Relaxarea mai așteaptă. Tătaru: Ne gândim la restricții

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a anunțat, luni, că a fost decisă amânarea măsurilor de relaxare care ar fi trebuit să intre în vigoare la 1 iulie. El a mai anunțat că se iau în calcul măsuri mai dure: ”Fiecare anchetă epidemiologică va duce la un rezultat în care putem vizualiza o transmitere comunitară, iar, în măsura în care va fi accentuată, ne gândim ca, punctual, în anumite locații, să putem impune și alte restricții”. 

„Recomandările specialiștilor din grupul tehnic sunt de a amâna noile măsurri de relaxare pe care le aveam pentru 1 iulie, urmărind evoluția numărului de cazuri, evoluția cazurilor ATI, evoluția deceselor. În ultimele două săptămâni, o parte din concetățenii noștri nu au respectat regulile și am văzut creșterea transmiterii comunitare. S-a decis la nivelul grupului tehnic să amânăm cea de-a patra măsură de relaxare”, a declarat la Digi24 Nelu Tătaru.

El a mai spus că în perioada următoare dacă vor fi rezultate favorabile într-o săptămână, atunci vor putea fi anunțate noi măsuri de relaxare.

Ministrul Sănătății a precizat că a participat la o întâlnire cu premierul Ludovic Orban, ministrul de Interne, Marcel Vela, și și Raed Arafat.

1 iulie trebuia să vină cu un nou val de relaxare, al patrulea. Pe 15 mai, printre altele, s-a renunţat la declaraţia pe proprie răspundere la orice ieşire din casă. De la 1 iunie, s-au redeschis terasele şi plajele, iar declaraţia pe proprie răspundere a dispărut complet. Din data de 15 iunie s-au redeschis mall-urile, sălile de fitness, piscinele în aer liber şi grădiniţele.

Au rămas închise, cel puţin până în iulie, restaurantele, piscinele din interior, teatrele şi cinematografele. Toate aşteaptă redeschiderea.

UPDATE Autorizațiile organizatorilor de evenimente care nu respectă siguranța sanitară, suspendate

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU) a decis, în ședința de luni, că vor fi suspendate autorizațiile de funcționare pentru organizatorii activităților și evenimentelor, dacă în cadrul acestora nu sunt respectate regulile de siguranță sanitară.

„Printre cele mai importante măsuri din hotărârea CNSU se regăsește propunerea instituirii sancțiunii complementare de suspendare a autorizației de funcționare pentru organizatorii activităților și evenimentelor, dacă în cadrul acestor evenimente nu sunt respectate regulile de siguranță sanitară. Prin aceeași Hotărâre au mai fost adoptate propuneri de modificare a unor măsuri privind organizarea competițiilor sportive și a altor tipuri de activități”, se arată într-un comunicat de presă.

De asemenea, CNSU a luat decizia de a menține lista statelor aflate în „zona verde”, pentru care nu mai există obligația izolării la domiciliu pentru cetățenii care vin în România din respectivele țări, aprobată prin Hotărârile numărul 29 și 31.

„Măsurile propuse și aprobate în ședința CNSU sunt bazate pe recomandările specialiștilor din Grupul de Suport Tehnico-Științific și vor avea aplicabilitate începând cu data de 1 iulie 2020”, se mai arată în comunicat.

Hotărârea CNSU mai prevede că activitatea centrelor rezidențiale de îngrijire şi asistență a persoanelor vârstnice, centrelor rezidențiale pentru copii şi adulți, cu şi fără dizabilități, precum şi pentru alte categorii vulnerabile se va desfășura după un program de lucru avizat de direcțiile județene de sănătate publică. permiterea organizării și desfășurării antrenamentelor și cantonamentelor colective, în grupuri de maxim 10 persoane, pentru ligile inferioare de fotbal, inclusiv de amatori, cu respectarea condițiilor stabilite prin ordin comun al ministrului tineretuluişi sportului şi ministrului sănătății și aplicabile pentru Liga I de fotbal.

De asemenea, CNSU a stabilit permiterea organizării de cursuri de instruire și workshop-uri pentru adulți precum și cele organizate pentru implementarea proiectelor din fonduri europene, cu participarea a cel mult 20 persoane şi cu respectarea regulilor de distanțare fizică stabilite prin ordin al ministrului sănătății, permiterea organizării și desfășurării activităților specifice din domeniul apărării naționale, ordinii și siguranței publice desfășurate în aer liber, cu participarea a maxim 200 persoane și sub supravegherea unui medic epidemiolog, permiterea organizării și desfășurării activităților specifice din domeniul diplomatic, la sediile ambasadelor, organizate în aer liber astfel încât să fie asigurată o suprafață de minimum 4 mp pentru fiecare persoană participantă și respectarea regulilor de protecție sanitară.

Totodată, s-a decis înlocuirea noțiunii de „triaj epidemiologic” cu „triaj” în privința activităților desfășurate de instituțiile şi autorităților publice, operatorii economici şi profesioniștii, la intrarea în sediul acestora.

În ce au constat etapele precedente de relaxare

Valul 1 de relaxare – 15 mai

Am scăpat de declaraţia pe proprie răspundere la ieşirea din casă.

Valul 2 de relaxare – 1 iunie

Am scăpat de tot de declaraţie.

S-au deschis terasele şi plajele.

Valul 3 de relaxare – 15 iunie

S-au redeschis mall-urile, piscinele în aer liber, grădiniţele, agenţiile loto şi bisericile.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

29 de Comentarii

  1. Orban ,tu nu ai fost votat ca sa fii prim ministru.Asa ca,e cazul sa pleci.Ia-l si pe Iohannis!

  2. Subminarea Romaniei facuta de acesti semidocti este o crima si vor da seama!

  3. Daca Sus la Sinaia , sunt Sute de Autoturisme , cu Turisti , Coada la Masini de 1 Kilometru , poate 2 Kilometrii pana la Cota 2000 , la Busteni , de Mers pe Jos ,Sus pe Munte , este de Vrednicie , ca foarte Multi Turisti , Doresc sa ajunga Sus pe Munte , unde Vremea este Deosebit de Frumoasa de 14 Grade Celsius , un Aer Bun de Respirat ! Pe cand Jos , la Palele Muntelui , la Busteni , sunt 26 de Grade Celsius , iar in Bucuresti , este 34 de Grade Celsius , Caldura Mare !

  4. Să bage iar Starea de Urgență cum era acum nu mult timp, până crapă economia de tot.
    Pănă la urmă va protesta cineva? Sau o să se ducă sa voteze PNL 66,66% care mpreună cu USR și PMP să aibă majoritatea absolută dw 100% la furat. Cum rădeau ăia înante de 89 localități întregi aștia rad de pe fața pământului și economia și bugetul.

  5. „Relax, don’t do it, When you want to go to it ! …” … Sau, cum ar spune Sica si „intelectualii” sai : „E interzis sa interzicem !”

  6. In relaxare S-A INTRODUS OBLIGATORIU MASCA. NU A FOST IN STAREA de URGENTA…

  7. Ai o obsesie fata de o doamna. La barbati le scrii numele doamnei doar un prenume. Unii spun ca PM este subinginer. Daca da tu stii cine examina studentii? Asistentul nu profesorul cel exigent. Se pare ca doamna a urmat cursurile de ingineri. In afara de cine i-a nascut si crescut nimeni nu-i poate avea in posesie, asa ca scuteste-ne cu „al meu” si „a voastra” toti suntem doar ai parintilor nostri. Daca i-ai infiat atunci du-i acasa si ai grija de ei…unii pot avea alt partid in atentie decat PNL sau PSD

  8. Este exact genul de atitudine care te face sa te sui pe pereti 🙂 noroc ca romanii nu va mai cred DELOC…

  9. Sică cântând la mandolină un cântec de jelanie despre pandemie, cules din folclorul globalist liberal!

  10. Lasati relaxarea,nu e de voi,e prea scumpa!
    vorba reclamei: „Rezolvati-va nevasta /Pe saltelele Relaxa”ale lui Safi Catarama

  11. Atâta timp cât se intră in țară ‘pe bandă rulantă’ (otova) vor putea decide orice !

  12. la astia, chestia cu relaxarea este ca in bancul ala: daca nu esti in stare sa-ti faci fericita nevasta, macar nu-l incurca pe altul …

  13. GuWernerul Cîțu-Mandolină vine cu mult așteptată creștere economică Gaura Istorică din Covrig-19 a iepocii de haur lăbărale.

  14. Cand nu te pricepi lsnimic le faci toate de-a-ndoaselea asa ca nu ma mai mira nimic la sfertodoctii tataru câți sau orban. Acum o lună neluțu zicea ca nu mai avem transmitere comunitară acum se mai ” gândește ” daca avem sau nu…cam așa ” gândeste” și sasul cu fâlcile încleștate…și tot praful se alege de guvernarea lui…niște (editat) simulanți

  15. Mi se pare normal, nu vă mai agitați atât că face rău la covid!… Încă mai e de furat, măștile și combinezoanele trebuie vândute, dar încă n-au sosit.

  16. BRAVO LUCOVID, INCURAJEZ GUVERNUL SA DECLARE STAREA DE INMORMINTARE GENERALA… TOATA LUMEA SA SE BAGE IN COSCIUG SINGURI RESPECTIND DISTANTAREA SOCIALA SI ASTFEL SCAPAM SIGUR DE GUVID…
    ORBAN SI POPORUL BOLSEVIC FERICIRE NE-A ADUS URAAAAAA
    IOHANIS PACE, IOHANIS PACE
    VREM STARE DE URGENTA, VREM STARE DE URGENTA

  17. Poate ca Tataru are justificarile sale oferite de specialisti. Intrebarea ce se impune este: cine va deconta nota de plata nationala ce creste exponential cu fiecare masura restrictiva luata in prezent si de al caror final justificat nu avem nici o dovada in acest moment.

  18. Ne dam de ceasul mortii cu relaxarea HORECA, dar am uitat de jaful padurilor, lipsa sistemelor de irigatii, lipsa sistemelor de protectie la inundatii si la grindina, cu bolnavii cronici si in ultimul stadiu fara ingrijire medicala, fara drumuri si autostrazi, fara scoli si spitale, cu posturile TV elogiind lupta guwernerului impotriva COVID – tara de papuasi bananieri. Ne dau insa griji noi, adica ne ameninta ca inchid litoralul si Valea Prahovei. E clar ca pe Sica nu-l duce capul la asa ceva. Oare cine este atat de diabolic in ura pentru romani?

  19. Chiar nu vede nimeni relaţia dintre introducerea obligativităţii măştilor pe 23 mai şi reînceperea creşterii numărului de cazuri noi după o săptămână, de la 1 iunie ?

  20. Curtea Constituțională a decis ca starea de alerta este neconstitutionala.Cum de se mai introduc noi restrictii?

  21. In stare de Urgenta nu era obligatoriu si incepuse sa scada si dupa declararea starii de alerta si obligatia de a purta masca au inceput sa creasca numarul. Ce contin mastile de a crescut numarul infectarilor in stare de alerta pe 22 mai au fost 127 de cazuri, iar in iunie pe 4 erau 238 de cazuri…

  22. Covid este o viroză respiratorie de risc mediu, cu mortalitate sub gripa sezonieră. Așa zice CDC-ul american și Ministerul Sănătății britanic :
    Mortalitatea Covid este conform CDC de 0.4 % la grupa de simptomatici. Dacă adaugi și asimptomaticii în calcul (in jur de 80%) obții că mortalitatea totală de Covid este sub 0.1% https://www.conservativereview.com/news/horowitz-cdc-confirms-remarkably-low-coronavirus-death-rate-media/
    De vreo lună Ministerul Sănătății din UK a retrogradat Covidul in clasificarea gravității bolilor, trecându-l in rândul cu gripa și altele asemenea: https://www.gov.uk/guidance/high-consequence-infectious-diseases-hcid#status-of-covid-19

    Virusologul șef din Ministerul Sănătății din Germania a făcut teste de acum 3 luni și a rezultat faptul că, deși rezista câteva zile pe diverse suprafețe, SARS-CoV-2 nu este infectant după câteva zeci de minute/ ore, pe aceste suprafețe.
    Asimptomaticii nu transmit boala decât in cazuri foarte, foarte rare, ei sunt asimptomatici tocmai datorită încărcăturii virale mici. Așa zice OMS.

  23. Cel mai mârșav, mizerabil, ticălos și parșiv guvern populat de dobitoci s(m)iniștri

  24. Valuri peste valuri pana ajung la copiii nostri. Batranii mor rand pe rand, apoi vor urma generatiile mai tinere. Stres, panica, frica, despartirea familiilor, oamenii se vor imbolnavi mult mai usor. Devenim mai sensibili, organismul cedeaza din cauza stresului, se ridica colesterolul, apare diabetul, functia pancreatica se deterioreaza si de aici toate organele vitale cedeaza rand pe rand. Intr-un an maxim, un mic cancer ici-colea. Sistemul medical te lasa sa astepti la porti CU ASIGURARILE PLATITE si MEDICII REFUZA SA TE TRATEZE sau sa te OPEREZE desi este imperios necesar, ca cica le este teama ca te omoara. ESTE ABSURD TOT CE SE INTAMPLA ! Asa ca mai bine stai ca-n evul mediu si crapi in chinuri, CANCER, FRACTURI CARE LA BATRANI ADUC MOARTEA DACA NU SUNT TRATATE CORESPUNZATOR – CAZUL TATALUI MEU ACUM! MA PLIMB CU EL INTRE SPITALE, IN CALDURA, EL NU SE POATE DEPLASA. STAM CU ORELE SA ASTEPTAM DOCTORII CARE NU NE BAGA IN SEAMA! NU NE EXPLICA NIMENI NIMIC. AM FOST LA CONSULTATIILE CU PLATA, DA? SI SE POARTA DE PARCA NE-AR TRATA GRATIS, DESI PROFESIA LOR LE CERE PRIN JURAMANT SA TRATEZE SI SA NU FACA RAU! Toti veti raspunde pentru ceea ce ne faceti. PENTRU MINCIUNA ORDINARA PENTRU CARE AVETI DRUM LIBER LA CONTURILE SECURITATII #REZIST. CEI CARE NE UCID PAS-CU-PAS. ROMANIA TREZESTE-TE! CAT MAI SUPORTI MINCIUNA? NU EXISTA NICI UN TEST CARE SA ITI ARATE „COVID”. EI NICI NU STIU CE TESTEAZA. MULTE TESTE VIN CONTAMINATE CU „CEVA” – NIMENI NU STIE CE !! AR TREBUI DAT IN JUDECATA STATUL ROMAN INTR-UN PROCES COLECTIV IN CARE SA SE SOLITICE SA SE DOVEDEASCA EXISTENTA „COVID”. ATAT TIMP CAT STATUL NU POATE DEMONSTRA EXISTENTA ACESTUI VIRUS PRIN PROBE! PROBE NU VORBE. NU POTI OPRI O TARA INTREAGA PE VORBE CA ASA DISPUNE OMS SAU CA VREA UNUL SAU ALTUL! NU CUNOSC ACEST VIRUS PENTRU CA NU AU INTRAT IN LABORATOARELE WUHAN! NOI NE „IMBOLNAVIM” PE CE CRED SAU LEGIFEREAZA DIN BURTA SPECIALISTII? FACI FEBRA, AI DIAREE, STRANUTI, TUSESTI SAU TI-E RAU – SIGUR AI COVID!

  25. Covid-SAS19; COVID-ORB-19: COVID-CIT 19; mutații genetice care afecteaza grav sănătatea mintală, fizica, morala si economica a Romaniei. Pentru acesti viruși exista antidot. E cazul sa-i injectam si apoi sa-i punem la murat, în formol.
    Ps. Pentru securisti, insectarul e de preferat formolului. Sunt insecte care dăunează grav culturii si culturilor agricole si ca atare a-ndemna lumea sa-i prindă si sa faca din ei material didactic e un act de sănătate națională.

  26. Semidoctii astia o cauta cu luminarea!
    Insconstientii astia nu-si dau seama ca lipsa locurilor de munca poate duce la convulsii sociale greu sau imposibil de stapinit!

  27. @ prostul

    Ba-si dau seama foarte bine; sau daca nu ei, semidoctii de la guvern, atunci sigur cei ce le dau ordine. Haosul e rezultatul programat, asteptat, tocmai ca sa existe convulsii, din care sa se nasca o lumea noua, o NOUA ORDINE…
    Comunismul s-a poticnit tocmai pentru ca unii lideri comunisti au avut obraznicia sa puna natiunile lor inaintea revolutiei mondiale trotskiste. Ori, o noua ordine nu poate aparea decat pe tot cuprinsul globului, unitar, fara voci disonante. Pentru cei care vor carti impotriva sistemului exista lagare pentru asimptomatici.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.