Senzaţională această etapă a treia din grupa D. Favoritele Germania şi Serbia aveau ambele nevoie de victorii în faţa unor echipe accesibile, Ghana, respectiv Australia, pentru a merge mai departe în optimi. Germania şi-a îndeplinit obiectivul, deşi africanii şi-au vândut scum pielea, însă Serbia a clacat, în faţa unei Australii care nu-i avea în teren pe doi dintre cei mai buni jucători ai ei.
În parea a doua a mitanului secund, la scorul de 2-0 pentru Australia şi 1-0 pentru Germania, existau chiar şanse ca australienii să poată prindă salvatorul loc 2. Mai trebuia să înscrie un gol în poarta sârbilor, iar germanii să mai puncteze şi ei o singură dată. Speranţele „cangurilor” au fost năruite de propriul portar, care a făcut o minge cadou lui Pantelici, şi, cu 10 minute înainte de final a readus Serbia în ecuaţia calificării. Un gol le mai trebuia sârbilor pentru a merge în optimi.
Dincolo, la Johannesburg, ambele combatante au luat piciorul de pe acceleraţie, fiind mulţumite de rezultat. Practic, dacă Germania nu ar fi înscris în minutul 60, atunci am fi putut suspecta de blat meciul cu Ghana. De ce spunem acest lucru, pentru că la meci egal – combinat cu un egal între Serbia şi Australia (golurile s-au marcat relativ târziu aici) – şi Germania, şi Ghana mergeau mai departe. Mai mult, nemţilor le convenea o calificare de pe locul doi, deoarece întâlneau în optimi SUA, de asemenea o formaţie accesibilă.
Învingând şi trecând pe locul 1 în grupă, se vor întâlni cu Anglia în primul meci al fazei KO. Un meci infinit mai dificil. În ceea ce priveşte Serbia, deşi a beneficiat de una dintre cele mai bune garnituri din ultimii ani şi de un antrenor foarte bun, nu a reuşit decât o victorie în faţa Germaniei, iar în celelalte jocuri ratând ocazii cât pentru cinci meciuri. După Franţa, Serbia este al doilea nume mare care pleacă acasă.
Ghana – Germania 0-1 (0-0)
După cum s-au desfăşurat primele 60 de minute din acest meci, se putea spune că asistăm la un blat. Ambele formaţii s-au întrecut în ratări incredibile, multe pase decisive nu au mai ajuns la oamenii aflaţi în poziţii de gol, fiind stricate parcă intenţionat. Golul din minutul 60, înscris printr-un şut de la distanţă, a părut mai mult ca fiind marcat din greşeală. Oricum, reacţia ghanezilor nu a mai venit, deoarece după numai 8 minute, australienii marcaseră, şi la Johannesburg toată lumea era fericită. Practic, în ultima parte a meciului, mingea a circulat mai mult de-a latul terenului decât spre vreo poartă. A fost sau nu blat (de fapt un meci strategic) contează mai puţin, din moment ce Serbia nu a ştiut să-şi gestioneze şansele. Oricum, şi numărul mic de cartonaşe, într-un meci decisiv totuşi, poate spune ceva.
Oraş: Johannesburg
Stadion: Soccer City
Temperatură: 11 grade
Ghana: 22 Kingson – 2 Sarpei, 3 Gyan (14.Amoah – min.82), 4 Pantsil, 5 Mensah (cpt), 6 Annan, 8 Jonathan, 12 Tagoe (11.Muntari – min.64), 13 Ayew (18. Adyiah – min.92), 21 Asamoah, 23 Prince.
Antrenor: Milovan Rajevac
Germania: 1 Neuer – 3 Friedrich, 6 Khedira, 7 Schweinsteiger (18.Kroos – min.81), 8 Ozil, 10 Podolski, 13 Muller (15.Trochowski – min.67), 16 Lahm (cpt), 17 Mertesacker, 19 Cacau, 20 Boateng (2.Jansen – min.73).
Antrenor: Joachim Low
Arbitru: Carlos Simon (Brazilia)
Linior: Altemir Hausmann şi Roberto Braatz (Brazilia)
Oficial 4: Martin Vazquez (Uruguay)
Marcatori:
0-1 (min.60) – Ozil
Cartonaşe galbene: Ayew – Muller
Şuturi la poartă: 17 – 13
Pe spaţiul porţii: 5 – 6
Cornere: 4 – 7
Posesie: 46% – 54%
MPV: Ozil
Clasament
1. GERMANIA 3 2 0 1 5 – 1 6
2. GHANA 3 1 1 1 2 – 2 4
3. Australia 3 1 1 1 3 – 6 4
4. Serbia 3 1 0 2 2 – 3 3
Australia – Serbia 2-1 (0-0)
O primă repriză dominată categoric de Serbia, şase ocazii mari de gol, trei ratări incredibile. Australia a stat la cutie şi a avut doar două acţiuni periculoase pe contraatac. Aceasta este sinteza primei reprize. Nimic nu anunţa furtuna de după pauză. În partea a doua a jocului, australienii sunt ceva mai siguri pe ei, echilibrează parţial jocul, dar iniţiativa este tot de partea sârbilor. Din nou Zigic nu a arătat că a meritat selecţia.
În minutul 69, o centrare lungă pune mingea pe capul lui Tim Cahill, şi acesta de la 10 metri nu iartă. Sârbii sunt groggy, pentru că în acest moment, pentru a se califica le trebuiau obligatoriu două goluri. Peste numai 4 minute, Holman înscrie printr-un şut de la distanţă şi abia acum balcanicii se trezesc.
„Plavii” asediază poarta australienilor, reduc din handicap şi mai au ocazii să înscrie, dar mingea refuză să mai intre în poartă. Un gol ar fi însemnat nu doar egalarea, ci şi calificarea. Australienii merită felicitări pentru cum s-au prezentat, şi dacă scoatem din calcule repriza a doua cu Germania, se poate spune că au făcut o figură frumoasă la mondiale, ţinând cont de posibilităţile lotului.
Australia: 1 Schwarzer -2 Neill, 4 Cahill, 5 Culina, 6 Beauchamp, 7 Emerton, 9 Wilkishire (19.Garcia – min.82), 9 Kennedy, 16 Valeri (14.Chipperfield – min.66), 21 Carney, 23 Bresciano (14.Holman – 66).
Antrenor: Pim Verbeek
Serbia: 1 Stojkovic – 5 Vidic, 6 Ivanovic, 10 Stankovic (cpt), 13 Lukovic, 14 Jovanovic, 15 Zigic (.Pantelic – min.67), 16 Obradovic, 17 Krasnic (7.Tosic – min.62), 18 Ninkovic, 22 Kuzmanovic (8.Lazovic – min.77).
Antrenor: Radomir Antic.
Oraş: Nelspruit
Stadion: Mbombela
Temperatură: 14 grade
Arbitru: Jorge Larrionda (Uruguay)
Linior: Pablo Fandino şi Mauricio Espinosa (Uruguay)
Oficial 4: Carlos Batres (Guatemala)
Marcatori:
1-0 (min.69) – Cahill
2-0 (min.73) – Holman
2-1 (min.84) – Pantelic
Cartonaşe galbene: Emerton, Beauchamp, Wilkishire – Ninkovic, Lukovic
Şuturi la poartă: 17 – 23
Pe spaţiul porţii: 7 – 6
Cornere: 5 – 6
Posesie: 46% – 54%
MPV: Cahill