Țara în care niciun demnitar nu e mai presus de lege

Procurorul general al ţării, Avichai Mandelblit (foto dreapta), a fost numir de actualul premier Netanyahu. Foto EPA/ABIR SULTAN

După aproape doi ani de anchete și audierea în șapte rânduri a premierului Benjamin Netanyahu, poliția israeliană a publicat concluziile în ce privește cele două anchete care îl au în centrul atenției pe șeful Guvernului, preconizând „inculparea sa pentru corupție, fraudă și abuz de încredere“.

Acuzația este pe cât de documentată, pe atât de severă: pentru anchetatori, el a acționat „împotriva interesului public“, acceptând  „mită“, arată ziarul parizian „Liberation“. Potrivit AFP, Reuters și ziarului amintit, „poliția a precizat că a obținut suficiente probe pentru inculparea sa în două dosare.“

„Afacerea țigărilor și șampaniei roze“

În cazul primului, „Dosarul 1000“, numit de presa locală „afacerea țigărilor și șampaniei roze“, premierul, soția lui  Sara și fiul lor Yair ar fi primit cadouri scumpe (călătorii în străinătate, bijuterii și chiar locuri la un concert al celebrei interprete Mariah Carey) din partea a doi miliardari- magnatul de la Hollywood Arnon Milchan și australianul James Packer- în schimbul unor servicii politice. Cotidianul citat mai adaugă că Milchan, cetățean israelian, ar fi obținut grație lui Netanyahu o nouă viză pe 10 ani pe care SUA i-o refuzau, după ce „omul de afaceri s-ar fi dovedit  a fi un fost spion al Mossad“.

Producător, între altele, al filmelor „Pretty Woman“ și „Fight Club“, ar fi beneficiat astfel de crearea unei generoase nișe fiscale pentru expatriați ce se reinstalează în Israel și de sprijin în mai multe dosare industriale. Presa scrie că familia sa nu neagă că ar fi primit cadourile,  țigări de lux, sticle de șampanie și bijuterii în valoare de un milion de șekeli (circa 230.000 de euro), totul în decurs de de zece ani, dar susține că era vorba de „dovezi de prietenie între apropiați“.

„Dosarul 2000“

În cazul celei de a doua afaceri, „Dosarul 2000“, Netanyahu este suspectat că ar fi încercat să încheie un acord cu Arnon Mozes, proprietarul marelui ziar Yediot Aharonot (cel mai popular cotidian din țară, multă vreme lider al presei israeliene), ca acesta să-l trateze favorabil. În schimb, „Bibi“ Netanyahu s-ar fi angajat să facă astfel încât principalul concurent al ziarului Israel Hayom, finanțat de americanul Sheldon Adelson (un mare donator de fonduri pentru campaniile lui Trump și Netanyahu), să aibă o circulație restrânsă. Culmea ironiei, din toată presa israeliană Yediot Aharonot este azi cel mai ostil premierului în funcție.

Potrivit legii, decizia de a da curs recomandării poliției revine procurorului general al țării, Avichai Mandelblit, cosilier juridic al guvernului, care uneori s-a opus cabinetului. El nu este legat în mod expres de recomandările poliției și, după cum arată experiența, o atare decizie ar putea fi luată în câteva luni.

Până atunci notăm că „Bibi“ a declarat în câteva rânduri că nu va demisiona, iar șefii partidelor coaliției guvernamentale pe care o conduce, cea mai de dreapta din istoria țării, îl susțin astfel încât el ar putea depăși recordul lui David Ben Gurion, unul dintre părinții fondatori ai statului Israel, în fruntea guvernului. Evident, nu același lucru îl face opoziția, care i-a cerut demisia imediată, reamintindu-i declarația făcută de el în 2008, când predecesorul lui, Ehud Olmert, era suspectat de corupție: „Un prim-ministru băgat până în gât în anchete ale poliției nu mai poate lua decizii cruciale pentru țară.“ Acum, pe lângă Netanyahu, poliția mai recomandă în mod logic și inculparea celor doi bogătași, Milchan și Mozes. Dar în dosar apare în mod ciudat și numele liderului centrist Yair Lapid. Fost ministru al Finanțelor, el este azi unul dintre martorii-cheie ai poliției.

De cine îi este frică

Un alt fapt evidențiat de presa internațională este acela că Roni Alsheikh (foto), omul care îl face pe Netanyahu să tremure, a fost numit șef al poliției chiar de premierul în funcție. Acesta condusese și înainte brigada Lahav 433, autoritățile nutrind  speranța că ea își va relaxa investigațiile în cazul oamenilor politici. Or comandantul a făcut exact invers, cerându-i să-și dubleze eforturile. Rezultatul îl evidențiază săptămânalul francez „Le Point“, care scrie că deputatul partidului Likud, David Bitan, șeful coaliției parlamentare, despre care se credea că e de neatins, suspectat azi de corupție în forme agravate, a trebuit să demisioneze.

Același Alsheikh recomandă acum inculparea lui „Bibi“, iar presa scrie că pentru partidul Likud este un adevărat blestem să vadă cum cei pe care i-a instalat în posturi de mare răspundere și pe care-i credea devotați lui nu fac azi niciun cadou celor care i-au numit. Unul dintre ei este și Roni Alsheikh. Iar nuanța respectivă trebuie subliniată cu  deosebire!

Cum spuneam, va trece destul timp până când procurorul general  al țării, Avichai Mandelblit, 54 de ani, va lua o decizie. Și el a fost numit tot de Netanyahu, având un CV ireproșabil. Cu studii juridice, a condus în 2009 justiția militară cu gradul de general. În 2003 a devenit secretar al guvernului. Ulterior, fiind convins de loialitatea lui, „Bibi“ l-a desemnat procuror general.

Reputat pentru acribia cu care examinează fiecare capitol dintr-un dosar, a declarat în numeroase rânduri: „Un act de acuzare contra premierului respins de Curtea Supremă ar fi o lovitură de grație pentru serviciul procurorului statului“. Așadar, pentru examinarea concluziilor raportului poliției, Mandelblit va avea nevoie de câteva luni, dar presa  notează că acesta „cunoaște perfect toate detaliile afacerii, dat fiind că este cel care a supervizat anchetele de la A la Z.“

Până atunci trebuie notat că, așa cum subliniază presa internațională, „Israelul este o țară care nu ezită să trimită după gratii cei mai înalți demnitari ai săi“, amintind cazurile președintelui Moshe Katsav, al premierului Ehud Olmert, ale miniștrilor Avraham Hirschson și Haim Ramon, cât și faptul că un alt președinte al Israelului, Ezer Weizman, unul dintre eroii acestei țări, a fost silit să demisioneze din cauza unei afaceri de corupție.

Cu alte cuvinte, în Israel nimeni nu este mai presus de lege, indiferent de funcția ce o deține în stat, iar în acest fapt rezidă unul dintre pilonii țării, care are un statut special, dat fiind că, de la proclamarea sa, în mai 1948, se află în stare de război.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Dumitru Constantin 677 Articole
Author

10 Comentarii

  1. Și la noi dar alesul cine-i va fi inculpat și cine nu se face precum la precum la grămada de cireșe stropite. Și de o vreme comanda vine de afară. Întâi fata lui tata primar general al capitalei a luat salar multe, multe luni de la cel care câștigat licitația pentru iluminatul capitalei. Fratele procurorarei general al României a fost cocoloșit într-un proces de procurorul care i-a luat locul și este actualul procuror general ocrotind pe vechea lui șefă. O judecătoare care la salvat pe vechiul președinte a ajuns președinta ÎCCJ instanța care judecă demnitarii, având ocazia să-l albească într-o speța pe actualul președinte care când trebuia pensionată a cadorisit-o cu 9 ani judecător CCR Și putem continua cu exemple încă mult și rău.

    • Pt.Nevotantul. Din pacate in ultimul secol, datorita ctitoririi REGATULUI ROMANIA MARE, EVERESTUL NOSTRU CA TARA SI NATIE, SUB SCEPTRUL M.S.REGELE FERDINAND I, s-au inventat ticalosii la adresa ROMANIEI, adica:1940- Dictatul de la Viena-rapt teritorial, 30.dec.1947-alungarea NORMALITATII din tara adica:DEMOCRATIE, CAPITALISM, MONARHIE, dec.’89- lovitura de stat, in toate episoadele de ticalosii amintite fosta URSS este in regia lor, iar simpaticii ” colegii americani ” nu au avut nimic impotriva ! Este un jaf, fata de resursele solului si subsolului, in dispret pentru mediu, in tara ROMANIA de 29 de ani de democratie originala in sos slinos de capitalism de cumetrie, a celor care se amesteca copios si abundent in trebile noastre interne: RUSII, AMERICANII, EVREII, FRANCEZII, ENGLEZII, GERMANII, care cred ca este o premiera mondiala deoarece tara noastra este membra: N.A.T.O., U.E., in Parteneriat Strategic cu SUA ! Azi Sefa DNA este cea care prin JUSTITIE insceneaza dosare politice si cei care se amesteca in trebile noastre interne ii santajeaza pe cei care decid ceva in tara ROMANIA, indiferent carei aglomerari politice apartin, este medaliata de americani si francezi, iar daca Ministrul Justitiei domnul Tudorel Toader, exponent al Guvernului Puterii PSD-ALDE, incearca sa propuna argumentat demiterea respectivei Sefe a DNA-ului de catre PRESEDINTELE ROMANIEI este mare deranj, cozile de topor autohtone, securisti de dreapta aflati in slujba sotului doamnei Carmen, sunt in stare de o noua lovitura de stat, iar ambasadorul SUA la Bucuresti ii viziteaza pe exponentii actualei Puteri PSD-ALDE sa o sustina pe medaliata de catre ei Sefa DNA din tara ROMANIA ! Suntem o tara calarita de interesele in principal americane si ruseti in zona asta de Lume cam prost facuta, suntem agresati in propria tara, putem din pacate sa fim faramati ca stat national unitar de dusmanii nostrii, nu putini ! Sanatate si virtute !

  2. „Statul paralel” din Israel, ma astept ca Dragnea si Tariceanu sa-i ia Apararea lui Netanyahu!!!

    • Un exercitiu pt. d-na Dancila: va rog sunati la ambasada Israelului si intrebati daca stirea este adevarata si cine e statul paralel in Israel.
      Mai sunati si la alte ambasade si daca nu v-ati convins sunati-l pe d-ul Dragnea.
      PS O vedeti pe d-na Dan in stare sa-i faca dosar d-lui Dragnea?
      PS Ce de D-uri: Dancila, Dan, Dragnea.

  3. Dragnea a fost de atatea ori in Israel si cognito si incognito, a primit si Busola Ierusalimului de la evreii rusi, si la ce ia folosit?Nu a invatat nimic, decat sa ne bage pe gat Legea Mucles, daca mai tineti minte!Cu alte cuvinte, ar trebui sa invete ca nimeni nu este mai presus de lege, indiferent de funcția ce o deține în stat, iar în acest fapt rezidă unul dintre pilonii oricarei țări,pentru ca este Izvorul Dreptului!Altfel,incalcat acest principiu,orice tara poate fi contestata, ca o adunatura de borfasi!

    • Un exercitiu pt. d-na Dancila: va rog sunati la ambasada Israelului si intrebati daca stirea este adevarata si cine e statul paralel in Israel.
      Mai sunati si la alte ambasade si daca nu v-ati convins sunati-l pe d-ul Dragnea.
      PS O vedeti pe d-na Dan in stare sa-i faca dosar d-lui Dragnea?
      PS Ce de D-uri: Dancila, Dan, Dragnea.

  4. Israel este o tara serioasa! noi nu am tras nici un glont in apararea tarii in anii 40, cauza fiind coruptia care a lasat armata fara fonduri! in actuala situatie eu nu cred doamna Kovesi este corupta, a facut doua erori, prima ca nu i-a suspendat imediat pe procurorii de la Ploiesti si sa demareze repede o ancheta interna iar a doua ca prea s-a apropiat de politicieni! trebuia sa fie discreta, sa nu participe la nici o agapa,sa nu se amestece in lumi in care nu avea ce cauta! Aceste doua erori s-ar putea sa o coste! pesemne ca i-a placut sa vada ca e bagata in seama si atunci vorbim de lipsa ei de smerenie, in raport cu functia pe care o detine!

  5. E interesant ca in Israel politia face dosare. Cred ca asta ar explica dorinta lui Dragnea sa-i ia acest drept DNA-ului si sa-l treaca politiei conduse de Carmen Dan, omul de casa.

  6. şi la noi e la fel, dar cum începe procesul, cum ne trezeşte deşteptătorul, că numai aşa se poate deştepta românul, din păcate…

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.