Funcționăm cu un Guvern expirat

Soarta României nu a stat, începând de anul trecut, din momentul instalării Cabinetului Cioloș, sub auspicii mai bune decât i-au rezervat, anterior, toate celelalte guverne. Bilanțul succeselor Guvernului condus de Dacian Cioloș nu asigură nici el premise mai bune pentru viitorul apropiat, mai ales în condițiile încleștării politice pentru numirea noului premier. Lupta dintre PSD, aliații săi și președintele Iohannis a condus la deprecierea leului în fața valutelor de referință. Mai mult, criza politică pe care o traversăm începând cu momentul validării noului Parlament a lăsat Executivul fără principalele prerogative.

Debutul unor jocuri politice ce se anunță interminabile

Mandatul Cabinetului Cioloș s-a încheiat încă de săptămâna trecută, din momentul în care Camera Deputaţilor şi Senatul au validat mandatele noilor parlamentari. Constituția stipulează clar la Articolul 110 că guvernul îşi exercită mandatul până la data validării alegerilor parlamentare generale. Din cauza jocurilor politice interminabile, s-a mers, tacit, pe prelungirea mandatului Cabinetului Cioloș. Deși mandatul Executivului tehnocrat a expirat pe 21 decembrie, potrivit prevederilor constituționale, acesta poate rămâne în funcție cel mult 45 de zile, respectiv până în data de 3 februarie 2017. Însă prin această prelungire, tehnocrații și-au pierdut deja o parte din prerogativele esențiale. Astfel, Guvernul al cărui mandat a încetat îndeplineşte numai actele necesare pentru administrarea treburilor publice, până la depunerea jurământului de către membrii noului Guvern. Potrivit unor surse din Palatul Victoria, membrii Cabinetului tehnocrat încă vin la lucru, conform programului, și chiar astăzi vor avea o ședință de Guvern. Doar titularii portofoliilor stau cu demisiile pregătite prin sertarele birourilor. Și asta, pentru că majoritatea subordonaților miniștrilor, respectiv eșaloanele doi și trei, au în componență, preponderent, oameni din cabinetul Ponta. Cu toate acestea, deja unii pesediști de frunte contestă formula de compromis privind prelungirea mandatelor tehnocraților, mai ales că, potrivit Constituției, Parlamentul poate oricând retrage încrederea Executivului.

Bilanț cu jumătăți de succes

Mandatul de un an al Guvernului tehnocrat condus de Dacian Cioloş a fost marcat atât de realizări, cât şi de măsuri contestate de partide şi de opinia publică. La capitolul plusuri din portofoliu, tehnocrații își pot trece creșterea transparentizării majorității instituţiilor statului, precum şi reducerea birocraţiei. Toate instituţiile şi companiile statului au fost obligate să publice cheltuielile, veniturile, contractele şi toate procedurile de achiziţii pe site-urile proprii şi pe o platformă dedicată a Guvernului. În plus, au fost redefinite criteriile de selecţie în companiile de stat. De asemenea, Guvernul a reuşit să crească și anumite categorii de salarii. Punctul de pensie a crescut pentru 2016, iar de anul viitor, valoarea acestuia se majorează cu 5,25%. Și rata șomajului a scăzut până la 4,77%, cel mai redus nivel după criza economică. Adică sunt cu 100.000 de români mai puţini în şomaj. Guvernul tehnocrat a mai reuşit să adopte și strategia energetică până în 2030 şi noua schemă de ajutor pentru marii investitori şi pentru IMM-uri. Pe lista eșecurilor figurează gradul scăzut de colectare a banilor la buget. Alte teme principale la care s-au angajat în fața românilor, dar pe care tehnocrații nu au reuşit să le ducă la bun sfârșit, sunt reforma în administraţia publică şi achiziționarea sculpturii Cuminţenia Pământului.

Reforma în administraţie, pe umerii noului guvern

„Cartoful fierbinte“ al reformei administraţiei a fost aruncat, fără menajamente, de la un guvern la altul. Și tehnocrații lasă moștenire rezolvarea acestei probleme guvernului următor. Cabinetul Cioloș a elaborat doar Strategia pentru funcţia publică şi Strategia pentru formarea profesională în administraţie, dar aplicarea va trebui făcută de noul guvern. „Din păcate, administraţia publică este sectorul care s-a reformat cel mai puţin. Trebuie avute în vedere şi calitatea resursei umane, criteriile de performanţă, monitorizarea periodică a actului administrativ“, sublinia consilierul prezidenţial Cosmin Marinescu. Executivul lui Dacian Cioloş și-a justificat această nerealizare invocând lipsa de sprijin politic acordat de Parlament.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Maria Musat 68 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.