Cea de-a doua tabără pentru refugiaţi din judeţul Timiş a fost amenajată, luni, la Moraviţa, unde au fost montate 80 de corturi care vor putea adăposti aproximativ 500 de persoane, după ce cu o zi în urmă o tabără similară a fost instalată în localitatea Lunga, transmite corespondentul MEDIAFAX.
La Moraviţa, pe un teren de opt hectare, pus la dispoziţie de către primărie, au fost montate aproximativ 80 de corturi de la Armată şi de la Crucea Roşie, în care vor putea fi adăpostite aproximativ 500 de persoane.
Tabăra este amplasată la ieşirea din localitate, pe un izlaz, la doar doi kilometri de punctul de trecere al frontierei cu Serbia şi la 200 de metri de drumul care leagă Timişoara de Moraviţa. Această tabără va avea un centru de comandă, dar şi corturi care vor deservi ca sală de mese şi depozit pentru alimente.
În localitatea Moraviţa se află cel mai mare punct de trecere a frontierei spre Serbia, prima localitate sâbească după vamă fiind Vârşeţ.
Între timp, în tabăra deschisă duminică în localitatea Lunga, care aparţine de comuna Comloşu Mare şi unde se află un punct de trecere al frontierei spre Serbia, au fost trase reţelele de utilităţi.
Amenajarea acestor tabere pentru refugiaţi în judeţul Timiş face parte dintr-un exerciţiu de testare a capacităţii operaţionale de răspuns a autorităţilor române în faţa fluxului de refugiaţi înregistrat în statele din vecinătatea României