Țara farmaciilor

Numărul farmaciilor, atât în București, cât și în celelalte județe, depășește numărul prevăzut de reglementările legale potrivit cărora o farmacie revine la 3.000 locuitori în București și respectiv 4.000 locuitori în celelalte orașe. În ceea ce privește farmaciile din unitățile sanitare publice se concluzionează că există deficit de farmaciști, se arată într-un raport al Curții de Conturi privind gradul de ocupare a personalului sanitar din sistemul național public de sănătate.

Cadrul legal care reglementează asistența farmaceutică a populației îl reprezintă Legea farmaciei nr. 266/2008. Asistența farmaceutică a populației se asigură prin intermediul următoarelor unități farmaceutice: farmacie comunitară care poate deschide puncte de lucru, denumite oficine, farmacie cu circuit închis în funcţie de numărul de locuitori, dovedit prin adeverinţă eliberată de autoritatea administraţiei publice locale, respectiv în municipiul Bucureşti, o farmacie la 3.000 de locuitori, în oraşele reşedinţă de judeţ, o farmacie la 3.500 de locuitori, în celelalte oraşe, o farmacie la 4.000 de locuitori. Totodată, conform legislaţiei în domeniu, societăţile care au înfiinţate farmacii comunitare pot înfiinţa oficine locale de distribuţie în localităţile din mediul rural în care nu este asigurată asistenţa populaţiei cu medicamente prin farmacii, inclusiv în satele arondate oraşelor.

Numărul farmaciilor în perioada 2014 – 2017 s-a menținut relativ constant, astfel, în anul 2014 numărul acestora a fost de 9.440, iar în anul 2017 a ajuns la 9.882 farmacii, creșterea numărului acestora fiind de doar 4,7% în cei 4 ani analizați (2014-2017). În perioada analizată se constată că, în municipiul București o farmacie revine în medie la 2.590 locuitori, însă pentru celelalte județe în mediul urban, o farmacie revine în medie la 1.800 locuitori, iar pentru mediul rural o farmacie revine în medie la 3.200 locuitori.

Din analiza numărului farmaciștilor ce revine în medie la o farmacie pe total țară în perioada 2014 – 2017, rezultă că acesta s-a menținut constant, respectiv de doi farmaciști la o farmacie, se spune în document.

În perioada 2014 – 2017, numărul farmaciștilor a înregistrat un trend crescător de la 20.217 farmaciști în anul 2014, la 24.024 în anul 2017, respectiv cu aproximativ 19%, un trend ușor crescător (circa 5%) înregistrându-se și la numărul de farmacii cu circuit deschis, respectiv de la 9.440 în 2014 la 9.882 în 2017.
De asemenea, din datele obținute de la Ministerul Sănătății referitor la farmaciile cu circuit închis, se reține faptul că numărul acestora a înregistrat o creștere nesemnificativă respectiv de la 383 de farmacii în anul 2014 la 386 de farmacii în anul 2017, numărul posturilor ocupate de farmaciști în farmaciile cu circuit închis crescând cu 11%, respectiv de la 653 în anul 2014 la 726 în anul 2017. Din analiza numărului posturilor ocupate de farmaciști ce revin la o farmacie cu circuit închis, rezultă că acesta s-a menținut relativ constant, oscilând între 1,8 – 1,9 posturi ocupate/farmacie în mediul urban și 0,8 – 1 posturi în mediul rural în perioada 2014 – 2017.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 3
Cosmin Pam Matei 4595 Articole
Author

7 Comentarii

  1. Un mare lanț de farmacii,cântat la tv,îsi permite adaos comercial cuprins intre 0 și 250%!Anunțul este prezent in farmacii scris undeva la nivelul abdomenului celui ce intră in incintă,pentru a nu fi văzut!

  2. Este normal ca numarul farmaciilor, existente in capitala ori in tara, sa fie dublu decat prevede legea. Doar este vorba de o afacere grasa, finantata cu generozitate de catre guvernul Romaniei, iar banii trebuiesc absorbiti. Spre binele lor, desigur.

  3. SI TOATE COMERCIALIZEAZA GUNOAIE,SUPLIMENTE ALIMENTARE,PARDON!EXCEPTIE: AMARITA DE ASPIRINA SI ANTIBIOTICELE!BISNIS URIAS!SA VA UITATI LA TIMPUL TELEVIZIV PENTRU RECLAMA! BANI TAICA!CA NU INTIMPLATOR DUPA # FARMACII ESTE CEVA CU POMPE FUNEBRE!!!!!

  4. în România au proliferat necontrolat, precum cancerul, două afaceri colosale: lanţurile de retail şi cele de farmacii, primele ne îmbolnăvesc, iar celelalte, chipurile, ne vindecă. Adevărul este că ambele afaceri ne otrăvesc lent pe bani grei, iar politicienii îşi iau liniştiţi şpăgile lunare…de-aia e poporul român pe moarte, dar nu numai de-aia…

  5. Farmacii si sucursale ale bancilor plus case de schimb valutar. In legatura cu titlul,afacerile sunt uriase mai ales ca nu sunt controlabile din punct de vedere al eficientei per capita. Ministrul sanatatii si orice cap medical,spune tare:”medicamente sau tratament de pe liste impuse”,vrajeala de doi bani!
    1. Cică sunt subventionate de guvern(o aiureala,se muta banii dintrun buzunar in altul si bolnavul plateste exact pretul initial ‘fara crestere=buzunar adanc de umplut’),
    2. Poate garanta cineva ca sunt eficiente bolii si bolnavului aceste „impuse” si nu dau greș(ciuciu)?
    3. Se vand engros,orice bolnav pleaca cu punga de medicamente in loc sa isi ia hrana si painea necesara zilnic!
    Atat de mult sunt,nu imi ajunge o pagina sa motivez iritarea mea!

  6. Farmaciile depășesc cu mult suma magazinelor de pâine, carne și mezeluri, zarzavaturi și fructe, pantofi, haine de adulți, haine și pantofi pentru copii, lenjerie de damă și de bărbați, lejerie de pat, mercerii, magazine scule, șuruburi, instalații sanitare. Nici nu este de mirare, bugetul sănătății este de multe ori bugetul Armatei, medicamentele compensate asigurând un câștig garantat și enorm. Este mare și bine dezvoltată în teritoriu și afacerea cu magazine naturiste. Oare ale cui sunt lanțurile farmaceutice și magazinele naturiste?

  7. Escrocherii COCALARE …

    CE scapa AUTO-Distrugerii prin MANCARE in loc de HRANA a cvasi-TUTUROR Indivizilor Romani, NU scapa de OTRAVA Suplimentelor.

    Nimeni NU poate sti CE se pune in ele.
    De UNDE atatea principii naturale, de UNDE atatea plante ?

    TOATE sunt de SINTEZA si deci, in cel mai bun caz, evacuate.
    Dupa de distrug TOTUL in corp.
    Omenirea CIVILIZATA este in Faza AUTO-Distrugerii BIOLOGICE, prin MANCARE.
    Multa, proasta, otravita.

    CINE consuce acest proces ?
    DE CE ?
    In favoarea CUI ?

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.