Tabără: Protestele anunţate de agricultori nu mai au justificare

Protestele anunţate de Federaţia Naţională a Producătorilor Agricoli şi Agrostar, pentru începutul acestei luni, nu au, în momentul de faţă, nicio justificare, în opinia ministrului Agriculturii, Valeriu Tabără. Aceasta, deoarece o mare parte din revendicările lor, cele referitoare la asigurarea subvenţiilor, sunt pe punctul de a fi rezolvate. Ministrul Tabără spune că nu a venit […]

De cotidianul.ro - Autor
Tabără: Protestele anunţate de agricultori nu mai au justificare

Protestele anunţate de Federaţia Naţională a Producătorilor Agricoli şi Agrostar, pentru începutul acestei luni, nu au, în momentul de faţă, nicio justificare, în opinia ministrului Agriculturii, Valeriu Tabără. Aceasta, deoarece o mare parte din revendicările lor, cele referitoare la asigurarea subvenţiilor, sunt pe punctul de a fi rezolvate. Ministrul Tabără spune că nu a venit […]

Protestele anunţate de Federaţia Naţională a Producătorilor Agricoli şi Agrostar, pentru începutul acestei luni, nu au, în momentul de faţă, nicio justificare, în opinia ministrului Agriculturii, Valeriu Tabără. Aceasta, deoarece o mare parte din revendicările lor, cele referitoare la asigurarea subvenţiilor, sunt pe punctul de a fi rezolvate.

Ministrul Tabără spune că nu a venit în fruntea acestui minister pentru a se lupta cu fermierii, ci a acceptat acest lucru, în numele lor.

Prezent la Târgul de Toamnă de la Răcăşdia, ministrul Valeriu Tabără a anunţat că plata subvenţiilor către producătorii agricoli din sistemul vegetal şi ovin a fost deblocată săptămâna trecută, inclusiv în ceea ce priveşte unele restanţe din perioada 2007-2008, şi subvenţiile pe Legea creditului agricol. De asemenea, a fost reluată plata subvenţiilor la motorină şi, susţine ministrul, nu vor fi probleme în asigurarea banilor, până la sfârşitul anului. La Răcăşdia, ministrul Valeriu Tabără s-a întâlnit cu producătorii agricoli din Caraş-Severin, dar şi cu directorii Camerelor Agricole din întreaga ţară. Un subiect deosebit de important îl constituie absorbţia fondurilor comunitare.

‘Din păcate, am constatat, la nivelul ministerului, că nu există transparenţă. Noi sperăm să transparentizăm acest sistem şi să asigurăm toate sursele de cofinanţare, pentru programele de importanţă mare. Avem de absorbit circa 8,1 miliarde euro din bugetul european şi alte 2,2 miliarde euro, din bugetul naţional, complementare acestor surse’, a precizat ministrul Agriculturii, citat de Agerpres.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.