Cu certitudine, parintii lui Peter Johann Gardosch nu s-au gandit- in ziua de 8 noiembrie 1930 cand li se nastea fiul intr-un oras linistit ca Targu Mures, in care vietuiau inca impreuna, tot, aidoma, adica, in pace , cum spuneau fiecare in limba lor, ca maghiari, romani, evrei sau sasi, – ca peste exact opt ani si o zi va fi o noapte mai importanta decat zilele, aniversarile si sarbatorile celor care s-au nascut, ca toti din familie, generatii si generatii, evrei. De unde sa banuiasca ei ca va veni un Kristallnacht care sa le umbreasca bucuriile aniversarilor viitoare ? Cu teama si nesiguranta in suflet , au petrecut si celelalte zile de 8 noiembrie din anii care au venit, tot mai amenintatori , peste ei Pentru toti cu nelinisti si suferinte.
Pentru cei mai multi cu moarte si tragedii. Dar pentru evrei cu ceva unic, cu o catastrofa a conditiei umane pentru care aveau si un cuvant in Tora lor: Shoah. Chiar dupa izbucnirea razboiului, dincolo de vestile rele si foarte rele, licarea, si se intretinea mereu, speranta ca „noi nu o sa fim deportati in lagare cum se aude ca se intampla prin alte parti”. Desigur ca nu puteau intrezarii nici n in 43 cand razboiul lua deja o alta turnura, la aniversarea a 13 ani si a trecerii intr-o alta etapa a vietii ca fiul lor, ei si aproape intreaga comunitate evreiasca din centrul Transilvaniei nu vor apuca bucuria petrecerii pentru 14 ani de viata:impreuna, in familie , in pace si in liniste.
Cum sa aniversezi viata si ziua in care ai venit pe lume cand insusi Eichmann a venit in mai 44 sa coordoneze si supravegheze deportarea intregii populatii , cu trenuri speciale , la „munca in Germania” , in fapt, la Auschwitz?
Au trecut 75 de ani de cand lumea a aflat consternata despre grozaviile Holocaustului . Marturia supravietuirii tanarului Peter Gardosch a fost depusa, dupa multi ani , sub numele de Peter Herzog , intr-o carte intitulata, Despagubirea. Marturia unui Supravietuitor, Editura Litera ,2013. Avem convingerea ferma ca este cea mai completa din punct de vedere documentar si cea mai deplina sub aspect uman si moral depozitie despre ce li s a intamplat evreilor din Targu Mures in toata perioada de dinainte si din timpul evacuarii, ghetoizarii si deportarii lor la Auschwitz.
Copilul Gardosch recepteaza cu dureroasa acuitate formele multiple ale degradarii programate abject , criminal si ticalos. Simte si vede increderea oamenilor acordata semenilor, tradata si injosita . Il tine minte pe Eichmann pe peronul garii din oras. Descrie uluitor de autentic atitudinea nobilului autentic din oras care are curajul sa se afiseze cu cei care erau obligati sa poarte Steaua Galbena si moare,la propriu, de inima rea, nesuportand un asemenea afront adus demnitatii si sacralitatii ființelor umane. In multe privinte , cartea lui Peter Herzog seamana ,cu ceea ce a scris si spus Oliver Lustig, alt supravietuitor din aceeasi zona a iadului . Se apropie , de asemenea , de multe detalii prezente in extraordinara marturisire a lui Primo Levi, din Mai este acesta, oare, un om? Faptele brute sunt rememorate cu atata naturalete si pentru ca ,acel copil , rupt brusc dintr-un mediu normal, moral si plin de umanitate elementara, invata doua lucruri care sunt total opuse (de altfel, prietenul lui din viitor Radu Cosasu, atunci cand erau amandoi , in Bucurestiul imediat postbelic, membrii in Uniunea Asociatilor de Elevi din Romania, va numi, pe buna dreptate, dupa mult timp, aceste situatii ca fiind oximoronice) Se intelege ca cele doua lucruri erau :adaptarea si supravietuirea cu orice pret si, pe de alta parte, supravietuirea fara pierderea demnitatii. Sub aspectul adevarului faptelor si al autenticitatii trairilor cartea amintita este, indiscutabil, o capodopera. Sunt pagini extraordinare in acest sens care depun marturie despre felul absolut individual in reactioneaza oamenii , fie ca este vorba de ,neamtul „care fusese odata inainte in Reghin si o cunoscuse pe o matusa a sa „, si care reuseste sa l trateze , in sfarsit, ca pe un om , fie ca este vorba de ultimile luni ale salvarii sale , care coincid cu ultimile luni de razboi , cand, in ciuda pasiunii autodistructive a calailor vinovati, are , totusi, norocul , sa intalneasca si fiinte care nu au renuntat la demnitate si la un sens al onoarei.Cartea are si altceva decat alte feluri de marturisiri despre acelasi fenomen . Tocmai pentru ca a avut sansa supravietuirii , si a trecerii prin viata pana la 30 de ani , in Romania (unde isi ia Bacalaureatul la Liceul „Titu Maiorescu ” din Bucuresti, este redactor la Radio si la Televiziunea Romana , dar si „demascat ” ca reactionar si lasat somer un an de zile ) , apoi , alti 60 in Germania (unde a lucrat in industria prefabricatelor din beton ) , Peter Johann Gardosch , gaseste , in sine si capacitatea de a sesiza comicul involuntar ivit din intentia autoritatilor de a-l „despagubi” pentru statutul de supravietuitor.
A avea simtul umorului este, si in acest caz , mai ales, o virtute morala . Semn al pretuirii de catre supravietuitori, a vietii . A vietii proprii si a vietii celorlalti . Fara ganduri si sentimente maniheiste. Fara incrancenari distrugatoare de intelegere.
Am avut privilegiul sa-l intalnesc si cunosc pe autor cu ocazia Lansarii cartii sale intr-o Librarie din Piata Romana care nu mai exista astazi. Era de fata si Distinsa sa Sotie . Am aflat , astfel , alaturi de Janina si Ion Ianosi, de un doctorand al meu care mi-a daruit cartea , si de ce numele de autor este Peter Herzog. La intanire a participat si autorul prefetei , fostul coleg in Uniunea Asociatilor de Elevi din Romania , Ion Iliescu . Se cuvine , cred, sa pomenesc ce a scris cu acel prilej fostul coleg de generatie , atunci, si de nonageriat, acum.
” Nu rasplata materiala ,despagubirea-este cea care sterge,cat de cat ,amintirea suferintelor,ci marturia pe care o depune acum.Pentru ca oamenii ,evrei sau neevrei ,deopotriva,sa invete lectiile dure ale trecutului ,iar un rau istoric de unicitatea Holocaustului sa nu se mai repete”.
Cartea Despagubirea . Marturia unui supravietuitor a fost citita de serii succesive de studenti de la cursul Violenta in Istorie: Holocaust si terorism. Reactia lor, a celor mai multi dintre ei, coincide intru totul cu valorile promovate de nonagenarul Radu Cosasu, specialistul nostru in Supravietuiri. Nu cred ca nu este o legatura adanca intre Despagubirea.Marturia unui supravietuitor si faptul ca titlui Ciclului lui Radu Cosasu se intituleaza Supravietuiri. Am putea supravietui fara asemenea potriviri?
Un articol bazat pe minciuna mileniului si dezvoltat ca o metastaza intelectuala sionista.
Purtarea semnului „stea galbena” a fost ceruta de liderii sionisti, nu a fost impusa de „ceilalti”.
Acum, purtarea botnitei e OK, nu-i asa?
In Ardeal au fost maghiarii cu trimiterea la MUNCA a talmudistilor babilonieni.
In Romania ciuntita, au fost salvati fiind scutiti de responsabilitatea asasinatelor romanilor si colaborarii cu sovieticii ca sa bombardeze orasele romanesti.
Asta era marturie cinstita, conforma cu realitatea, nicidecum propaganda anti-romaneasca!
Citesti si te crucesti, scrie cu majucue despre consoarta talmudistului!!!
Si-l pomeneste pe Iliescu… sa nu se mai repete un rau istoric INEXISTENT.
Nu se va repeta ci se va petrece, ca sa sa raspunda previziunilor kabaliste.
Slugile lor – englezii au ars de vii zeci de mii de germani la Hamburg si Dreesda, acolo a fost Holocaust.
Slugile lor – americanii au ars de vii japonezii CRESTINI la Nagasaki… acolo a fost Holocaust.
La Auschwitz a fost rezervatie de munca, izolarea celor care declarasera razboi Germaniei si germanilor – singura fabrica de cauciuc artificial din lume, inventie germana furata de americani. Nici urma de ardere de corpuri umane!
Radu Cosasu alias Oscar Rohrlich…
@gheorghe- in primul rand japonezii nu sunt crestini, mai ales cei omorati de americani, in niciun caz! Lagarele de exterminare au existat cu adevarat, dar poate si tu esti fiu de tortionar fascist sau securist, de aceea esti impotriva evreilor care tie nu ti-au facut niciun rau, ci doar faptul ca exista evrei te zgarie pe nervi! Nu e bine sa ai atata ura fata de oameni la fel ca si tine, doar ca sunt evrei! Nu esti cu nimic superior evreilor si nimeni nu are drept sa tortureze si sa ia viata semenilor sai! Totusi tortionarii si-au luat rasplata pt ce au facut! La fel ca si neo tortionarii de azi vor culege roadele muncii lor! Dumnezeu e drept!
Cititi si „Istoria evreilor din Romania’de Nicolae Iorga care numai banuit de antisemitism nu a fost,fiind pana la urma o victima a extremistilor!
La 1600 nu era nici unul,la 1700 erau cativa,apoi sa te tii infiltrare ca la carte!
Vasile Morar,esti jalnic!Noi traim acum in dictatura medicala,dupa logica dumitale..Cu Istoria stai foarte prost altfel ai cunoaste care a fost natiunea care a declarat prima razboi Germaniei in 1933 cand nici nu era vorba de razboi mondial !
Iti dau un indiciu : „Daily Express”!
Celui mai bun prieten din copilărie, Petrică, după terminarea liceului devenit în USA Peter, i-a murit tatăl în penultima zi a anului 1962 Era de-o vărstă cu tata din 1907. Eram în clasa VIII-a. Era un om mai abătut, parcă cu gândul în altă parte. Atunci am ajuns în Cimitirul Evreiesc din Baia Mare. Am fost intrigat cum pe pietrele de mormânt pe lângă cel sau cea îngropată erau trecute cu numele mic 8, 10 băieți și fete cu mențiunea că au pierit la Auschwitz. Toate nume mic și diminutive ungurești. Baia Mare a facut parte din partea cedată Ungariei prin Diktatul de la Viena. Și mama lui Petrică și o soră a mamei și cunoștințe de-al lor aveau pe braț tatuat un număr. Evreii din Baia Mare de dupâ anul 1950, au făcut toți școala în limba română deși erau maghiarizați, aveau limba maternă limba maghiară, vorbeam mult în ungurește. Asta nu i-a împiedicat să fie cei mai buni la orele de Limba română și de Istoria românilor. Oamenii erau alții. Copii eram ai tuturor. Mama îi percepea pe prietenii mei întâmplator evrei, ca pe copii ei. Și eu la fel eram primit și perceput și eu în casele lor mult, mult mai prospere, deși părinții mei aveau statut social superior. La mine chirie, podele cu țoluri din fășii de cârpe. La ei casa lor, parchet cu covoare persane, tablouri de pictori de Școala de Baia Mare… Cu timpul ne-am mai egalizat. La întâlnirea de 50 de ani de la terminarea liceului amintindu-mi de Samuel tatăl lui mi-a spus scurt: Noi am fost a doua famile, prima și-a pierdut-o la Auschwitz. Plecarea evreilor este o mare pierdere pentru România pentru promovarea românismului. Lazăr Seineanu Dicționarul universal al limbilor române (1896). Folcloristul Harry Brauner. Lingvistul Alexandru Graur care a susținut ani în șir emisiunea radiofonică „Limba noastră”.