„Pompierii” antisemitismului au, la noi, obiceiul de a anunța mari incendii care nu sunt decât focuri de paie. În cel mai recent context de acest fel, Victor Ciutacu, născut din fiică de rabin, consideră o „tâmpenie grandioasă” propunerea unui liberal de a scoate AUR în afara legii pentru că ar fi minimalizat Holocaustul într-un comunicat despre problemele învățământului românesc.
Ce s-a întâmplat? Ministerul Educației a aprobat, alături de manualele clasice de istorie, un nou manual, „Istoria evreilor. Holocaustul”, și opțiunea facultativă a elevilor pentru această „disciplină”. AUR a ținut să protesteze cu acest prilej și a emis un comunicat care conține un grav neadevăr, anume că tema Holocaustului ar fi una minoră. Dar nu tema Holocaustului e în focusul preocupărilor AUR, ci rostul unui manual special de istorie consacrat acestei teme. AUR consideră că locul firesc al temei ar fi în manualele obișnuite de istorie, nu într-un manual special. Dar comunicatul AUR a fost prost redactat și lasă impresia că focalizează asupra temei Holocaustului.
Cele de mai sus sunt paiele. Dacă vrei să faci din aceste paie un foc periculos, ar fi ca și cum ai vrea să faci din țânțar armăsar. Ciutacu spune că au obiceiul acesta mulți oportuniști care își imaginează că fac un serviciu legitim evreilor dacă umflă țânțari cu pompa.
E limpede ca lumina zilei, pe de altă parte, că dacă nu ramurile cunoașterii, ci temele ar fi devenit discipline școlare și manuale, ne-am afla azi într-o stare de mare confuzie mentală: nu am putea intui dacă există ori nu există un copac numit cunoaștere. Cei de la AUR doar așa au dreptate în comunicatul lor: dacă vizează un asemenea semnal de alarmă. Să nu lăsăm școala pe seama tendințelor de a ignora acest copac pentru a satisface interese care nu reprezintă noi ramuri ale copacului.
Temele majore au fost mereu obiectul preocupărilor celor deja formați. Ele nu pot fi mijloace școlare menite să ne formeze.
Cei de la AUR au a-și prezenta scuzele de rigoare pentru modul confuz în care au lăsat să fie amestecate focusuri diferite într-un comunicat politic, dar ceea ce merită o reală dezbatere nu e gafa lor de comunicare, ci poziția noastră față de un învățământ care face pași într-o direcție ce servește interese din domeniul ideologico-politic, iar nu exigențele legitime ale cunoașterii suprapolitice.
Acest fel de a pune problema școlii nu putea rămâne curat într-un comunicat el însuși politic. Calea ce ar trebui urmată în astfel de împrejurări are a fi organizarea unor dezbateri (simpozioane) în care vocile politicului să fie cât mai discrete. De ce, altminteri, ar fi valid principiul potrivit căruia este interzisă propaganda politică în școli? La fel de interzisă ar trebui să fie și propaganda despre conținuturile predate în școli.
Ce avem în acuzația că AUR ar minimaliza Holocaustul? Răspuns: parabola shakespeariană despre acela care arată Luna cu degetul și acela care se uită doar la deget. Nou în parabolă este că acela care se uită la deget crede că vede acolo o zvastică. Dramatic este că pe deget chiar e tatuată una.
B/”Domnia evreiască asupra securității poloneze a luat sfîrșit în anul 1953 cînd, după moartea lui Stalin și arestarea lui Beria, Josef Swiatlo (1915-1994 ns. Izaak Fleischfarb), supranumit “Măcelarul”, directorul adjunct al Departamentului 10 (adjunctul lui Fejgin), a fugit în SUA (țara „democrației și libertății” l-a primit cu brațele deschise pe “Măcelar”, cum a făcut în timp cu mulți torționari bolșevici, iar Swiatlo a început să lucreze pentru CIA și oficina de presă a acesteia, radio Europa Liberă). După dezertarea lui Swiatlo, conducerea evreiască a securității poloneze a fost decapitată. Arestați în anul 1956, în anul următor Romkovski și Rozanski au fost condamnați fiecare la cîte 15 ani de închisoare iar Fejgin la 12 ani închisoare pentru torturarea deținuților politici și falsificarea acuzațiilor aduse acestora.”
A/”Represiunea de tip bolșevic nu a fost organizată și condusă de evrei numai în URSS și România. Un alt exemplu elocvent este Polonia, imediat dupa cel de al doilea război mondial. Evreul Jakub Berman (1901-1984) a fost considerat ca fiind între anii 1944-1953 mîna dreaptă a lui I. V. Stalin în Polonia; membru între 1944-1956 al Biroului Politic al Partidului Unit Muncitoresc din Polonia, a fost însărcinat cu conducerea securității poloneze (Urzad Bezpieczenstwa). Pînă în anul 1953, conducerea instituției s-a aflat în mîna evreilor: Roman Romkowski (1907-1965, ns. Natan Grunspau-Kikiel) a fost ministru adjunct al securității; Anatol Fejgin (1909-2002) a fost șeful Departamentului 10 (Biroul Special), care se ocupa de represiunea împotriva anticomuniștilor; Julia Brystiger (1902-1975, ns. Prajs) a fost șefa Departamentului 5 (persecuția liderilor religioși); Leon Rubinstein a fost șeful Departamentului 2 (tehnică operativă și interceptări); Szymon Ela Tenenbaum a fost șefa Biroului Buget-finanțe; Zygmunt Okret (ns. Izrael Nachemiasz) a fost șeful Biroului B (Arhivele Centrale), etc. Evreii Berman, Fejgin și Josef Rozanski (1907-1981, ns. Josek Goldberg, fost NKDV-ist devenit după război anchetator în securitatea poloneză) reprezintă simbolurile teroarei comuniste din Polonia postbelică.