„Priviți”. Supărarea liberalilor înainte de moţiune

Deputatul PNL Ovidiu Raețchi a declarat că PSD a convocat, pentru marți, simultan cu votul asupra moțiunii de cenzură, ședința comună a Comisiilor juridică și de apărare ale Camerei pentru discutarea proiectului de lege inițiat de Carmen Dan și Florin Iordache, care modifică atribuțiile Poliției.
„Priviți ce a înțeles PSD din votul de la europarlamentare: mâine (marți – n.r), în timpul moțiunii de cenzură, slujbașii politici ai doamnei Carmen Dan și ai lui Florin Iordache ar dori să facă o ședința comună a Comisiilor Juridică și de Apărare în care să modifice atribuțiile Poliției pe modelul unei legi declarate deja neconstituționale. Repet: pesediștii au convocat o ședință de comisie în timpul alocat moțiunii de cenzură, știind că Opoziția nu poate participa și presa va fi concentrată doar pe votul contra Guvernului”, a scris pe Facebook, Ovidiu Raețchi, vicepreședinte în Comisia pentru apărare a Camerei Deputaților.
Liberalul a precizat că e ilegală convocarea unei comisii în timpul lucrărilor din plen.

„După cum vă dați seama, este ilegal să faci ședințe de comisie în intervalul lucrărilor plenului și îl somez pe Marcel Ciolacu să nu accepte o astfel de ilegalitate, mai ales având în vedere motivul pentru care Carmen Dan vrea să recurgă la ea. Fără să mai aștepte avizul CSAT, Dan încearcă să strecoare printre măsurile necesare pentru reforma Poliției și modificări prin care devine mult mai facilă conducerea la secție a protestatarilor, chiar dacă aceștia se legitimează (pentru a acoperi abuzul de la Topoloveni, unde cetățenii și-au prezentat buletinul, dar au fost duși la secție sub pretextul că sistemul de verificare prin stație nu funcționează) sau prevederi prin care Poliția capătă atribuții antitero, concurând astfel structurile specializate (pesediștii au încercat în general să cloneze serviciile de protecție și informații – au dorit să facă din Jandarmerie un mic SPP, de pildă, pe care să îl controleze politic)”, a adăugat Raețchi.

Vicepreședintele Comisiei pentru apărare a Camerei îi solicită ministrului de Interne Carmen Dan să mute ședința, astfel încât parlamentarii care fac parte din comisie să poată participa la dezbatere.
„Dacă doamna Dan nu vrea să își bată joc de o discuție atât de serioasă precum cea despre Poliție, îi solicit public să ceară subordonaților săi politici mutarea ședinței ilegale de mâine, al cărei rezultat nu ar fi oricum decât declararea legii ca neconstituțională din cauza viciilor de procedura. Voi anunță presa din timp dacă pesediștii vor persista cu ședința de mâine, ca să fim siguri că aceasta va fi corect mediatizată”, a conchis deputatul PNL.
Senatul a adoptat tacit, pe 28 mai, propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul ordinii şi siguranţei publice, iniţiată de Carmen Dan şi Florin Iordache, prin care atribuţiile poliţiştilor sunt stabilite detaliat.
Potrivit proiectului de act normativ, poliţistul este îndreptăţit să utilizeze cătuşe sau alte mijloace de imobilizare în scopul împiedicării sau neutralizării acţiunilor violente ale oricărei persoane.

„Poliţistul este îndreptăţit să utilizeze bastoane, tonfe, dispozitive cu substanţe iritant-lacrimogene şi sau paralizante, câini de serviciu, scuturi de protecţie, căşti cu vizor, dispozitive cu electroşocuri, arme neletale cu bile de cauciuc sau alte arme neletale, precum şi alte mijloace de imobilizare care nu pun în pericol viaţa sau nu produc o vătămare corporală gravă, în scopul împiedicării sau neutralizării acţiunilor violente ale persoanei atunci când utilizarea forţei fizice nu a fost sau nu este aptă să producă acest rezultat sau aceasta intenţionează să săvârşească acţiuni violente cu obiecte, dispozitive, substanţe sau animale”, prevede proiectul legislativ.
Inițiativa legislativă prevede că poliţistul este obligat ca în cel mai scurt timp să solicite serviciilor specializate acordarea asistenţei medicale de urgenţă persoanelor împotriva cărora au fost utilizate dispozitive cu electroşocuri, persoanelor afectate de utilizarea substanţelor iritant-lacrimogene, precum şi persoanelor rănite prin utilizarea mijloacelor de constrângere.
Parlamentul dezbate și votează, marți, moțiunea de cenzură depusă de Opoziție la adresa guvernului Dăncilă. Pentru a trece moțiunea sunt necesare 233 de voturi.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

6 Comentarii

  1. Am intrat intamplator in biroul doamnei ministru Carmen Dan. Era ascunsa dupa usa si tremura de frica lui Raetschi. Asta se tot agita, doar-doar se mai uita cineva la el. Mai Ovistrul, cand o sa aveti voi majoritate in Parlament, o sa faceti ce vreti. Deocamdata, ciocu` mic!

  2. A invatat si PSD ceva de la BOLSEVICUL COTROCEAN, idolul PNL, cel care, in ziua alegerilor EUROPARLAMENTARE, CONTRAR RECOMANDARILOR COMISIEI DE LA VENETIA, la care ne trimite el de 3 ori pe zi, a comandat si un referendum. Pai, BOLSEVICUL de ce POATE, iar PSD-ul n-ar putea? Ca, nu i-am auzit pe aia din PNL strigand la BOLSEVIC!

  3. I-a plasat STS si SRI pe primul loc la europarlamentare si le-a mai dat si ajutoare (UDMR, Pro-Romania, PMP), dar PNL tot impotent a ramas. Plavanul din Deal credea ca e suficient sa plaseze PSD pe doi si sa-l bage la parnaie pe Dragnea si, gata, se schimba configuratia parlamentara pentru a face loc guvernului sau. Pacat ca Veorica se leaga de scaun si nu profita de oportunitatea oferita sa intareasca PSD in opozitie.

  4. Răzvan Constantinescu: ”ROMÂNIA TREBUIE JEFUITĂ CU ORICE PREŢ!”

    De ce trebuie OUG 114 să moară? Pentru că e penală şi coruptă!

    Deși în multe privinţe nu se înțeleg, PNL şi USR au un punct comun de armonie, poate singurul: abrogarea OUG 114. Și o spun clar, des și răspicat, ca să audă cine trebuie sa audă. „Vom susţine orice premier non-PSD …. De ce?

    Pentru că, în realitate, OUG 114 este cea mai bună lege economică luată de vreun guvern în ultimii 10 ani şi stă la baza creșterii economice a țării pentru următorii ani. De ce vor Iohannis, PNL, USR şi serviciile externalizate să dispară? Iată nişte motive:
    – taxa pe activele bancare
    – taxarea suplimentară a jocurilor de noroc
    – impozit zero pe salariu pentru muncitorii din construcții
    – taxe mai mari pentru obținerea licențelor de telefonie mobilă
    – scutiri de impozite pentru mai multe categorii de privați
    – posibilitatea participanților la un fond de pensii privat de a opta pentru transferul contribuțiilor lor către sistemul public de pensii
    – și, cea mai importantă, plafonarea prețului la gaze și energie electrică pentru persoane fizice.

    Tot ce e în ordonanța asta e în sprijinul statului roman și al cetăţeanului român, dar în defavoarea netă a marilor multinaționale (bancare și de alte feluri)…
    Din reglementarea prețului la gaze și curent, omuleți fără nume și chip au pierdut sute de milioane de euro la bursă.

    Se zvonește că, în momentul în care OUG 114 era în draft, niște oameni de bine s-ar fi dus la Liviu și i-ar fi spus direct, fără prea multe înflorituri: „Dacă o dai, te duci la răcoare, iar ăia care pierd miliarde din cauza ei vor plăti oricât nu numai pentru asta, ci și să distrugă întreg partidul!”. Dictatorul n-a crezut…

    Autor: Răzvan Constantinescu

    https://gandeste.org/adevaruri/razvan-constantinescu-romania-trebuie-jefuita-cu-orice-pret/94929

  5. DUPA CUM ERA INTERZIS SA FACI REFERENDUM CU ALEGERILE EURO-PARLAMENTARE?EI,CA SA VEZI!VOILA DE TE ULUIESTE,”FLOAREA CEA VESTITA”,IOHANNIS,INFRACTOR,DOVEDIT DE INSTANTA,SE „VISEAZA” PRES.UE,0 REALIZARI,NIMIC DESPRE NIMIC,CU VOCABULAR LIMITAT SI GANDIRE INCEATA,KOVESIKA RATARE,DIN PREA MULTA „ADULATIE” SI ACHITARI,SICA MANDOLINA PREMIER PE PLUTO,SI SE JURA CA N-O FURA,CU MACIUCA SI DANS FRENETIC,IAR CEILALTI TREPADUSI CAMUFLATI CU CASTI DE COSMONAUT,FARA CENTURI,SA SIMTA ADRENALINA CADERII IN ABIS,CU NUMERE PREA MICI LA COSTUME,FARA HARTA,FARA BUSOLA,FARA NAVA,DAR CU IPOCRIZIE MAXIMA.MISIUNE IMPOSIBILA,IN TRADUCERE,UN BIG FAS.ENGAGE!

  6. Politicienii, cu toții sunt niște : pușlamale, nemernici, nenorociți, javre, jigodii, trădători și bestii cu chip de om, dacă ăștia se pot numi oameni, lichele, destrăbălați și lefegii la stat, putred de bogați, bogățiile lor au fost acumulate de pe urma muncii celor mulți, chipurile se ceartă în parlament, după care împreună fac și desfac milioane și miliarde de euro / dolari pe care îi depozitează în offșoruri din lumea întreagă, ei politicienii au amânatlcuri cu femei „ușoare”/ bărbați tineri și chipeși și tinerele / tinerii sunt mai tineri / e decât copiii proprii ! Ca să ne dăm seama ce votăm de 30 de ani de la 1989 și pâââână în prezent, votăm desfrâul, hoția, homosexualii și bogăția lor în contrast cu sărăcia marii majorități a poporului român furat de niște imbecili, lăcomi și desfranați !?

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.