Taifunul Haiyan care a lovit Filipine în urmă cu o săptămână a făcut 3.621 de morți, a anunțat vineri Consiliul național pentru reducerea și gestionarea catastrofelor naturale. Bilanțul precedent oferit de guvernul de la Manila era de 2.360 de morți, relatează AFP.
După trecerea taifunului, 1.140 persoane sunt date dispărute, a precizat Reynaldo Balido, purtător de cuvânt al acestui organism guvernamental.
ONU a anunțat vineri dimineața că taifunul Haiyan a provocat moartea a cel puțin 4.460 de persoane, o estimare ce a fost contestată imediat de autoritățile de la Manila.
Multe persoane care supraviețuit au fost rănite de resturi purtate de vântul puternic în timpul taifunului, altele, în special copii, suferă de diaree din cauza lipsei de apă potabilă, iar unii adulți bolnavi care depindeau de oxigen sau dializă au murit când aparatura respectivă a fost distrusă sau medicamentele s-au epuizat.