Tânărul mort după intervenția poliției. Camerele agenţilor ar fi fost oprite

Cazul tânărul drogat care a murit pe 18 septembrie după intervenția poliției este departe de a se fi lămurit. Purtătorul de cuvânt al Poliției Capitalei, Crina Eșanu, a vorbit într-o intervenție Tv  însă nu a răspuns punctual la întrebările jurnaliștilor. Nu este clar de ce  nu au fost activate camerele polițiștilor sau de ce acestea au surprins doar imagini cu tânărul încătușat și care ulterior a murit, fiind în comă.

Oamenii legii au folosit sprayul lacrimogen și bastonul „cu respectarea principiului gradualității” și nu l-au lovit cu bastonul în zona capului, a susținut Crina Eșanu.

„În primul rând, vă rog să îmi permiteți să transmit condoleanțe familiei îndoliate și, în al doilea rând, vă mulțumesc pentru posibilitatea de a explica public toate aspectele legate de acest caz. Este important și aș preciza faptul că Poliția Capitalei a dat dovadă de transparență instituțională și vă reamintesc faptul că am remis un comunicat de presă chiar în ziua evenimentului”, a declarat reprezentanta Poliției Capitalei.

„La acel moment, am comunicat public faptul că ancheta a fost preluată în instrumentare proprie de către un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5, iar ulterior, în funcție de dinamica situației, cazul a fost preluat în anchetă proprie de către Parchetul de pe lângă Tribunalul București împreună cu Serviciul Omoruri din cadrul Poliției Capitalei”, a continuat Crina Eșanu.

Astăzi, Parchetul de pe lângă Tribunalul București a transmis un comunicat de presă cu situația de fapt din cazul despre care discutăm. Colegii mei au folosit mijloacele din dotare, respectiv spray iritant lacrimogen și baston, și aici este foarte important de precizat că polițiștii au folosit aceste mijloace cu respectarea principiului gradualității”, a adăugat ea.

Precizez foarte clar faptul că polițiștii nu au lovit bărbatul în zona capului cu mijloacele din dotare, respectiv cu bastonul, și aici aș aminti, așa cum ați spus și dumneavoastră, că astăzi a fost efectuată autopsia bărbatului, iar în urma raportului preliminar emis de către Institutul Național de Medicină Legală a rezultat faptul că leziunile traumatice s-au putut produce prin lovire de un corp, de un plan dur. Așadar, așa cum ați putut observa și în imaginile difuzate în spațiul public, bărbatul avea un comportament haotic, violent și se lovea de mașini, se arunca la propriu pe asfalt, provocându-și astfel leziuni”, a mai spus a Eșanu.

Sursele Antena 3 CNN au declarat că cei cinci agenți care au intervenit în cazul lui Eduard Giosu aveau, toți, camerele oprite, iar anumite imagini de pe camerele de supraveghere din zonă au fost șterse, după ce au fost predate Poliției.

Singurele imagini care au apărut în spațiul public, până în acest moment, nu surprind momentul intervenției polițiștilor. Totodată, în comunicatele oficiale inițiale ale Poliției, nu se menționa că polițiștii ar fi făcut uz de forță în încercarea de a-l imobiliza pe tânăr.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

17 Comentarii

  1. Mafia din Politie a sters inregitrarile. Astia trebuie dati afara din Politie!

  2. Vecinii au chemat politia. De ce?
    Iubita de ce l-a lasat sa ajunga in halul acela?
    Parintii de ce l-au lasat sa ajunga in halul acela?
    Problema este cine putea sa-l linisteasca, politia cu sprayul si bastoanele sau un doctor?
    Conform ministrului Gorghiu sunt milioane de tineri care se drogheaza si care este posibil sa aibe un comportament similar, sa faca rau de la distrugerea masinilor pana la crime si, prin urmare, trebuiesc protocoale clare de interventie.
    In aceste cazuri, politistul sunat de tatal inconstient sa nu-i sanctioneze odrasla, politistul sa-i spuna parintelui inconstient, spre binele tuturor, aplicam legea. Poate inteleg si ei ca nu incap negocieri.

  3. Am văzut inregistrările cu acest drogat (nu folosesc termeni ca cetăţean, tânăr, bătrân, etc în trei cazuri: CRIMINALUL ESTE CRIMINAL, PEDOFILUL ESTE PEDOFIL şi DROGATUL ESTE DROGAT!). Am ascultat şi declaraţiile tatălui acestui drogat. Am o întrebare pentru tatăl drogatului:
    BĂ ANIMALULE, BĂ NENOROCITULE, BĂ JANGHINĂ ORDINARĂ, DE CE ŢI-AI LĂSAT COPILUL SĂ AJUNGĂ ÎN ACEASTĂ SITUAŢIE? ÎN LOC SĂ TE ASCUNZI SUB PĂMÂNT DE RUŞINE TU FACI DECLARAŢII PE LA TELEVIZIUNI, BOAITĂ NEMERNICĂ?

  4. Cei doi tzapinari Vela si Bode adusi de Iohanis din padure in Bucuresti si numiti ministri in guvernele MELE au reusit performanta de a readuce statutul de asa zis politist la cel de militian din anii ’50. Doar unul pe mintea si pregatirea celor doi putea sa-i gasesca pe cei doi neispraviti si sa-i faca ministri. Este de noapte mintii.

  5. Politistii l-au batut pina l-au omorit !

    Din pacate nu vor pati absolut nimic.
    Avem precedent.
    Isi mai aminteste cineva de un biet om in virsta caruia un tinar politist, dupa ce l-a trintit la pamint, i-a pus genunchiul pe git si l-a tinut asa pina l-a ucis prin sufocare, asa cum a invatat la scoala de politie !
    A patit ceva ? Nu !
    Isi mai aminteste cineva de tinara jandarmerita care , dupa ce colegii ei au imobilizat un om si l-au incatusat culcat la pamint, stare in care el nu mai reprezenta absolut nici un pericol, i-a golit un spray cu piper in caile respiratorii ucigindu-l pe loc.
    A patit ceva ? Nu !
    Concluzia : poti sa omori daca esti imbracat in uniforma Statului Roman ca nu patesti nimic.
    Asta e sistemul.

  6. A fost lasat sa iasa din casa? Numai ca morala ultimilor ani ne arata ca exista violenta legala, in urma careia unul dispare cu sase gloante in el, altul este trantit mortal ca sta linistit la o masa pe o terasa, cand femeia localului vrea sa scape de el si legal este ucis pt ca asa vrea muschii ”organului”. Mii de romani au fost maltratati/incatusati mai rau decat niste criminali ca nu au purtat masca. Noroc ca romanii sunt pasnici, le-a ramas doar speranta ca intr-o zi Dumnezeu ii va vedea…ma indoiesc pt ca tot poporul are o vorba ”fierul rau nu piere”…PS S-ar putea sa fie o explicatie de ce a iesit si a facut miscare. S-ar putea sa nu fi fost decat baut si a crezut ca daca se misca va elimina mai repede alcoolul, numai ca solutia era sa se culce si ficatul sa proceseze toxinele. Asa s-a epuizat si i-a ajutat pe politisti sa-l ”ajute”, poate si revoltati ca i-a deranjat de la sectie. Au avut prilejul sa arate cat de inumani. S-au speriat sau s-au distrat comentand cum l-au lovit peste picioare cum l-au speriat, pt ca sigur a rationat ca daca-l incatuseaza nu mai ajunge la interviu. Nu era atat de ”neclar” cum arata altfel nu ar fi fugit de agresori. Insa nici daca statea nu-i sigur ca nu-l loveau peste picioare ca sa se distreze. Care este domnul De ce diferenta dintre o stare euforica si una Psi alterata? Este politistul medic? Poate diagnostica o paranoia sau o betie? De ce nu-s chemati specialistii? Sau este placut sa simti ca ai putere?

  7. Pe un interlop nu pun bulanul sa-l bată,pe un rrom care deranjeaza ordine apublică,care scuipă semințe pe jos, etc, nu se dau viteji, dar pe un inconstient drogat pun imediat. Ce țară jalnică.

  8. alta actiune concertata de abatere a atentiei oamenilor, pe emotie publica. exista legi, nu sunt aplicate. intre timp adevarul este ascus sub presul spalarii creierilor. de cate ori vad un subiect intins precum pelteaua, in timp ce romanii sunt saraciti de tradatori si ucisi de criminali, imi dau seama ca este un scop. o manipulare. GANDITI CU MINTILE VOASTRE, MAH!

  9. Dementul se dadea cu capul de capotele masinilor, se vede foarte clar in filmari la fel ca postacul”Vlad Tepes”Unii mai si mor din lovituri cu capul,fraiere,noroc ca nu toti sunt anormali ca tine..Umbli doar in chiloti pe strada ,sau ii mai si parchezi, kopeikarule.

  10. Copiii dar si unii parinti ar trebui sa vada imaginile cu efectul drogurilor; pe unii i-ar impresiona asa incat nu se vor apropia de ele. Au fost imaginile cu drogatii aceia care se laudau cu averile parintilor dar nu erau de acelas impact, dimpotriva.
    Si tinerii si parintii lor, trebuie sa constientizeze efectul drogurilor asupra mintii.

    Cat ii priveste pe politisti, nu sunt numai organe, nu sunt doar „garcea”, ar trebui sa le fie stimulat si creierul.

  11. Dupa fenta lasata de ,,autoritati” se duc pelicanii frustrati si imbecilizati de propaganda. mac mac mac in timp de drepturile si libertatile noastre dispar pe camerele inchise convenabil inainte de omor.

  12. „Se vede foarte clar în filmări?” În care, măi, minte de găină, în care filmări se vede cauza morții? În alea dispărute? Nu m-am drogat în viața mea și îi detest pe drogangii, dar asta nu înseamnă că milițienii trebuie să se pună cu planul pe ei până îi omoară.

  13. Vrea sa scoata bani pe spatele politistilor.
    Sincer eu nu-mi explic cum drogatul a mai fost capabil sa stea in picioare dupa ce s-a dat cu capul in aripa masinii. Un om normal ar fi cazut imediat jos.
    Daca ar mai fi trait in continuare, specimenul ar fi ajuns la crime ca sa faca rost de bani. Primii macelariti ar fi fost parintii……[Rumburak]

  14. [Rumburak] Trebuie ca iei droguri mai bune decat ala mort, la ce fantezii criminale ai. Nu spun ca nu sunt posibile, dar siguranta cu care specuklezi denota o prostie crasa si rea intentie. Probabil un ipocrit cu alte adictii, care isi refuleaza impotenta sociala si frustrarile atavice prin aceste atitudini sociopatice.

  15. Stirea de fapt ar fi trebuit sa fie „politisti omoara in bataie persoana bolnava”. Dar deh, romanii tolereaza hotii, coruptii, criminalii, dar sunt extrem de radicali cand vine vorba de.oameni cu probleme de sanatate mentala. De ce nu l-au ajutat, de ce nu au chemat medicii? Nu facea rau nimanui decat siesi. Tragedia intolerantei si lipsei de educatie.

  16. pe de o parte vreti sa nu mai fie drogati pe strada
    pe de alta parte vreti sa fie politia mai dura
    dar in acelasi timp vreti sa nu intervina decat cu flori

    bre va hotarati de fapt ce vreti?!
    gata credem tatal si presa ca politia l-a omorat… pentru ca adevarul e ca tatal unui drogat care a mintit cu nerusinare la TV („nu se mai droga de 2 luni”) si presa care minte de rupe sunt al dracu de credibili!

    adevaru e ca se dadea cu capul de masini, e clar ca a murit din cauza politiei… logic, nu?! incercati sa va mai potoliti ura patologica fata de politie si sa ganditi, macar asa ocazional, ca poate daca ati face-o n-am mai fi condusi de hoti de 30+ ani…

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.