Surpriza Vioricăi Dăncilă pentru PSD

Premierul Viorica Dăncilă a declarat că va candida la șefia PSD în cadrul Congresului din 29 iunie. Prim ministrul a mai afirmat însă că în cazul în care va deveni lider al PSD nu va candida și la prezidențiale.

„Cred că voi candida. Deocamdată sunt foarte preocupată de organizare. Da, voi candida, dar eu sper să fie și alți candidați. Nu, nu mă gândesc să candidez la prezidențiale. Cred că nu trebuie să mai avem această concepție că liderul partidului trebuie să candideze la prezidențiale. Eu cred că pot să-l ajut mai mult din postura de premier. La prezidențiale trebuie să candideze omul cu cea mai bună imagine, cu notorietate.”, a declarat Viorica Dăncilă, la ”Marius Tucă Show”.

În aceeași emisiune, Viorica Dăncilă a mai afirmat că „Pentru candidații PSD la prezidențiale vom face mai multe sondaje. Luăm în calcul și candidați din afara partidului, să vedem cum putem lua mai multe procente pentru a avea încrederea că putem câștiga aceste alegeri.

Cred că românii își doresc un om echilibrat, care să fie președintele tuturor românilor, care să nu împartă românii între partidul meu și alții. Președinte jucător am avut și nu cred că românii își mai doresc.

Eu cred că în luna iulie putem să mai face un congres. Candidatul la președinție din partea PSD este votat în congres. În două săptămâni este foarte greu să facem atâtea sondaje să vedem care este cel mai bine plasat”, a declarat Dăncilă, la Marius Tucă Show, la Mediafax.

Ordonanța de Urgență 114  a fost un alt subiect abordat în emisiunea citată.

„Nu voi abroga OUG 114, dar trebuie făcute modificări, pe care nu trebuie să le facă guvernul, ci cu toţi factorii implicaţi. Să putem modifica ce nu e bun”, a declarat Viorica Dăncilă, la Marius Tucă Show.

Ordonanţa 114, care prevede măsuri fiscale, în special pentru bănci şi companiile din energie şi comunicaţii a fost criticată în repetate rânduri de asociaţiile patronale, pe motiv că suplimentează sumele pe care companiile trebuie să le plătească autorităţilor de reglementare.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

5 Comentarii

  1. Premierul Viorica Dăncilă a anunțat că va candida la funcția de președinte al PSD, la congresul din 29 iunie. „Cred că voi candida. Deocamndată sunt foarte preocupată de organizare,” a declarat Viorica Dăncilă, la Marius Tucă Show.
    Întrebată dacă va fi unul dintre candidați, Viorica Dăncilă a răspuns: „Da, dar eu sper să mai fie și alți candidați”.

    Însă, despre alegerile prezidențiale, Viorica Dăncilă spune că NU va candida.
    „Nu (candidez la prezidențiale – n.r.). Eu cred că nu mai trebuie să avem această opinie că șeful partidului trebuie să fie candidatul la prezidențiale. Pot să îi fiu alături, pot să organizez partidul. Eu cred că nu trebuie să mai mergem în aceeași logică. Candidatul trebuie să se bucure de popularitate. De aceea am vrut acest Congres mai devreme pentru ca toate eforturile noastre să fie axate pe candidatul la prezidențiale,” a declarat Viorica Dăncilă, citată de Mediafax

    Deci, zice Veorica senina: „Candidatul trebuie să se bucure de popularitate.”
    NU prea esti, populara, asa-i?
    Te huiduie romanii pe unde te prind!!

  2. Daca cel mai mare partid nu poate sa genereze un candidat la presedentie atunci plecati toti acasa. Nu mai mestecati smecheria sorosista cu ” candidat din afara partidului, din societatea civila”…

  3. IUDA. Nici nu a cantat cocosul de trei ori si a si tradat. Mana proasta a avut Dragnea in alegerea celor care sa ocupe functii foarte importante. Mai ales ca in cazul de fata este vorba de una din judetul pe care l-a pastorit. Iuda l-a inselat pe Hristos, noua Iuda poate l-a inselat pe cel pe care-l slujea mai usor, prea s-a increzut in lingusitorii de pe langa el. Acum plateste greseala, cam scump.

  4. da, poate candida desi unii ca mamaua abramburica, dupa ce a distrus educatia, invatamantul profesional,universitar si preuniversiar, cu inginerii sai de la politehnică promovatiin ministerul mamut si aracis, la cei 71 de ani, sa-si vada de nepoti chiar daca e divortata si matza blândă.oprisan , cu panciu in cap, sa-si vada de baesu promovat la anrp, de nistoroiu, sotia lui dan iosif, la protectia datelor, etc. la psd sa candideze nutzatza, baroni, duplicitari, catastrofe ca nu voteaza doar membrii psd.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.