Surse: CE decide dacă sancţionează nouă ţări, inclusiv România

Comisia Europeana

Comisia Europeană va decide miercuri dacă lansează ori nu procedurile de sancţionare a celor nouă state membre UE, printre care se numără şi România, evaluate în privinţa măsurilor de îmbunătăţire a calităţii aerului în zone urbane, afirmă surse europene citate de agenţia ANSA.

Membrii Comisiei Europene vor decide miercuri eventualele sancţiuni, care ar urma să fie comunicate public joi, au declarat surse din instituţii europene citate de agenţia ANSA.

Karmenu Vella, comisarul UE pentru Mediu, Afaceri maritime şi Pescuit, a amintit că membrii Comisiei Europene „au stabilit deja că va fi sesizată” Curtea de Justiţie a Uniunii Europene „dacă cele nouă state evaluate nu vor adopta măsurile adecvate”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Constantin Dutu 1806 Articole
Author

6 Comentarii

  1. Cu poarta larg deschisa imigratiei necontrolate ,cu birocratia nemasurata,tupeista si costisitoare, cu balivernele ecologice,Comisia europeana isi sapa propria groapa !

    • este vorba de calitatea vietii. Este un indicator de care depinde propriile necesități, standarde și aspirații. Un neamt isi face pantofii o data pe saptamana sau chiar mai rar, in timp ce un roman ii face zilnic, sau trebuie sa ii faca zilnic din cauza smogului, a prafului, taranei etc. Un neamt isi spala masina o data pe luna sau mai rar, pe cand un roman cel putin o data pe saptamana tot din aceleasi motive. Toate acele particole care compune praful din atmosfera este de 1 mil de ori mai dens la noi fata de germania, il respiram si intra in plamani. Pentru a ne bucura de aceleasi conditii privind calitatea vietii un roman trebuie sa cheltuie de cel putin 30 de ori mai mult decat un neamt, asta este diferenta intre guvernele celor doua tari. In timp ce in germania guvernul pune mare pret pe imbunatatirea conditiilor de trai si de calitate a vietii pentru cetateni la noi nu da doi bani. Se observa si in sanatate, guvernul lasa oamenii sa moara cu zile, bolnavii pentru a trai sunt obligati sa cumpere medicamente de pe piata neagra la preturi exorbitante, in timp ce in Germania se pot procura din farmacii la preturi rezonabile. Traim in Romania, prea multe optiuni nu avem, si asta ne mananca tot timpul.

    • Pt Vladimir: VAI CE DESTEPT ESTI TU! Calitatea vietii ne este amenintata de imigrantii lui Merkel ca sa nu mai spun ca Germania a inselat lumea ani de zile cu masinile alea de la Volkswagen care de fapt poluau aerul mult mai mult decat Volkswagen spunea. Deci nu mai delira despre cat de corecti sunt nemtii. Tu esti doar un slugoi al nepotilor de nazisti care acum 80 de ani au poluat aerul in toata Europa cu lagarele lor de exterminare. Daca vrei sa faci ceva pentru calitatea vietii, spune-i lui Merkel sa nu mai polueze Europa cu arabi si africani care vor sa ne omoare. Abia pe urma vom vorbi despre poluarea aerului.

  2. Cauza este indolenta, prostia si rautatea autoritatilor, respectiv primariile, care defriseaza anual mii de zone verzi si le cimenteaza sau lasa pamantul gol. Apoi, sirul interminabil de masini care polueaza continuu. Transportul public este o catastrofa pe care nu te poti baza. Bucurestiul este o catastrofa. Si de platit platim cu toti, nu numai prostii fara putere asa cum spera smecherii cu putere. Cancerul nu alege.
    PS: Am citit panseurile unui ganditor care sustine ca romanul se spala mai des decat germanul. Mai ai nene asemenea perle ca ma distreaza grozav.

    • VAI CE DESTEAPTA ESTI SI TU! Tu mai bine ti-ai face griji din cauza arabilor si africanilor pe care Merkel ii aduce in Europa. Aia au omorat mai multi oameni intr-un an decat a facut-o poluarea in 10. Bucurestiul e un dezastru din cauza taranilor ca tine care vin din provincie la Bucuresti. De cand ati venit la Bucuresti, nu mai avem loc pe strazi de masinile voastre cu numar de Sibiu si Cluj. Si mai aveti tupeul sa vorbiti de altii.

  3. UE-ul trebuie sa dispara! Merkel are voie sa aduca MILIOANE de imigranti care degradeaza si polueaza mediul, dar romanul nu are voie sa mearga cu masina la el in tara. Sper din tot sufletul ca Italia si Polonia sa iasa din UE! M-am saturat de uniunea asta a slugoilor lui Merkel.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.