Tăriceanu: Spre asta ne îndreptăm…

Președintele Senatului Călin Popescu Tăriceanu, apreciază într-un mesaj în care face referire la decizia CCR cu privire la disputa dintre Guvern și CSM, că în curând, vom vedea DNA anchetând parlamentari și miniștri pentru că au decis să crească salariul minim sau pentru că au decis să înăsprească politica fiscală față de multinaționale.

În opinia lui Tăriceanu, ne aflăm într-un moment de cotitură pentru România, „în care instituțiile de forță – nedemocratice – încearcă să devină stat în stat și să decidă politica economică, socială, politică de investiții și chiar cea externă”.

„Spre asta ne îndreptăm. În curând, vom vedea DNA anchetând parlamentari și miniștri pentru că au decis să crească salariul minim sau pentru că au decis să înăsprească politica fiscală față de multinaționalele care își exportă profitul. Deja se fac pași în acest sens, sub oblăduirea președintelui Iohannis”, avertizează Tăriceanu într-un mesaj postat pe Facebook.

Despre decizia CCR

Călin Popoescu Tăriceanu subliniază în mesajul său că motivarea Curții Constituționale în ceea ce privește sesizarea făcută de CSM referitoare la ordonanța 13 adoptată de Guvern reprezintă nu doar „o lovitură” pentru conducerea CSM, dar și o readucere aminte a menirii acestui for.

În opinia acestuia, CCR transmite CSM un mesaj clar: „respectați separația puterilor în stat”. „Este un mesaj pe care l-am dat și eu, în nenumărate rânduri, ca președinte al Senatului, când CSM a intervenit brutal în activitatea Parlamentului”, punctează Tăriceanu.

În încheierea mesajului său, Călin Popescu amintește că s-a schimbat componenta CSM, exprimându-și speranța ca aceste voci noi sa atraga atentia asupra exceselor institutiei. „Mai ales acum, cand au de partea lor aceasta motivare a CCR. Este timpul ca CSM sa respecte separatia puterilor in stat si rolul sau in arhitectura sistemului de justitie”, conchide președintele Senatului.

Călin Popescu Tăriceanu face referire la decizia CCR care a respins sesizarea CSM privind un conflict între puterile statului în cazul ordonanței 13.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Ioana Radu 8516 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.