Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, îi cere preşedintelui Klaus Iohannis, într-o scrisoare deschisă, să semneze urgent revocarea din funcţie a procurorului general Augustin Lazăr, susţinând că nu se poate tolera ca „procurorii oneşti ai României să fie conduşi de un complice al regimului securisto-comunist”.
Scrisoarea lui Tăriceanu, integral
Domnule Președinte Klaus Iohannis,
Vă scriu pentru a-mi exprima revolta în fața unei situații de o gravitate extremă care răzbate din mass-media ultimelor zile și despre care nu ați binevoit să aveți până acum vreo reacție. Este vorba despre dezvăluirile terifiante potrivit cărora procurorul general al României, persoană care ar trebui să fie un model de etică și de conduită pentru magistrații acestei țări, s-ar fi numărat printre personajele de tristă amintire care făceau jocurile murdare ale fostului regim comunist.
Dl. Augustin Lazăr nu a negat faptele, a încercat doar să ocolească răspunderea reală pe care ar fi avut-o în ceea ce privește persecutarea disidentului Iulius Filip, arestat, anchetat, șicanat, torturat și lipsit de libertate de către regimul comunist.
Dle Președinte, știm bine, România a ratat șansa istorică de a avea o lege a lustrației în 1990 și a pierdut ocazia de a transpune în viață Punctul 8 al Proclamației de la Timișoara, care ar fi barat accesul în funcțiile înalte ale foștilor securiști și comuniști de vârf și ar fi contribuit major la asanarea societății.
Faptul că am ratat această șansă nu trebuie să presupună automat, însă, dreptul celor care au scăpat atunci neatinși de rigorile legii, ori măcar ale moralei, să ni se înfățișeze astăzi drept repere morale și profesionale ori, mai grav, să devină actori de prim rang ai împărțirii legii. Înclin să cred că altul era sensul celebrului manifest nouăzecist ”Apel către lichele” al unuia dintre admiratorii dvs.
Nu vreau să ajungem într-o zi să constatăm că prăbușirea comunismului a conservat intact, din păcate, dreptul copiilor torționarilor noștri de a ajunge, în timp, torționarii copiilor noștri.
Fără atitudini ferme, mi-e teamă că deznodământul va fi inevitabil.
Revenind la cazul șocant al procurorului general Augustin Lazăr, cred că se impune clarificarea de urgență, în contextul faptelor prezentate de media, a apartenenței ori nu a domniei sale la grupul procurorilor comuniști absolvenți ai celebrei Școli de la Bran. Cum se știe, acea școală a format, începând din 1969, toți procurorii care aveau să fie folosiți în aplicarea directivelor partidului comunist și ale Securității privind anchetarea și reprimarea brutală a tuturor cetățenilor români care îndrăzneau să miște în front.
O școală care, prin profesori provenind din Miliție, Securitate și de la Academia ”Ștefan Gheorghiu”, instruia procurorii comuniști, atent selectați, cum se făceau anchetele ”speciale” pe bază de tortură, șantaj, substanțe halucinogene, cum să închidă ochii la abuzurile anchetatorilor din Securitate, cum să șantajeze judecătorii care nu erau dispuși să ”coopereze” suficient, cum să li se facă înscenări avocaților, cum să se accepte necondiționat mandatele Securității de percheziție, ori de arestare, pe bază de probe falsificate și multe altele asemenea. De-a lungul anilor, ne amintim că au apărut mărturii directe vizavi de aceste practici odioase.
Din nefericire, aceste fapte au continuat să fie atent mascate după căderea comunismului, cu largul concurs al serviciilor secrete, care au ajutat la conceperea unor mape profesionale incomplete în cazul multor magistrați. În acest caz văd că se află și actualul procuror general a cărui mapă profesională a fost atent albită de prietenii lui din umbră.
Dl. Augustin Lazăr, pus în fața dovezilor de netăgăduit, a recunoscut rolul jucat în cazul disidentului Iulius Filip, dar susține că era vorba de un rol minor.
Îl vom crede pe cuvânt? Vom lăsa lucrurile așa cum sunt? Vom continua să tolerăm ca procurorii onești ai României să fie conduși de un complice al regimului securisto-comunist?
Cred că sunt câteva întrebări care nu pot avea decât un singur răspuns.
Vă cer, astăzi, dle. președinte, să vă intrați în rolul constituțional de garant al democrației și să semnați urgent decretul de revocare din funcție a procurorului general, o solicitare care, independent de faptele sus menționate, care nu fac decât să agraveze lucrurile, v-a fost deja transmisă de ministrul justiției.
Aveți astăzi ocazia să dovediți că independența justiției pe care o clamați în fiecare zi nu este doar un slogan electoral, ci un principiu în care credeți cu adevărat.
Procurorul general, Augustin Lazăr, spune că afirmaţiile potrivit cărora ar fi făcut poliţie politică reprezintă o „dezinformare” care este contrazisă de adeverinţele Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS), în care se precizează că nu există documente din care să rezulte calitatea sa de lucrător sau de colaborator al securităţii.
„Resping categoric afirmaţiile nefondate lansate în spaţiul public, în cursul zilei de azi, 2 aprilie 2019, de către anumite persoane interesate, potrivit cărora aş fi făcut poliţie politică. Această dezinformare este contrazisă de adeverinţele Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) din datele de 18 iunie 2009, 14 februarie 2019, 27 februarie 2019, acte publice ce pot fi consultate pe site-ul acestei instituţii şi în care se precizează că nu există documente din care să rezulte calitatea mea de lucrător sau de colaborator al securităţii”, precizează Lazăr, care dă publicităţii şi adeverinţele CNSAS.
Ma intreb ce citeau toti trei pe telefonul lu’ tractoristu’? Ordinul venit de „sus”?
Continutul biletelului roz:
Draga Traia..pardon, Klaus!
1.Iti trimit alaturat un document redactat de PetroMi..pardon LUJU.ro,in legatura cu cercetarile care au loc!
2.Daca ai ocazia sa vorbesti la Parchet despre subiect?
Tariceanu”
pariez pe o ceapa degerata ca Johannis nu se va obosi sa-i raspunda. Ar fi prea greu pentru un vajnic aparator al statului de drept, cum se autodefineste el si apoi, doar nu e nebun sa-si taie creanga de sub picioare? O fi Lazar fost procuror comunist, dar are multe cunostinte in domeniul unor dosare al caror subiect s-a intamplat sa fie chiar in orasul unde merge la liturghie presedintele impreuna cu Carmen, cea fara batic negru pe cap, pentru ca intre timp lazar a vindecat-o de raceala.
„Tăriceanu e OUT! Guy Verfhofstadt a trimis scrisoarea prin care cere EXCLUDEREA ALDE România, din partidul ALDE european!”(presa acum 2 ore!!)Pelicanul ALDE a furat-o…
Mai conteaza adevarul ?
Pana una alta in cazul lui Tariceanu s-a pronuntat deja o instanta, in ceea ce il priveste pe Augustin Lazar avem doar TeleJustitia facuta de antena3 (niste derbedei) – culmea e ca patronul de A3 a fost securist cu acte in regula, in schimb e prezentat ca un fel de dizident care lupta contra comunismului din interior.. Lol !
Este inspaimaitator fanatismul orb al adeptilor ciumei portocalii induse de Monica Macovei, Basescu & Comp., ofiterimea promovata de americani in servicii si pe unde mai actioneaza acoperita, plus agentii bine camuflati ai puterilor straine care au pus Romania in genunchi. Imbecilii astia care #rezista nu realizeaza ca promoveaza interse oculte, straine de tara asta? Ce independenta a justitiei vor, cind e limpede ca biata de ea, justitia, a fost violata in grup de cei enumerati mai sus? Taranoiul ala de Lazar e doar un exemplu viu al felului cum securitatea lui Ceausescu a reusit sa controleze un intreg popor. Ca el, ori mai rau, sunt multi, azi protapiti prin mii de vile de lux rasarite din salarii de bugetar ori afaceri cusute cu ata alba a unei democratii de parada. Vae victis, vai de ea, Romanie!
Hai siktir sluga ordinara! L-ai slujit pe patriciu si-ai tradat tara, ai furat odata cu hotul ala avutia tarii! La doar cateva luni dupa ce tu, loaza ordinara i-ai facut cadou Rafinaria Petromidia patriciu a devenit miliardar in dolari. Primul din tara. Romania nu a vazut si nu o sa mai vada un chior pe aceasta rafinarie care imbogateste acum un stat communist, Kazachstan in a carui proprietate a ajuns. Petromidia nu mai este a Romaniei care a construit-o cu atata truda ca sa traim toti mai bine si tu, un hot, ai dat-o de pomana, pe datorie! DNA mai functioneaza? Nu te intreaba de snatate hotule!?
Luju.ro prin slujitorul devotat al turnatorului penal voiculescu, savalic,a scris că Augustin Lazăr „a refuzat în două rânduri să elibereze un disident anticomunist”, Iulius Filip.
Istoricul Mădălin Hodor spune că afirmaţia că Augustin Lazăr a fost „un torţionar” este falsă, iar cel care de fapt a făcut acest lucru era lt.col. Lazăr Gheorghe. Hodor publică şi decizia CNSAS în acest sens.
„Decizia definitivă de poliţie politică a lt. col. Lazăr Gheorghe, şeful biroului CI al Penitenciarului Aiud, publicată în Monitorul Oficial. Domnul Iulius Filip a primit în 2015 numele lui şi al altor ofiţeri de Securitate care l-au urmărit şi torturat în urma cererii depuse la CNSAS. Despre acest Lazăr şi nu despre Augustin Lazăr vorbea domnul Filip. Afirmaţia că Augustin Lazăr a fost «un torţionar» este falsă. Domnia sa a condus comisia de eliberări şi nu avea cum să acţioneze direct ca «torţionar» asupra lui Iulius Filip. Cel care a făcut-o era lt. col. Lazăr Gheorghe”,
PSD a ajuns un partid satesc,de asistati social,iar satelitul ALDE un partid de invartiti si beizadele cu parintii in fosta Securitate!Ce partid poate fi ala cu Barba Albastra presedinte?
Tăriceanu este in Parlament din 1990,asemenea lui Nicolicea si multi alti nesimtiti. Se pun in capul listei și apoi striga,bă pe mine m-a
ales poporul. Hai marș acasă nesimtitilor! Ati vandut țara pe nimic.Comisioanele,șpagă cât au fost in $ sau/și € ??
Prin orice mijloace, pensionarii trebuie ținuți în viața cu venituri minime, pentru a asigura productia de voturi(nr.), consumul de medicamente, alimente și utililitatile pentru întreținere!
Torționarii prezentului!
Laboratoarele de exterminare, după anul 2000 au fost încurajate de putere, ofițerii de pe mare au trecut pe uscat,m area privatizare fier vechi, tot ce a fost construit în peste 100 ani de sacrificii!
Torționarii la butoane, în apartamente, lovesc vecinii cu bocancii pentru investitii imobiliare, metodele aplicate studiate din experienta si arhive, sunt aplicate si azi!
„Va cer”?
Mai lipsea: „Va oblig”!!!
Sictir, Taricene, tu vorbesti depsre „modele”, cand voi sunteti posesori de Dosare penale cu acuzatii GRAVE(tu si Dragnea!), cu Condamnari definitive(infractorul Dragnea!), analfabeti(ca Veorica analfabeta care se afce de ras de fiecare data!), tu vorbesti depsre MODELE?
Ce MODELE sunteti voi, rade lumea de voi, infractori sau analfabeti!
Habar nu ai ce e ala MODFEL, Taricene!
Poate ne explici, „modelule”, cum ai ajuns tu, bugetar din 1990 azi Milionar in Euro!!!
NU ne explici, dimpotriva nici macar NU s-a votat ieri Cererea DNA de urmarire penala in cazul tau, de ce NU vrei sa mergi in Instanta sa dovedesti ca NU sunt reale acuzatiile, dimpotriva te furisezi in spatele Senatului ca si infractorul Dragnea?
Rusine, tu vorbesti depsre MODELE, tu posesor de dosare penale!?
Sictir, javra ordinara!
Toti securistii sub acoperire si cretinii #rezist fac spume la gura deoarece Tariceanu a indraznit sa-i ceara lui Johammuile sa-l demita pe tortionarul Lazar Augustitn. Mai rasuflati jivinelor, mai rasuflati ca sa nu muriti sufocati de propria voma.
Augustin Lazar a fost racolat de Securitate inainte de 89 si de aceea a ajuns aceasta impostoare in fruntea PICCJ. Si spun asta pentru ca-n clasa a 11 la liceu 2 colegi impreuna cu mine am primit propunerea de a deveni oamenii lor. In sensul ca daca acceptam primeam din acel moment o suma de bani lunar, 2 costume de haine si aveam asigurata intrarea la un institut de invatamant superior ales chiar de Securitate. Unul dintre colegi a acceptat iar eu impreuna cu celalalt i-am refuzat. Urmarea, la scurt timp dupa acest refuz ne-am imbolnavit amandoi de o viroza foarte grea care a fost aproape sa ne bage in mormant.
Strainul o sa taca!
Cand o sa va dati seama ca omul nu simte romaneste si ca este anti Romania.
El serveste doar interesele germaniei si ale rusiei! Nu ati vazut ieri cum s-a comportat la sedinta solemna din parlament?
Pe Plăvann nu-l interesează scrisoarea lui Tăriceanu!
El știe una și bună: tovarășul procuror-general Augustin Vișinescu trebuie să „rămână așezat la locul lui” ca nu cumva să se sclintească establishmentul și să se pomenească p-ormă cu pacostea ca Ravisanta să se potcovească cu câțiva ani la Târgșor pentru „fals material” și uz de fals”.
Așa că tovarășul Plăvannis face ceea ce i s-a ordonat: PRESEAZĂ ȘI DECAPEAZĂ!
I s-a ordonat printr-o pseudo-știre sugestie: „LCK va candida la prezidențiale dacă nu se unge procuror EPPO”.
Adicătelea, pe înțelesul celor hârșâiți cu persuasiunea și manipularea mediatică, știrea vrea să spună așa: „Presează, tovarășe Plăvannis, presează!
Decapează până ajungem la EPPO, altminteri vei fi schimbat din postura de candidat!”
(arhetip șantajist de grosieră factură, inspirat din precedentul practicat de bunicul ideologic al lui Iohannis: permanenta amenințare proferată Mareșalului Antonescu referitoare la alternativa Garda de Fier și Horia Sima în locul Mareșalului).
Așa că tovarășul Plăvannis a executat ordinul întocmai și la timp, taman la ceas de aniversare a 15 ani de participare NATO. Prilej cu care, prin țopârlănie, mitocănie și neam-prostie, a reușit să se pishe cu boltă peste memoria eroilor decedați și răniți în teatrele de operații militare.
Cu această probă de neam-prostie Plăvannul reușind parțial să producă o „pseudo-știre” de senzație cu care să acopere, să estompeze indignarea publică generată de dezvăluirile abominabile despre tovarășul procuror-general Augustin Vișinescu.
Decapează, tovarășe Plăvannis!
Presează și decapează!
Ar mai fi necesara o masura:
Demiterea conducerii,a tuturor membrilor din Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS).
Tragerea la raspundere penala a celor care au semnat certificatele date acestui personaj de-a lungul anilor.
Tariceanu are dreptate, dar vezi tu, daca pleaca Corega, cine sa inchida dosarele infractorului?
Eu propun arestarea lui Tariceanu. Motive de arestare sunt nenumarate, incepand cu mostenirea Gojdu, continuand cu perimetrul petrolier dat pe spaga firmei de apartament Sterling si apoi multe alte nelegiuiri. Doar pentru intrarea in prin fata la permise in dispret fata de coada cetatenilor ar merita o pereche de palme. Pentru rest merita puscarie pe viata.
Augustin Lazăr este în complicitate penală cu Johannes. Lazăr i-a rezolvat dosarele, iar Johannes l-a făcut șef.
Pentru așa o scrisoare Tăriceanu trebuie de urgență trimis la reeducare și liberat doar atunci când un procuror consideră că s-a îndreptat și că nu mai este dușmănos cu președintele și cu apărătorii statului de drept. Eu îl propun în comisia de liberare pe luptătorul anticomunist procurorul Augustin Lazăr, singurul procuror care mai apără statul de drept în România socialistă.
Astia toti din PSD-ALDE sunt de o nesimtire fara margini, de parca poporul roman ar fi majoritar format din spalati pe creier. Taricene, da-ti tu primul demisia din fruntea Senatului si pune-te la dispozitia justitiei, nu te mai ascunde dupa fustele lui dragnea! Taricene cere-i demisia procurorului comunist Tudorel Toader pe care tu il sustii! Lui Lazar sa ii ceara demisia cetatenii fara pata, nu toti spagarii, nu toti infractorii, nu toate presurile!
Manipulare ieftină a ciumei roșii și haznalei3.