Guvernul, după declarațiile lui Liviu Dragnea

Premierul Dacian Cioloş a declarat joi că Guvernul pe care îl conduce nu „a pierdut miliarde de euro”, aşa cum afirmă preşedintele PSD, Liviu Dragnea, ci a reuşit să aducă în România, anul acesta, 7,23 miliarde de euro de la Comisia Europeană.

„Guvernul Cioloş nu ‘a pierdut miliarde de euro’, ci a reuşit anul acesta să aducă în România 7,23 miliarde de euro de la Comisia Europeană, din care aproape 2,5 miliarde aferente perioadei actuale de programare”, a explicat Cioloş, într-o declaraţie transmisă prin intermediul purtătorului de cuvânt al Executivului, Liviu Iolu, potrivit Agerpres.

Reacţia prim-ministrului vine după ce preşedintele PSD a susţinut că „Guvernul Cioloş este un risc de securitate naţională pentru că România a pierdut miliarde de euro”.

Potrivit lui Cioloş, actualul Guvern a crescut rata de absorbţie cu peste 20%. „De la 58% – cât au reuşit toate guvernele precedente începând cu 2007 – la aproape 82% în prezent”, a menţionat Cioloş.

El a completat că investiţiile străine directe aduse în ţară au crescut în 2016 cu peste 10% faţă de anul precedent.

„Guvernul Cioloş a adus în ţară investiţii străine directe în valoare de 3,7 miliarde de euro, cu peste 10% mai mult decât în anul precedent. De asemenea, România are o creştere economică de 5%, cea mai mare din Uniunea Europeană în condiţii de stabilitate macro-economică”, a mai transmis Dacian Cioloş.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Paul Dumitrescu 5138 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.