Tăriceanu: E treaba Guvernului să facă o alocare corectă

Călin Popescu Tăriceanu susține că este sarcina Guvernului să aloce corect fondurile pentru obiectivele strategice, printre acestea numărându-se şi evoluţia demografică.

„Mie mi se pare nepotrivit răspunsul Guvernului, al primului- ministru, că trebuie Parlamentul să spună de unde sunt bani. Răspunsul dovedeşte un singur lucru, anume neînţelegea unei probleme fundamentale, care este evoluţia demografică a României. Avem o o rată a natalităţii extrem de scăzută, populaţia României este în descreştere. Este evident că acesta este numai una dintre măsurile absolut necesare pentru stimularea natalităţii în România, fiindcă altfel riscăm ca la orizontul anului 2050, care nu e aşa de departe, să ajungă cu o populaţie de numai 16 milioane de locuitori. Trebuie să ne gândim că măsurile care sunt astăzi adoptate nu îşi aduc efectele în piaţa muncii decât peste 20 de ani. Urgenţa adoptării unei asemenea măsuri şi găsirea de către Guvern, că este sarcina Guvernului să aloce corect fondurile pentru obiectivele strategice, este foarte clară”, a declarat preşedintele Senatului.

„Este sarcina Guvernului să găsească rapid soluţia, având în vedere că încasările bugetare sunt în creştere. Eu cred că, văznd sumele modeste necesare pentru acoperirea acestor obligaţii pe care legea le prevede, nu reprezintă o problemă serioasă. Cred că e mai mult o dovadă a lipsei de înţelegere profundă a lucrurilor”, a mai spus Călin Popescu Tăriceanu.

Proiectul de lege privind creșterea indemnizaţiilor pentru creşterea copilului, dar şi eliminarea plafonului de 3400 de lei a fost adoptat miercuri de deputați.

Întrebat de jurnalişti dacă legea va fi contestată la CCR, purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Suciu, a spus că guvernul aşteaptă ca Parlamentul să precizeze care sunt sursele de finanţare pentru majorarea plafonului indemnizaţiilor pentru mame

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Paul Dumitrescu 5138 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.