Suspendarea efectelor ordonanței 14 a fost cerută în instanță

O sesizarea prin care se cere suspendarea ordonanței de urgență 14 a ajuns la Curtea de Apel București. Dacă s-ar admite cererea, ar putea fi suspendată abrogarea controversatei OUG 13.

Sesizarea a fost făcută de către Luiza Căzănescu, o persoană condamnată deja în primă instanță la trei ani și două luni de închisoare pentru complicitate la abuz în serviciu. Cazul ei se află acum la Curtea de Apel Ploiești. Aceasta urmează să primească un nou termen de judecată.

Pe 3 decembrie 2010, Căzănescu a fost trimisă în judecată de DNA, alături de alte cinci persoane, sub acuzația că ar fi prejudiciat SC Asigurare Reasigurare ARDAF SA – Sucursala Dâmbovița cu 1,85 milioane euro. Ea era administrator al societății la acel moment.

În cazul în care instanța va da câștig de cauză persoanei care a cerut „suspendare executare act administrativ OUG 14/2017”, ordonanța ar putea fi anulată, caz în care OUG 13 rămâne în vigoare, mai precizează Digi24.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Julieta Tarnovan 4245 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.