Comandantul NATO în Europa nu vede un atac rus la orizont
”Am analizat foarte atent informațiile serviciilor de informații”, a spus Comandantul Suprem al Forțelor Aliate din Europa (SACEUR), în cadrul unei dezbateri la Salonul Aeronautic ILA Berlin, potrivit Financial Times. ”Rusia nu urmărește declanșarea unui conflict. Ei înțeleg conceptul de «alianță defensivă» și înțeleg că noi avem o serie de avantaje asimetrice”, a spus generalul Alexis Grynkewich.
Generalul american a mai declarat că ”misiunea” sa este să se asigure că ”Rusia înțelege că, dacă ar încerca ceva împotriva statelor baltice, nu va reuși. Iar pentru că știe că nu va reuși, nu își va asuma un asemenea risc”. A adăugat: ”Când oamenii mă întreabă dacă sunteți pregătiți să luptați chiar în această noapte, răspunsul este: absolut”. Rolul său este să se asigure că Rusia înțelege că orice tentativă împotriva țărilor baltice este sortită eșecului. ”Tocmai pentru că știe că nu poate reuși, nu va risca să încerce”, a explicat el.
SUA retrag echipamente militare din Europa
Declarațiile sale apar în contextul în care SUA plănuiesc să reducă nivelul de capabilități militare pe care îl pun la dispoziția Modelului de Forțe al NATO – rezerva de trupe și echipamente a alianței care poate fi mobilizată în 10, 30 sau 180 de zile pentru a răspunde unei situații de criză. Retragerile de trupe pot fi tactici de negociere ale președintelui Donald Trump, dar retragerea avioanelor de luptă sau a forțelor navale sugerează o schimbare reală de priorități către emisfera vestică sau Indo-Pacific. SUA au anunțat că vor retrage 5.000 de soldați din Germania. ”Este vorba despre anumite capabilități aeriene și navale de care Statele Unite au nevoie în cazul apariției unei crize în regiunea Pacificului”, a spus Grynkewich pe 11 iunie, confirmând pentru prima dată aceste reduceri de forțe.”
Putin: ideea războiului cu NATO, un nonsens și o provocare
Aceste mișcări în cadrul NATO nu au trecut neobservate la Kremlin. Pe 4 iunie, într-o conferință de presă, ziariștii l-au întrebat pe președintele Vladimir Putin despre speculațiile privind un atac rus asupra unei țări NATO. Contextul ar fi favorabil, după cum arată mulți dintre liderii aripii radicale din Rusia: SUA retrag trupe și echipamente din Europa și nu plănuiesc să desfășoare aici rachete cu raza medie de acțiune.
Răspunsul lui Putin: asemenea speculații nu sunt doar o prostie, ci și o provocare. ”De ce ar ataca Rusia Europa sau de ce ar intra în război cu NATO? Ce ar avea de câștigat? După cum am mai spus, aceste afirmații nu sunt doar nefondate. În opinia mea, ele fac parte dintr-o provocare deliberată menită să creeze impresia unei amenințări inexistente. Scopul este să convingă populațiile occidentale să accepte majorarea cheltuielilor militare și, într-o primă etapă, să finanțeze regimul instalat la Kiev. Aceasta este, cred, explicația reală. Nu este doar propagare de nonsensuri, ci o provocare calculată.
Ceea ce mă uimește este faptul că există oameni în Europa care par să creadă această narațiune. Mi se pare incredibil. Întreaga idee este absurdă. Ar fi chiar amuzantă, dacă nu ar fi atât de tristă”.
Care Putin este cel ”real”?
Nu este doar răspunsul lui Putin la o întrebare punctuală. Este și o reacție a la un val de speculații despre un atac rus asupra NATO care durează de patru ani și s-a amplificat în ultima luna. Aceste scenarii sunt alimentate acum de personalități din Rusia – precum Serghei Karaganov, care vorbeste chiar despre o primă lovitură nucleara asupra unui stat NATO. A vorbit despre asta și ambasadorul Rusiei la OSCE, Dmitri Polyansky. Oare Putin le transmite inclusiv diplomaților săi și fostului consilier Karaganov că vorbesc ”prostii”?
Declarațiile lui Vladimir Putin pot fi lesne considerate expresia cameleonismului regimului pe care îl conduce. Rusia este considerată o potemkiniadă. Condițiile de trai, dezvoltarea economică sunt mult reduse în marea Rusie față de prosperitatea din marile orașe. Inclusiv în acele oaze, războiul a adus inflație și autoritarismul regimului crește zi de zi.
O Rusie pentru dreapta, altă Rusie pentru stânga
”Kremlinul profită de propria sa ambiguitate, adaptându-și discursul astfel încât să fie atractiv atât pentru figuri de dreapta din Europa, cât și pentru paleo-stângiști care, în mod curios, continuă să considere această societate neoliberală – unde sindicatele au puțină putere, iar fiscalitatea este redusă – drept un fel de continuator ideologic al Uniunii Sovietice. În Nordul Global, Rusia poate invoca – cel puțin înaintea invadării Ucrainei albe și crestine – ideea unui front comun împotriva islamului și a migrației, în timp ce în Sudul Global se prezintă ca o forță antiimperialistă care se opune hegemoniei SUA”, scrie Marc Galeotti, pentru The Spectator.
Cine este cameleonul?
Dacă Putin nu este un cameleon, atunci ar trebui să fie șeful Statului Major al Armatei Franceze, generalul Fabien Mandon. La finalul anului trecut, generalul francez a declarat că Franța va fi în pericol dacă nu este pregătită să accepte să-și piardă copiii pe front. Când, la Kremlin, Putin declara că speculațiile despre un atac rus asupra Europei sunt ”prostii” menite să alimenteze înarmarea, premierul britanic Keir Starmer declara: ”Evaluarea serviciilor noastre de informații și a evaluărilor altor țări din NATO este că din 2020, Rusia ar putea ataca NATO. Deci puteți vedea prioritatea pe care le acordăm acestui lucru în prezent”. Declarația a fost făcută în timpul unei vizite la un producător de drone din Anglia.
Or, la finalul anului trecut, șeful Statului Major al Armatei Britanice spunea că probabilitatea unui atac rus asupra NATO este de 5%. Acum, comandantul NATO din Europa spune că informațiile serviciilor sale arata ca Rusia nu pregătește vreun ataca asupra aliaților europeni. Este cameleon generalul american sau aliatul său din Franța? Sau premierul Starmer?
O putere în colaps sau o amenințare existențială?
La începutul acestui an, Centrul pentru Studii Strategice și Internaționale publica un raport care arăta că Armata Rusiei a suferit pierderi masive și uzură structurală, că nu mai are suflu pe frontul din Ucraina. La începutul lunii iunie, Die Welt cita un studiu al Institutului Kiel pentru Economie Mondială care arăta că economia rusa și-a atins limitele și că intră în ”faza terminală”. Nu mai are acces la forță de muncă, la tehnologie, la capacitate de producție, depinde periculos de China și este lovită decisiv de sancțiunile Vestului. Este ecoul peste ani al caracterizării făcute Rusiei de senatorul John McCain: ”o benzinărie care se consideră o țară”. Pe de altă parte, aceleași institute și aceiași politicieni prezintă Rusia ca pe o amenințare existențială și iminentă la adresa a ceea ce tot ei spun că este cea mai puternică alianță din istorie – NATO.
Rusia, un test al testelor de cerneală pentru occidentali
Rusia este complexă. La fel și Vestul. Disparitățile dintre regiuni, dintre orașe și în interiorul marilor orașe sunt deseori similare cu cele din Occident. Inflația este mult mai mare, datorită războiului, însă datoria statului este de doar 20% din PIB, de cinci ori mai mică decât în Marea Britanie și de aproape șase ori mai mică decât în Franța. Este o țară conservatoare, însă rata divorțurilor este mai mare decât în Europa de Vest. Complexitatea Rusiei nu este înțeleasă în Vest. Kremlinologia aproape a disparut din cancelariile și serviciile secrete. Strategii Războiului Rece dispar biologic și sunt ostracizați pe motive de ”pro-rusism”, la fel ca și adepții realismului în relațiile internaționale.
De aceea, Rusia oferă cu generozitate argumente atât extremiștilor pro-ruși din Occident, cât și ațâțătorilor la conflict cu Rusia din același Occident. ”Rusia a devenit un soi de test al petelor de cerneală. Ceea ce vezi spune multe despre cine ești și despre ce te aștepți să găsești acolo”. Tucker Carlson, extremistul britanic Tommy Robinson, Diana Șoșoacă au făcut acest test la Moscova și Sankt Petersburg. Pe de altă parte, ”cei care vor să vadă în Rusia un soi de Sparta neofascistă și imperială în care ”orcii” spălați pe creier urlă pentru genocid”, după cum scrie Galeotti, nici măcar nu trebuie să ajungă în Rusia. Pot găsi ce caută în emisiuni șocante, la bloggerii de război dezechilibrați și analiștii ruși lipsiți de principii. Iar, dacă nu cunosc limba Rusiei, pot citi presa occidentală.
Rusia=junk.Nu eu afirm asta.Ci lumea civilizată!
Putin reface impartirea alcoolica a URSS (Yeltsin), in Ukraina. In rest, povesti de .rostit .rostii !