Tăriceanu, ultima strigare în cazul alegerilor primarilor

Copreşedintele ALDE Călin Popescu Tăriceanu a declarat, vineri, că pentru partidul său ar fi avantajos ca alegerile locale să se desfăşoare în două tururi, dar că modificarea alegerilor înainte de scrutin nu este o practică democrată.

”Pentru noi, scrutinul în două tururi ar fi avantajos, pentru că ne-ar creşte rezultatele. Scrutinul într-un singur tur îi favorizează pe cei deja aleşi. Modificarea alegerilor înainte de alegeri nu este o practică democrată. Anul trecut, când s-a aprobat modalitatea de alegeri locale s-a ajuns la un acord politic în care cele două partide, PSD şi PNL, au ajuns la un punct de vedere comun. Nu pot schimba regulile jocului în favoarea lor. Trebuie să existe o stabilitate legislativă”, a spus Tăriceanu la Timişoara.

Pe de altă parte, Călin Popescu Tăriceanu a precizat, după ce PSD a dat liber la alianțe locale cu UNPR și ALDE, că formaţiunea sa nu va forma alianţe electorale pentru alegerile locale.

Președintele PSD, Liviu Dragnea, a reiterat vineri, la Brașov, opoziția partidului său în privința modificării legii alegerilor locale, spunând că nici UNPR, ALDE şi UDMR nu sunt de acord cu modificarea, iar în aceste condiţii nu crede că premierului Dacian Cioloş va mai face vreun demers.

„PSD, UNPR, ALDE și UDMR au anunțat că nu sunt de acord cu modificarea legii alegerile locale, iar în aceste condiții nu știu dacă domnul prim-ministru Dacian Cioloș se mai poate gândi că mai are rost să inițieze, în vreun fel sau altul, ordonanță sau proiect de lege, în condițiile în care o largă majoritate din Parlament nu susține această idee. (…) Poziția noastră a fost, este și rămâne fermă în acest caz, pentru că nu suntem de acord să apară acest precedent foarte periculos. Am mai spus și spun că ne putem trezi la toamnă, în septembrie-octombrie, că vor să modifice și legea alegerilor parlamentare și, de aici încolo, în anii următori, înainte de orice alegeri se pot modifica în favoarea unuia sau altuia’, a declarat Dragnea, la finalul Biroului Național Permanent al PSD.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.