale, văd că cei care oferă aceste servicii au deja calitatea serviciilor și curajul de a intra într-o relație pe termen lung și foarte bine clădită, bazându-se nu numai pe aspectul comercial, ci și pe cel financiar. Dimensiunea occidentală, în care, dacă ești un bun-platnic, ai un scor foarte bun la cardul de credit, ai multe facilități comerciale, începe să pătrundă și în România. Acesta este un aspect pozitiv, care arată că cei cu un istoric financiar bun au acces nu numai la produse și servicii ieftine, dar și de calitate mai bună. Din punctul de vedere al celor care oferă astfel de servicii, această nișă, unde băncile preferă să nu intre fiindcă efortul de a acorda un credit este prea scump raportat la rentabilitate, rămâne în responsabilitatea instituțiilor de credit cu dobânzi mai mari, a IFN-urilor. Este vorba despre clienții cu rating mai scăzut, iar pentru cei cu rating mai bun, creditul este acordat, într-un fel sau altul, chiar de ofertantul de produse și servicii. Văd că oriunde merg și vreau să fac plata cu cardul de credit sunt întrebat: „Vreți în rate?“, fără să știe nimic despre ratingul meu. Comerciantul îmi pune întrebarea asta fără să știe nimic despre mine, decât că am un card de credit. Și asta, fiindcă banca deja a făcut diligența, m-a verificat și mi-a dat un card de credit valid, ceea ce înseamnă o extensie a standardului financiar bun pe care îl am.
– Este asemănător ce se întâmplă astăzi cu perioada când românii luau împrumut cu buletinul?
– Refuz orice comentariu care seamănă cu scenariul de acum 10 ani, când se plătea cu buletinul. Societatea este pe un alt platou acum, mai deștept, mai emancipat, mai competitiv. România a avansat în lista economiilor din UE. Deci suntem o economie puternică, cu cetățeni deja mai responsabili și mai productivi. Așa că eu văd aspecte pozitive aici. Nu văd decât unul sau două motive care m-ar îngrijora, probabil după unii este o ușoară exuberanță a consumului. Dar dacă te uiți câte afișe sunt pentru vânzări de case, spații comerciale, atunci înțelegi că este o relație foarte vie pe diferite porțiuni ale ciclului economic, unele lucruri merg mai bine, altele mai puțin, dar media aritmetică a cum o ducem noi acum e mai mare decât cum o duceam acum câțiva ani, și la nivel de societate, și la nivel de individ.
– Deci credeți că aceste credite sunt un simptom al unui nivel de trai mai ridicat?
– Da. Al unei economii și al unor jucători mai emancipați economic și financiar.
– Actualele carduri de credit au, în general, dobândă zero.
– Nimic nu este cu dobândă zero pe acest pământ. Nici măcar calitățile pe care le-au sădit părinții în noi sau Creatorul. Când fac aceste carduri, băncile se așteaptă la retur, corect? Până și Creatorul se așteaptă să ne folosim calitățile. Și părinții noștri, la fel. Nu există acest concept de dobândă zero. Asta este o găselniță care sună bine. Dobânda este inclusă acolo, în marja comercială, în numărul de rate și în certitudinea vânzării produsului. Deci dobânda zero este de fapt o neînțelegere. Ca un certificat de depozit, emis de Ministerul de Finanțe, cu discount. El nu are dobândă, dar la maturitate se răscumpără de către MF la valoarea nominală și diferența dintre vânzarea la discount și valoarea nominală reprezintă de fapt dobânda. Mă uit cu înfrigurare la dobânda de pe cardul de credit, odată ce ieși din perioada de grație, care este înfiorătoare. Este dobândă de IFN. Tocmai de aceea trebuie să fii foarte atent și să nu ieși cu cea mai mare parte a sumei în afara perioadei de grație. Deci nu este de joacă nici cu un card de credit.
– Despre împrumuturile la IFN-uri, care practică dobânzi mai mari decât băncile, ce părere aveți?
– Cine se finanțează la costuri exorbitante de la IFN probabil că are o cheltuială imediată și nu mă îngrijorează. Oamenii nu mai iau credite așa exuberant ca altădată. Preferă să se împrumute pentru tehnologie, excursii, mașini și pentru ce vor să-și mai ia. Și atunci, fiind atenți la lucrurile astea, sunt atenți și la partea financiară, cum își finanțează aceste produse. Îmi pare rău că vă dezamăgesc cu atitudinea asta favorabilă. Eu predau economie comportamentală și așa se vede de la mine.
– Sunt persoane care fac credite pentru a merge în concediu, sigur, noi toți avem nevoie de vacanțe, dar apoi plătesc ani de zile.
– Noi, în economia comportamentală, chiar avem un studiu de caz despre vacanțe. Vacanța este cel mai clar exemplu. Tu plătești pentru ceva ce ai consumat și rămâi cu regretul plătirii banilor ulterior. E firesc să simți un ușor regret. Când îți iei un televizor, măcar îl vezi toată ziua și te folosești de el. În vacanță ai fost, ai cheltuit chiar mai mult decât de așteptai și e normal să simți un dezechilibru. Dar, pe de altă parte, cum bine spuneați, toți avem nevoie de un concediu și atunci este explicabil de ce, din punct de vedere comportamental, facem ușor acest sacrificiu, care ne place și este favorabil. Pentru că, tocmai din acest sacrificiu, atenție, găsim capacitatea de a lucra și mai mult, și mai profitabil.
– Dar în Germania, de exemplu, oamenii iau credite doar pentru lucruri mari, cum ar fi o casă și, mai rar, o mașină. Pentru bunuri de consum preferă să strângă bani.
– Este o altă societate. Într-o societate bogată lucrurile astea par foarte firești. Pentru o societate ca a noastră, în momentul în care ți-ai pus un aparat de aer condiționat, este un pas mare înainte, nu?! Sau când ți-ai luat o mașină nouă. Deci nu este o comparație corectă. În societățile avansate, cum este și cea germană, oamenii au alte principii. Raportul de proprietate este mult mai mic în Germania, de vreo 45%, față de România, în care procentajul este de 85-90%. Asta denotă și o psihologie diferită a neamțului și a românului. Ca medie, în Germania, de la trecerea la euro, inflația este sub 2%. Inflația medie pe leu a fost cu totul alta. Și atunci e normal că ei au altă percepție a stabilității banilor și o alta avem noi. De asta noi avem tendința de consum.
– Dar îndatorarea excesivă nu creează o presiune destul de mare asupra persoanei care a luat creditul și a familiei sale? Unii români au ajuns să-și piardă casele.
– Acestea sunt exemple extreme. Nu cred că funcționează extremele acestea destul de dure. Săptămâna trecută scriam, într-un articol, că „proletarul de Pipera“ este dator la bancă, dar în primul rând își este sieși dator cu succesul său economic. Își dorește cu ardoare să aibă o imagine bună și în afară, și despre el, și în familie. Și atunci riscă siguranța familiei. Acesta este unul dintre motivele pentru care mașina e, câteodată, mai arătoasă decât casa. Pentru că în societatea românească valorizăm foarte mult imaginea și acest gen de valorizare are și o parte bună, fiindcă pe cei mai mulți dintre noi îi pune la treabă.
Normal la cap e clar ca vezi securisti si dusmani peste tot in jurul tau. Nu am ce sa raspund la asemenea comentariu. In loc sa raspunzi si sa continuui discutia constructiv cu argumente, tu te gasesti sa ataci la persoana fara macar sa ma cunosti cine sunt si unde locuiesc. Multa sanatate.