„Sus” Grindeanu!

Update: Sorin Grindeanu a fost votat de către Parlament în postul de președinte al ANCOM.

Plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului a aprobat marți numirea fostului premier în postul de președinte al Autorităţii Naţionale pentru Administrarea şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM), cu 270 de voturi favorabile și 117 împotrivă.

„Mâine (marţi – n. red.), la şedinţa comună, pe baza raportului  (comisiilor de specialitate – n. red.), vom supune votului Parlamentului numirea preşedintelui Autorităţii Naţionale în domeniul Comunicaţiilor”, a anunţat anterior Călin Popescu-Tăriceanu, luni, la finalul şedinţei Birourilor permanente reunite.

Comisia economică a Senatului și Comisia pentru tehnologia informației a Camerei Deputaților au avizat favorabil, pe 26 octombrie, candidatura lui Sorin Grindeanu pentru postul de președinte al ANCOM, cu 15 voturi pentru și șapte împotrivă, urmând ca plenul reunit să se pronunțe asupra numirii sale.

Liderul PSD, Liviu Dragnea, declara despre susținerea fostului premier la șefia ANCOM, după ce a divorțat cu scandal de el în iunie, prin automoțiune de cenzură,  că Grindeanu a fost „manevrat”, dar nu mai e, precizând totodată că acesta a dorit șefia acestei instituții.

Liderul PSD a fost întrebat la Antena 3 la sfârșitul lunii octombrie  de ce și-a schimbat opinia despre Sorin Grindeanu, despre care, în iunie, spunea că este ”manevrat de anumite forțe”. ”Nu (mai este manevrat – n.r.). Acum a ieșit. Poate vreodată va dori să spună. Mie nu mi-a spus, nici nu-l forțez. Dacă va considera că trebuie să spună vreodată, să se ușureze, să se elibereze, foarte bine”, a declarat Liviu Dragnea.

Chestionat despre motivele pentru care i-a oferit funcția de președinte al ANCOM lui Grindeanu, Dragnea a spus: ”Pentru că eu nu sunt un om care urăște sau care poate să țină supărare. Eu am oameni cu care m-am certat de-a lungul vieții și peste o săptămână dădeam mâna senin, uitând că ne-am certat. Am avut foarte multe faze din astea în viață”.

Un alt motiv a fost că Sorin Grindeanu ”este același om ca în 2015”.

„Sorin Grindeanu este același om ca în 2015, când l-am susținut să intre în Guvern, când l-am susținut să fie președintele organizației Timiș, când l-am susținut să fie președintele Consiliului Județean, când l-am propus pentru funcția un prim-ministru. A avut acea perioadă, dar asta nu înseamnă că Sorin Grindeanu este un om care să nu poată să fie folosit. Are experiență acumulată. Nu este vorba de iertat. Eu nu sunt Dumnezeu să iert”, a afirmat Dragnea.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Ioana Radu 8515 Articole
Author

5 Comentarii

  1. Si PSD-ist să fii și tot o să ți se pară că PSD face numai tâmpenii.

  2. Asta-i escrocul Dragnea: minte si manipuleaza cum vrea!
    Prostii si amaratii, neinformati si needucati, il cred inca!
    La alegerile de duminica, toate primariile din Teleorman le-a castigat PSD!
    Fara comentarii, pe acesti sarmani needucati si neinformati mizeaza acest escroc!
    Rusine, mincinosilor!
    Cotidianul, va rog sa dati comenttariul!

    • Ia un extraveral, sa te mai linistesti. Nu sunt ambulante disponibile.

    • Incerci sa insinuezi ca astia de la Cotidianul cenzureaza goarnele ticalosite ca tine si compania de sunet? Wow, o noua schema a postacilor platiti.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.