Dacian Cioloş l-a sunat vineri pe premierul desemnat, Sorin Grindeanu, pentru a-l felicita şi a-l asigura de tot sprijinul, potrivit purtătorului de cuvânt al Guvernului, Liviu Iolu. „Cei doi au avut o convorbire telefonică în cursul dimineții, în care prim-ministrul Dacian Cioloș l-a asigurat pe premierul desemnat de tot sprijinul pentru o tranziție ușoară de […]

Persoanele grav afectate în urma incendiului din 30 octombrie 2015 în Clubul Colectiv care beneficiază de servicii medicale cu internare sau în ambulatoriu vor fi sprijinite financiar și după 1 ianuarie 2017 pentru acoperirea costurilor suplimentare generate de urmarea tratamentelor, potrivit unei Hotărâri adoptate astăzi de Guvern. Aceste ajutoare de urgență se acordă până la […]

Nivelul salariului minim pe economie rămâne deocamdată la 1.250 de lei, urmând ca viitorul Executiv să stabilească noua valoare a acestuia, a anunțat joi purtătorul de cuvânt al actualului Executiv, Liviu Iolu. „Valoarea salariului minim pe economie garantat în plată pentru 2017 va fi stabilită de viitorul Guvern. Actualul Executiv, așa cum a anunțat în […]

Hotelul Triumf a fost trecut de Guvern în administrarea Ministerului Afacerilor Externe (MAE). Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Liviu Iolu, a confirmat, la finalul şedinţei de joi, că Hotelul Triumf a fost trecut din administrarea RAAPPS în administrarea Ministerului Afacerilor Externe. Iolu a precizat că au fost mai multe instituţii care au dorit Hotelul Triumf […]

Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a declarat în deschiderea ședinței Consiliului General al Municipiului București că, deși cutremurul din noaptea de marți spre miercuri nu a făcut victime omenești și nici pagube materiale, este nevoie de o colaborare cu Guvernul pentru deblocarea programului de consolidare a clădirilor înscrise în clasa I de risc seismic. „Ne-am dori […]

”Salutăm decizia, în interes național, a preşedintelui României. Este dreptul constituţional al domniei sale să respingă propunerea şi cu certitudine sunt foarte multe argumente. Noi considerăm că viitorul Guvern al României trebuie ferit de orice fel de vulnerabilități, mai ales într-un context internațional extrem de complicat. România nu trebuie să dea semnale confuze sau contradictorii”, […]

Dacă este să ne luăm după declaraţiile formaţiunilor politice, acestea au milioane de membri. Medici, profesori, ingineri, profesori universitari, actori, studenţi, militari ieşiţi la pensie, muncitori şi şomeri de ambele sexe şi de religii diferite. La vârful partidelor se găsesc, de regulă, foşti sau actuali patroni, directori de instituţii publice, şefi în multinaţionale, parlamentari, secretari […]

Sumele donate pentru achiziţionarea de către stat a sculpturii ”Cuminţenia Pământului” care nu vor fi restituite vor deveni venituri la bugetul de stat, potrivit Hotărârii de Guvern privind stabilirea măsurilor necesare pentru restituirea sumelor încasate în urma subscripţiei naţionale, document pus în dezbatere publică de Ministerul Culturii, potrivit news.ro. ”Sumele donate conform OUG 10/2016, pentru […]

Președintele Camerei Deputaților, liderul PSD Liviu Dragnea, spune că și-ar fi dorit ca România să aibă instalat, cât mai curând, un guvern legitim care să pună în aplicare măsurile cuprinse în programul de guvernare al social-democraților. „Începând din această lună, angajații din Sănătate își vor primi salariile mărite cu 15%; de luna viitoare, cei din […]

Premierul Dacian Cioloş spune că obiectivul său pentru următorii ani, indiferent ce va face în România, este să înlocuiască ”spiritul critic de aşteptare în societate cu un spirit critic de acţiune”, precizând că a remarcat că în ultimii ani ”s-a trezit spiritul acesta critic”. ”Mult mai important pentru ceea ce sunt convins că se va […]

Premierul Dacian Cioloş a declarat joi că Guvernul pe care îl conduce nu „a pierdut miliarde de euro”, aşa cum afirmă preşedintele PSD, Liviu Dragnea, ci a reuşit să aducă în România, anul acesta, 7,23 miliarde de euro de la Comisia Europeană. „Guvernul Cioloş nu ‘a pierdut miliarde de euro’, ci a reuşit anul acesta […]